"Magie pură, detaliere de filigran, superbe triluri şi întorsături..." Sunt cuvinte prin care cronicarul de la Financial Times din Londra definea arta lui Rafal Blechacz. Şi continua: "...Are o eleganţă aproape fenimină şi o tehnică ce îi permite să imprime o inflexiune proprie chiar şi unei cascade de sunete. Ce încurajator este să vezi pe cineva atât de tânăr punând poezia pe primul loc… am fost cu toţii pe altă planetă".

Marea victorie din 2005 la Concursul Chopin de la Varşovia când a obţinut nu doar primul premiu, la mare distanţă de următorii laureaţi care s-au situat pe locul al III-lea(!!!) a fost pentru Rafal Blechacz nu o simplă confirmare, ci sumumul paşilor uriaşi făcuţi de-a lungul anilor. Paşi însemnând multe alte competiţii la care a uimit prin talentul lui. Vorbim nu doar despre concursul J.S.Bach local, din Polonia natală pe care l-a câştigat la vârsta de 11 ani; nici de cel de 6 ani mai târziu, de la Bydgoszcz, onorând memoria pianistului polonez Arthur Rubinstein, ci mai ales recunoaşterea internaţională de la Hamamatsu, în Japonia, la numai 18 ani. Pentru tânărul pianist polonez, izbânda de la concursul Chopin a fost, aşadar, un vârf pe care nu mulţi artişti îl pot atinge la o asemenea vârstă - avea 20 de ani. Pe lângă marele premiu, a câştigat pentru prima dată în istoria de aproape 8 decenii pe atunci, a competiţiei, şi premiile speciale. Toate acestea i-au favorizat ascensiunea ulterioară şi apariţia pe scene de pretutindeni, din Japonia în SUA. Iar premiile continuă să vină. În 2010, Academia Musicală Chigiana din Siena, Italia i-a conferit premiul internaţional pentru activitatea ieşită din comun în cazul unui tânăr. Observându-i potenţialul artistic, o mare casă de discuri germană i-a oferit un contract de exclusivitate, astfel începând o amplă activitate de înregistrări, în paralel cu cea de concert. Şi, au curs imediat clasările pe primele locuri în diferite topuri de specialitate ca şi premiile de gen.

Premiul german Echo Klassik, Diapason d'Or în Franţa, dar şi titlul de Înregistrare de platină în Polonia, imediat după lansare...

Sunt acestea doar câteva dintre onorurile aduse celui dintâi disc apărut şi care a primit cele mai multe onoruri: integrala preludiilor de Chopin, înregistrate în 2006 de tânărul pianist Rafal Blechacz pe care îl aniversăm la cei 30 de ani (30 iunie). Tot acolo se regăsesc şi cele Două nocturne op. 62 pe care le-am pregătit pentru audiţia dedicată lui. Încă alte CD-uri au apărut de atunci: integrala polonezelor lui Chopin, Cele două concerte ale aceluiaşi compozitor, Sonatele celor 3 clasici vienezi, precum şi altul cu lucrări de Debussy şi Szymanowksy. Anul trecut, tânărul polonez a fost distins cu premiul Gilmore din SUA însemnând o importantă sumă de bani pe care să o folosească mai ales în sensul dezvoltării carierei personale (250.000 $, plus 50.000 pe care-i poate cheltui cum doreşte).

De la Karl, fiul lui Erich, la Carlos Kleiber

Spontaneitatea gestului dirijoral, consecinţă a intenselor repetiţii cu orchestra - astfel aflăm că se explica ceea ce părea, pentru cei care l-au cunoscut şi admirat pe Carlos Kleiber. Născut la 3 iulie 1930, fiul altui mare maestru al baghetei (Erich Kleiber care împreună cu soţia şi copilul părăsise Berlinul în anii războiului pentru a nu fi părtaşi la ororile ce se prefigurau, stabilindu-se o vreme la Buenos Aires, de aici şi schimbarea numele fiului său, din originalul Karl) se va adeveri un important moştenitor al talentului patern, în ciuda lipsei de interes al acestuia pentru pasiunea fiului. Şi ce dovadă mai mare, după trecerea timpului ar fi decât izbânda marcată la Festivalul de la Edinburg din 1966 când şi-a marcat debutul britanic dirijând opera Wozzeck de Alban Berg pe care tatăl său o prezentase în premiera absolută de la Berlin în 1925?!?

