Arhivă : Recomandări Înapoi

Toamna elvețiană la... 'Concerte de 5 stele' - 21-29 septembrie

Publicat: joi, 17 Septembrie 2015 , ora 15.57

De la mijlocul veacului XX, în Elveția, mai precis în Lugano și uneori în Berna, au loc Concertele de toamnă ale Orchestrei Elveției Italiene organizate de Radioteleviziunea Elveției Italiene (RTSI) prin intermediul postului Rete Due, specializat pe programe culturale din 1985 (anul lansării).


Orchestra Elveției Italiene (OSI)

Din 1935 de când a fost înființată, Orchestra Elveției Italiene (OSI) a ajuns una dintre cele mai bune din Elveția, fiind căutată și pentru varietatea repertoriului în care un loc aparte îl ocupă lucrările contemporane. De-a lungul anilor, la pupitrul acestui ansamblu au evoluat nume mari ale baghetei, printre care s-a numărat și Sergiu Celibidache.

Orchestra Elveției Italiene a jucat un rol important în dezvoltarea vieții culturale a zonei, prin participarea la câteva festivaluri importante din Lugano, Locarno, Ascona, la realizarea proiectului "Martha Argerich" dar și la susținerea unor programe organizate de RSI Rete Due la Centrul Congreselor din Lugano.

Din 1935 ca dirijori principali au fost invitați Leopoldo Casella, Otmar Nussio, Marc Andreae, Nicholas Carthy, Serge Baudo, Mihail Pletniov, Alain Lombard (cel care din 2005 a devenit și dirijor de onoare), Vladimir Ashkenazy și Markus Poschner.


Markus Poschner

Markus Poschner este un artist german care a fost asistentul unor dirijori ca Roger Norrington și Colin Davis. S-a lansat din 2004 când, după ce a primit premiul pentru cel mai bun dirijor din Germania, a fost numit la Opera Comică din Berlin. De atunci, a fost invitat în întreaga lume, fiind remarcat între anii 2011-2014 la Filarmonica din Dresda, unde a susținut o serie de concerte dedicate compozitorului Ludwig van Beethoven iar apoi ca dirijor principal al Orchestrei Elveției Italiene. Dar agenda sa este deja ocupată până în 2018, când va fi prezent la Linz (ca director al operei și ca dirijor principal al Orchestrei Bruckner).

Markus Poschner afirma: "Sunt deosebit de încântat de această călătorie muzicală interesantă cu OSI, una care promite multe momente de neuitat". Și se pare că așa a fost!


Concertele de toamnă în Lugano și Berna

Anul trecut, Orchestra Elveției Italiene (OSI), împreună cu RSI Rete Due, a organizat o serie de evenimente intitulate "Concerte de toamnă" la care au participat ca dirijori: Vladimir Ashkenazy, Alain Lombard, John Axelrod, Hubert Soudant, Stéphane Denève și bineînțeles Markus Poschner, iar ca soliști consacrații pianiști Bernd Glemser și Lars Vogt, violistul Antoine Tamestit, violoncelistul Clemens Hagen dar și mai tinerii muzicieni: violoniștii Alexandra Soumm, Daniel Dodds și violoncelistul Maximilian Hornung.

Așadar, numai la Radio România Muzical, pe parcursul a șapte episoade (21- 29 septembrie 2015) ale emisiunii "Concerte de 5 stele", veți avea ocazia de a urmări aceste evenimente înscrise în agenda "Concertelor de toamnă" din Elveția. Realizator Ana Voinescu.

Octavia Galescu