Arhivă : Recomandări Înapoi

Ultima noapte la Proms - ediția 2015: Scena europeană, 11 decembrie

Publicat: luni, 23 Noiembrie 2015 , ora 15.19

Istoria Festivalului BBC Proms a început în secolul al XIX-lea, mai precis în 1895, când pentru inaugurarea Sălii Reginei, Henry Wood a inițiat un concert -promenadă, cu intenția de a apropia publicul de marea muzică. Un concert care s-a transformat într-un festival organizat timp de 50 de ani de Henry Wood și preluat de William Glock, John Drummond, Nicholas Kenyon, iar în ultimii ani de Roger Wright.

Festivalul a avut un mare impact în viața muzicală britanică (iar mai târziu și internațională), atât prin repertoriul abordat, de la cel clasic la cel contemporan, cu lucrări prezentate în primă audiție, cât și prin tematica propusă, alta la fiecare ediție. Din 1930 ansamblu permanent a devenit Orchestra simfonică BBC, iar din 1941 concertele s-au desfășurat la Royal Albert Hall. Tot din secolul trecut, festivalul BBC Proms a fost transmis la radio și televiziune și preluat de Uniunea Europeană de RTV.

Ediția 2015

Și ediția din 2015 - una aniversară pentru că s-au împlinit 120 de ani de la înființarea festivalului - desfășurată în câteva locuri devenite tradiționale - Royal Albert Hall, Cadogan Hall și Hyde Park, s-a evidențiat atât prin repertoriul abordat, de la cel clasic la cel contemporan, cu lucrări prezentate în primă audiție, în număr de 21 anul acesta, cât și prin tematica propusă. Printre temele abordate în 2015, s-au numărat cea destinată pianului, fiind invitați 25 de maești ai claviaturii din întreaga lume, cea a concertelor pentru marele public intitulate "Ten Pieces", dar și cea dedicată aniversărilor unor importanți artiști ai secolelor trecute dar și contemporani, cum ar fi Carl Nielsen, Jean Sibelius și Pierre Boulez.

Dar, cum se spune, toate lucrurile bune trebuie să ajungă și la un final: melomanii au așteptat cu nerăbdare și deja binecunoscutul concert Ultima noapte la Proms desfășurat în data de 12 septembrie 2015 la Royal Albert Hall din Londra. O seară de neuitat atât prin repertoriul prezentat, care amintește de temele abordate în această ediție a festivalului, cât și prin alegerea protagoniștilor: soprana Danielle de Niese (una dintre cele mai cunoscute artiste din Australia, cu o carieră de succes pe scenele lirice din America și Marea Britanie), carismaticul tenor Jonas Kaufmann și îndrăgitul pianist din Marea Britanie, Benjamin Grosvenor. Împreună cu cei trei au mai evoluat ansamblul BBC Singers, Corul și Orchestra Simfonică BBC, avându-o la pupitrul dirijoral pe Marin Alsop, invitată pentru a doua oară să conducă acest celebru concert.

Programul acestei seri Ultima noapte la Proms - ediția 2015, a cuprins lucrări contemporane semnate de Eleanor Alberga (din Jamaica, absolventă a Academiei Regale de Muzică din Londra, care a compus piesa "Arise, Athena!" inspirată din mitologia greacă prezentată în premieră mondială) și Arvo Pärt (cu o partitură prezentată pentru prima dată la Festivalul BBC Proms- "Credo"), un binecunoscut artist estonian decorat recent de Președintele României cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofițer, altele din literatura universală (Edvard Grieg, Richard Strauss, Dmitri Șostakovici, Giacomo Puccini, Franz Lehar, Leo Delibes, Richard Rodgers), opusuri cu iz jazzistic alese din creația compozitorilor americani (James Johnson, Aaron Copland, George Gershwin și Morton Gould) dar și secvențe devenite tradiționale din repertoriul englez (Henry Wood, Thomas Arne, Hubert Parry, Edward Elgar și Benjamin Britten).

Atmosfera și entuziasmul publicul de la concertul intitulat Ultima noapte la Proms, le veți resimți și dvs. ascultând la Radio România Muzical ultimul episod al seriei dedicate Festivalului BBC Proms difuzate în cadrul emisiunii Scena europeană din data de 11 decembrie 2015, de la ora 21.00.

Octavia Galescu