"Unul dintre cei mai mari, dacă nu cel mai mare dirijor al secolului XX" (Claudio Abbado în 2008, la RAI 3)

...sau "Cel mai mare dirijor din toate timpurile" - campania revistei BBC Music Magazine din 17 martie 2011 care, după votul cititorilor l-a declarat astfel, dintre 100 de dirijori, surclasându-i pe Bernstein şi însuşi Abbado situaţi pe locurile 2 şi 3. După dispariţia lui Carlos Kleiber din 2004, multe instituţii media de pe mapamond şi-au mobilizat resursele pentru a-i onora memoria. Căci, se spune, nu a dat interviuri, nu apărea prea des, dar celor cu care a colaborat le-a lăsat amintiri importante.

Printre prieteni - Placido Domingo, unul dintre participanţii la documentarul "Cine a fost Carlos Kleiber?" de la BBC 3. Sau Ricardo Muti care a dirijat un concert al Filarmonicii vieneze omagiind cei 80 de ani pe care i-ar fi împlinit în vara lui 2010. Iar anul trecut, la 10 ani de la dispariţie, un documentar de două ore intitulat "Carlos Kleiber: un dirijor ca nici un altul"a fost gândit şi pus în operă cu participarea mai multor posturi publice de radio din Canada, Marea Britanie şi SUA. Alţi prieteni, sau colegi s-au adunat pentru acest demers. Între cei intervievaţi - Ileana Cotrubaş!

Cheia succesului unui dirijor care nu a doborât recorduri de apariţii

A dirijat Carlos Kleiber mai puţin de 100 de concerte şi în jur de 400 de spectacole de operă într-o carieră destul de îndelungată. De aceea, succesul pare să stea în ceea ce definea ca trăsătură determinantă a personalităţii sale, prietenul şi biograful lui, dr. Charles Barber: "În chip unic, a combinat rigorile analizei germane, forma şi disciplina cu vitalitatea exresivă a dansului, pulsaţiei şi bucuriei latine..." Îl vom afla şi noi într-una dintre înregistrările sale simfonice cu o pagină shubertiană.

Eric Satie - unul dintre cei 6 (Les Six)

În fine, ne vom aminti de Eric Satie la nouă decenii de la dispariţie (1 iulie). Renumele i-a fost adus de gimnopedii, de sarabande şi de gnosiene, cele mai cunoscute dintre numeroasele lui piese pentru pian.

Văzut azi ca precursor al minimalismului, a fost deopotrivă influenţat de Debussy (cu care era prieten) şi, se pare, l-a influenţat la rândul său pe Ravel. Era însă un compozitor atipic (stilul său nu avea nimic în comun cu impresionismul), pornit de la pianul de salon, din cluburi şi cabarete - iar tocmai acest aspect al creaţiei sale a inspirat-o e soprana Measha Brueggergosman să înregistreze un disc în 2007 din care veţi auzi în finalul Filei de calendar cinci cântece pentru voce, pian, iar două şi cu orchestră. Veţi recunoaşte simplitatea melodică şi armonică, umorul tratării, langoarea specifică ambientului căruia îi erau destinate. La Diva de l'Empire şi Je te veux par cele mai specifice zonei de cafe-concert, prima un cakewalk, cealaltă un vals lent. Iar între ele, alt vals lent, o evocare ironică a omnibuzului şi o amuzantă joacă în stil propriu cu vorbe inventate şi obsedante repetiţii ale unor motive simple (cântecele Tendrement, L'Omnibus automobile, Dapheneo).

Toate, de ascultat joi 2 iulie de la ora 20,00 în Fila de calendar