Pentru Theodore Paraskivesco (pe care îl aniversăm la 75 de ani), pianul reprezintă locul de exprimare a trăirilor intime - dacă judecăm după predilecţia sa către repertoriul solo. Integrala operelor lui Debussy înregistrate de el constituie amprenta proprie asupra creaţiei francezului pentru care a şi fost onorat, la doar 31 de ani, cu Premiul Claude Debussy. Era la Paris, elev la clasele legendarelor Yvonne Lefebure şi Nadia Boulanger. A ajuns acolo în 1966, după ce studiase cu Florica Musicescu la Conservatorul bucureştean şi se aflase în 1961 în lista laureaţilor Concursului Internaţional «George Enescu». Cele 4 discuri apărute în 1988 (şi din care avem şi noi extrasă suita «Pour le piano» spre audiţie) sunt de fapt o reeditare a celor din 1976, pe care admiratorii săi le consideră divine. «Fără să cedeze în faţa impresionismului, jocul lui [pianistic] restabileşte întreaga claritate, controlul asupra acestor pagini…» se scrie în Dicţionarul de muzică al Enciclopediei Larousse despre pianistul francez de origine română.

Tenorul suedez Nicolai Gedda la 90 ani

Cu mai puţin de două luni în urmă, lumea muzicală vuia : Nicolai Gedda a trecut în lumea drepţilor (vezi aici)! S-a dovedit însă rapid că era o ştire falsă, tenorul suedez fiind decis să-şi sărbătorească, la 11 iulie, aniversarea celor 90 de ani! Aşa ne informa casa de discuri pentru care cântăreţul înregistrase şi la începutul mileniului III! Articole aniversare l-au tot însoţit în această lungă existenţă fizică şi muzicală. În 1996, apărea un text, la 70 de ani, în care era prezentat ca unul dintre "cei 3 mari tenori" avant-la-lettre, alături de Carlo Bergonzi şi Alfredo Kraus. Încă în activitate, se dovedea cel mai versatil, cu cele peste 100 de roluri de la Gluck la Menotti, neîntrecut ca Lensky şi Dmitry în "Boris Godunov", mare stilist mozartian dar şi excelent Werther...

Una dintre locomotivele ce străbat Eurotunelul îi poartă numele

Are ca hobby-uri: sportul, pictura, sculptura, literatura - pe care o citeşte în cele 7 limbi pe care le cunoaşte. Şi plimbarea la zoo... Debutul s-a petrecut la Stockholm în "Poştalionul din Longjumeau" de Adolph Adam, la 27 de ani. În personalitatea lui s-au împletit originile ruse cu influenţele (nu puţine) ce i-au marcat existenţa. Până la 3 ani a stat în Suedia natală, apoi a ajuns în Germania unde a şi început să cânte în corul pe care îl conducea tatăl său, într-o biserică ortodoxă din Lepizig, pentru ca, din nou în Suedia, la sfârşitul studiilor să stăpânească şi latina, engleza şi franceza. Cel care-l descoperise şi pe Jussy Bjorling, tenorul suedez Carl Martin Oehman avea să-i fie deschizătorul drumului către o carieră strălucită.

"Îmi place să cânt acest rol wagnerian când şi când... "se confesa tenorul lui Gisela Storjohann pe când era aşteptat la Bayreuth, după ce cântase rolul lui Lohengrin la Opera Regală din Stockholm în 1966. Şi adăuga: "...ocazional, dar nu prea des: vreau să păstrez culoarea deschisă a vocii mele şi să pot continua şi în viitor să cânt Mozart, oratoriu sau lieduri...". Şi avem un exemplu wagnerian, dar şi altul mozartian chiar din acel an... Belmonte din Răpirea din Serai. De altfel, alte personaje din creaţia salzburghezului i-au adus noroc în carieră - ca Don Ottavio din Don Giovanni cu care a debutat la Scala în 1952-53, la solicitarea lui Karajan (care-l descoperise cu ocazia înregistrării împreună a Missei în si minor de Bach). Despre "Una furtiva lagrima" din Elixirul dragostei de Donizetti, artiştii cu care a colaborat la înregistrare, au declarat că "nimeni de la Gigli nu a mai cântat astfel această arie", subliniind în stil caracteristic: "Tenore primo...".

