Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Pianista Maria Joao Pires - în 3 și 4 august la 'Arpeggio'

Publicat: joi, 30 Iulie 2015 , ora 14.21

O artistă care îmbină rafinamentul stilistic cu efortul de descifrare a profunzimii spirituale a muzicii – Maria Joao Pires, celebra pianistă portugheză născută în 1944, va reveni la București pentru două concerte alături de Kammerphilharmonie Bremen, ansamblu condus de Trevor Pinnock, în 7 și 8 septembrie 2015.

Refuzând să se conformeze imaginii tradiționale a unui virtuoz de concert, Pires se află mereu în căutarea sensurilor ascunse pe care interpretul analitic le poate trece cu vederea. Această reverență în fața lucrărilor muzicale, manifestată în mod evident în felul în care cântă Mozart a devenit explicită atunci când a declarat că, în calitate de interpret, acționează ca un canal de comunicare pentru ideile compozitorului.

Maria Joao Pires a început studiul pianului la vârsta de 3 ani, iar primul său concert a avut loc doi ani mai târziu. La 7 ani interpreta cu orchestra concerte de Mozart, iar la vârsta de 9 ani și a câștigat cel mai important premiu portughez pentru muzicieni. A studiat la Conservatorul din Lisabona, pe care l-a absolvit la 16 ani și s-a perfecționat la München și Hanovra, iar în 1970 a câștigat Concursul Bicentenar Beethoven de la Bruxelles, cariera sa internatională luând avânt. Maria Joao Pires a debutat la Londra în 1986, iar la New York a cântat pentru prima oară trei ani mai târziu.

De-a lungul bogatei sale cariere, a apărut ca solistă a marilor orchestre din Europa și SUA. Așa cum au remarcat criticii, tonul său, care reflectă o gamă emoțională foarte extinsă, cuprinde o varietate fascinantă de intensități, de la o atingere aproape imperceptibilă până la o monumentalitate impunătoare, cu o scară bogată de nuanțe intermediare.


Pe lângă profesorii cu care a studiat la Lisabona, Munchen sau Hanovra, Maria Joao Pires a avut ca modele și surse de inspirație trei mari pianiști români. Dinu Lipatti este artistul pe care-l consideră „prima iubire”, maestrul pe care și-ar fi dorit să-l întâlnească. Pe buna lui prietenă Clara Haskil o apreciază pentru interpretarea unică a lui Mozart, iar pe Radu Lupu îl numește cel mai important pianist contemporan.

Anticipând întâlnirea muzicală cu Maria Joao Pires din luna septembrie, vă invit să ascultați luni, 3 august și marți, 4 august, la Radio România Muzical, înregistrări cu lucrări ale compozitorilor “cheie” în cariera interpretativă a Mariei Joao Pires – Frederic Chopin, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și Franz Schubert.

Nu ratați așadar emisiunea Arpeggio, de la ora 10,30 și în reluare de la 17,05.

Andreea Chiselev