ACUM:
0.13
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Recomandări Înapoi

Cântece de dragoste la 'Muzici tradiționale' - 10 noiembrie 2015

Publicat: vineri, 30 Octombrie 2015 , ora 10.42

Cântecul de dragoste - specie lirică distinctă cu valoare universală

Deosebit de alcătuirile melopeice cu structuri improvizatorice, neregulate și non-spectaculare, care sunt subordonate în special doinei, cântecul propriu-zis (denumit astfel în premieră de Constantin Brăiloiu, tocmai cu intenția de a-l departaja ca specie lirică distinctă) a suscitat interesul folcloriștilor europeni și români încă din secolul al XVIII-lea. Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, menționează mai multe modele de cântări ale epocii sale, printre care se evidențiau cântecele haiducești, cântecele "de codru" (identificate ulterior cu doinele) și cântecele de dragoste. În culturile orale tradiționale europene, evocările stărilor sufletești prin cântec se supun unei triade indisolubile: melodie, text, formă. Aceasta este completată prin stiluri proprii, care vizează atât manierele de interpretare (vocale sau instrumentale, individuale sau în grup) cât și ocaziile sociale (șezători, evenimente, sărbători și adunări colective) sau, pur și simplu, exprimarea unor stări sufletești, împărtășite (sau nu) celor din jur.


De la sentimentul românesc al dorului la alte exprimări ale dragostei

Dintre temele cântecelor de dragoste nu lipsește dorul, acel sentiment complex care se exprimă într-o multitudine de forme și care transcende spațiul și timpul. De aceea, dorul ocupă un loc central și chiar privilegiat în refrenele cântate de români. Dorul întruchipează ipostazele superioare ale dragostei, precum și sublimarea ei în forme spiritualizate, superioare. Din spațiul românesc și până în alte regiuni ale lumii, oamenii își exprimă iubirea prin mijloace artistice diverse. Unitar rămâne însă cântecul, ca formă de expresie supremă, fie că îmbracă veșmântul romanței populare (la vechii evrei spanioli stabiliți încă din sec. al XV-lea în regiunea Salonicului), al cupletului satiric (în regiunea italiană Abruzzo), al stilului apropiat de baladă (la galezii din insulele scoțiene Hebride) sau al cântecelor tributare unui stil declamator, întâlnite în zona Pskoff, Rusia.


Cântarea - pentru sine sau pentru alții?

Funcțiile cântecului sunt subordonate stărilor sufletești pe care le exprimă dar, în egală măsură, sunt dependente de nivelurile de manifestare: intim, social și cultural. Prin cântec omul tradițional își căuta restabilirea echilibrului emoțional, prin rememorarea unor trăiri și prin raportarea la ființa iubită. În plan subsidiar prin cântec se realiza o apropiere și o integrare socială, se depășeau anumite bariere impuse de vârstă și de cutumele sociale, se găseau chiar și mijloacele de exprimare și de receptare ale unor valori culturale unanim recunoscute. Abia în ultimă instanță funcționalitatea cântecului a fost subordonată divertismentului și spectacularului. Toate aceste caracteristici constituie tot atâtea etape și stadii de mărire, prefacere și decădere ale cântecului de dragoste, specie distinctă a liricii populare.

Vă invit, așadar, să descoperim împreună farmecul și frumusețea unor cântece de dragoste, din spațiul românesc și european, marți, 10 noiembrie 2015, de la ora 20.30, în cadrul emisiunii "Muzici tradiționale".


dr. Constantin Secară,
etnomuzicolog