Fondatorul orchestrei Philharmonia, Walter Legge - descoperitorul vocii de aur pentru discuri 

Va apărea şi la Covent Garden, la Opera din Paris, la Salzburg, la Metropolitan. Şi Berlinul a fost fascinat de felul în care modula textul în "La donna e mobile" sau "Ella mi fu rapita"... În Werther, ca şi în Des Grieux sau Romeo, Pelleas ori Don Jose a fost considerat cel mai strălucit tenor pentru repertoriul francez, în epoca sa... Descoperit la începuturi de soţul sopranei Elisabeth Schwartkopf care era producător pentru o casă de discuri britanică, desigur încuviinţat de însăşi cântăreaţa, va evolua excepţional pe parcursul mai multor decenii, nu doar pe scenă ci şi în studiourile de înregistrări. Fusese suficient textul telegramelor trimise lui Karajan şi intendantului de la Scala, Antonio Ghiringhelli: "Tocmai l-am ascultat pe cel mai mare interpret mozartian întâlnit în viaţa mea. Numele lui este Nicolai Gedda..."

Chiar dacă nu difuzăm fragmente din oratorii, lieduri, operete, dacă nu am vorbit despre felul în care l-a intimidat colaborarea cu Maria Callas în Turcul în Italia de Rossini, nici despre cum însuşi Pavarotti îl considera ca fiind tenorul cu cea mai mare uşurinţă în a-şi folosi vocea în registrul acut, putem să-l admirăm în scurtul recital pe care vi l-am pregătit. Iar pentru colecţionari - un nou cofret cu 10 discuri este pregătit spre a fi lansat chiar cu o zi înainte de aniversare, conţinând secvenţe din cele mai îndrăgite operete ale tenorului Nicolai Gedda (aici).

Acasă înseamnă foarte mult şi… pagina web www.ionmarin.ch

Astfel se confesează din prima frază, dirijorul de origine română de 55 de ani. Fiul lui Marin Constantin, creatorul corului Madrigal, Ion Marin şi-a stabilit renumele în viaţa muzicală universală, după ce în 1986 a ajuns în proximitatea lui Claudio Abbado, ca asistent al marelui dirijor, la Viena. Acum este în deplina maturitate şi deja din 2012 şi-a diversificat activitatea, propunându-şi şi propunându-ne nouă, celor rămaşi acasă un proiect cu totul special.

De la Cantus Mundi, la Symphonia Mundi

Cantus Mundi se doreşte «…un program de integrare pentru copii între 3 şi 18 ani, bazat pe cântul coral…» care se adresează celor din toate categoriile sociale. Totul pentru un viitor mai bun, cum scrie dirijorul pe pagina sa, unde precizează că deja Guvernul României a recunoscut Cantus Mundi drept «Centru Naţional pentru Educaţie Socială». Acum, aşteaptă pornirea unei alte faze adăugând partea instrumentală a proiectului, Symphonia Mundi.

O evoluţie firească pentru un artist care mai întâi şi-a format personalitatea în Bucureşti, a continuat la Mozarteum în Salzburg şi la Academia Chigiana din Siena, apoi a avut şansa să-şi şlefuiască arta cu muzicieni de cea mai înaltă clasă. Fie că vorbim despre cei din orchestrele dirijate (practic toate marile ansambluri europene, atât cele simfonice cât şi cele ale teatrelor lirice, dar şi în lume, la Metropolitan, în Japonia sau Hong Kong), fie despre marii solişti al ultimelor decenii. Şi mai ales despre marii dirijori care l-au orientat în drumul său spre culmi. Între ei, Herbert von Karajan şi Carlos Kleiber.

Marta Argerich, Yo-Yo Ma, Franck Peter Zimmerman, Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Helene Grimaud s-au adăugat legendarilor Isaac Stern, Mstislav Rostropovich and Alexis Weissenberg. Iar în ceea ce-i priveşte pe cântăreţi, au ascultat de bagheta lui: Luciano Pavarotti, Agnes Baltsa, Jose Carreras, Gundula Janowitz, Herman Prey, Nicolai Ghiaurov, Edita Gruberova, Giuseppe Taddei, Mirella Freni, Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Renee Fleming, Waltraud Meier, Jessye Norman, Cecilia Bartoli, Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna and Dmitri Hvorostovsky.

Bogata discografie a lui Ion Marin a fost adesea subiect al premiilor de gen, fiind nominalizat pentru Grammy, Diapason d'Or, iar premiul Echo Klassik din Germania i-a răsplătit recordul de vânzări al CD-ului "Legacy" din 2012, cu violonistul David Garret şi Filarmonica Regală din Londra. Noi îl evocăm cu ajutorul unei înregistrări în care dirija Filarmonica din Hong Kong în Simfonia "Neterminata" a lui Schubert.

Totul, la Filă de calendar, joi 9 iulie la ora 20,00