ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Ce se întâmplă când copiii-minune se fac mari?- răspunsul în 'Cutia cu amintiri', 17 mai

Publicat: duminică, 17 Mai 2015 , ora 13.23

Dacă despre Daniel Barenboim știm că a fost numit "fenomen", și nu neapărat copil-minune (cu debutul pianistic pe scenă, în Argentina natală la 8 ani, al studiului dirijatului cu Markevitch la Salzburg la 12, iar la 13 al compoziției la Paris cu Nadia Boulanger)…,

…dacă despre Enrico Mainardi aflăm că a primit primul violoncel la vârsta de 3 ani, iar la 8 a cântat sonatele de Beethoven, turneul italian pe care l-a susținut atunci aducându-l pe scenă cu Ottorino Respighi pentru a-i acompania recitalul de la Bologna, iar la 13 ani a debutat la Londra, la Proms…,

…după cum, dacă despre Richard Strauss nu mai e nevoie de multe precizări dincolo de aceea că prima compoziție poartă inspirația și semnătura unui copil de 6 ani…,

…și dacă la toate acestea adăugăm talentul extraordinar și voința nemăsurată ale tinerei Silvia Șerbescu de a se dedica muzicii (împotriva voinței familiei care, finalmente a și văzut-o licențiată și în matematici), ca și informația publicată de Iosif Sava în volumul alcătuit împreună cu soțul pianistei că la 14 ani, în timpul primului război, îl acompaniase pe Enescu, la Botoșani…,

…atunci, cunoscând cursul istoriei, avem răspunsul la întrebarea de mai sus… Cu toții au devenit uriași artiști atunci când s-au făcut… mari.


Cum să lupți cu morile de vânt, elegant în gest și vestimentație…

Întâlnirea din 1933 dintre Richard Strauss și Enrico Mainardi ne reține atenția - primul în dublă calitate: compozitor al Variațiunilor Don Quixote și dirijor al Capelei de stat din Berlin - celălalt în rol solistic. La vremea când a înregistrat împreună cu Richard Strauss Variațiunile fantastice pe o temă cavalerească op. 35 ale acestuia, în 1933, Enrico Mainardi avea deja o reputație consistentă prin concertele și recitalurile susținute, și devenea profesor de violoncel la Academia Santa Cecilia din Roma. Apoi a luat locul la Berlin profesorului său Hugo Becker, după dispariție.

Când a venit în România era deja la apusul carierei, în ciuda acestui fapt publicul apreciindu-i talentul, personalitatea. Și, ca peste tot, a cucerit și prin apariția fermecătoare, sprijinită și de atenția cu care își alegea îmbrăcămintea de scenă, potrivită cu muzica aleasă. Cele două războaie mondiale și-au pus amprenta pe cariera lui, întrerupându-i, din păcate, cursul studiului și al aparițiilor publice, ceea ce i-a permis să revină cu greu de fiecare dată. Totuși a făcut-o!!! Și a devenit deopotrivă un important profesor de violoncel, recunoscut (deloc întâmplător) pentru modul în care reușea să-i facă pe discipoli să repare greșeli anterioare, să recapete eventual ceea ce pierduseră dintr-un motiv sau altul, să-și salveze cariera cum se exprima Joan Dickson. Și pe Richard Strauss-dirijorul publicul nostru l-a cunscut direct în primele decenii ale secolului trecut; în această înregistrare mai veche de 8 decenii a dirijat Capela de Stat din Berlin.




Păstrăm parfumul de epocă, fie și doar prin amintiri…,

…venind la București pentru alte neprețuite giuvaere - considerate, se pare, astfel de însăși autoarea înregistrărilor pe care vi le propunem… "Ca și lucrările compozitorilor francezi, muzica spaniolă a reprezentat pentru Silvia Șerbescu un adevărat domeniu de predilecție. Această muzică, în care se îmbină atât de fericit gravitatea cu exuberanța, pasiunea cu nostalgia satisfăcea preferințele pianistei pentru precizia ritmurilor și pentru luminozitatea culorii sonore, ca și anumite înclinări temperamentale. Cei care au avut prilejul să o asculte își amintesc desigur lirismul sobru și auster pe care îl imprima suitei Nopți în grădinile Spaniei de Manuel de Falla sau jocul dinamic și concentrat cu care reda fragmentele din ciclul Iberia de Albeniz. Aici, mulțimea de teme și motive muzicale care se încrucișează sau se suprapun atrage după sine o scriitură pianistică extrem de complicată, cu dificultăți tehnice care fac ca aceste piese să rămână inaccesibile multor virtuozi. Găsind pentru fiecare dintre ele soluții ingenioase, Silvia Șerbescu le executa cu măiestrie" - spunea într-o emisiune Radio din 1969 Florino Dellatola (care mai arăta că pianista "cultiva cu precădere sonoritățile masive care dădeau jocului său pianistic un caracter monumental...", ceea ce "…a înrâurit și profilul repertoriului său, orientat către creația compozitorilor din secolele XIX și XX…"


Silvia Șerbescu vs marele Busoni în opere de anvergură …


De altfel, în anii 40, după ce prezentase la Paris și București piese de Albeniz, Silvia Șerbescu avea să le includă și în programele turneelor sale europene, fascinând pretutindeni. Un cronicar turc remarca tehnica ei impresionantă pusă în slujba talentului de excepție. Și mai nota: "Cântul ei bărbătesc și puternic, de o forță herculeană (ceea ce uimește la o femeie) îi permite, mai ales în fortissimo, să obțină efecte surprinzătoare. Sub degetele-i puternice, pianul se transformă în unele momente într-o adevărată orchestră. Marele Busoni, atunci când cânta anumite pasaje din unele opere de anvergură dădea aceeași impresie…" conchide criticul. A cântat atunci, în 1942 la Istanbul El Puerto și Navarra. Cea din urmă pare să fi fost poarta deschisă spre teritoriul muzicii lui Albeniz, încă din anii de studii pariziene pentru Silvia Șerbescu. O cântase în 1929 în recitalul din capitala franceză (când încă frecventa clasa de măiestrie a lui Alfred Cortot), iar doar o lună mai târziu, acasă, la Ateneu. Apoi, nu a mai dispărut din repertoriul ei de recital. Le vom auzi și noi, intercalând între ele Evocation , în felul acesta având imaginea a ceea ce oferise cu 5 ani înainte publicului bucureștean în recitalul de la Conservatorul "Pro Arte" din 20 feb. 1937. Înregistrările datează însă din începuturile anilor 60, cu puțin înainte de a ne părăsi acum jumătate de veac…


"…Barenboim savurează și respectă partitura…, iar rezultatul este nu doar impresionant, ci și palpitant…"

"Nu cunosc o versiune care să rivalizeze cu aceasta în căldură, forță și sunet somptuos… Este unul dintre discurile cele mai incitante… pe care le-am auzit de mult timp…" se scria în revista Gramophone din 1976 referitor la cel ce conține Simfonia cu orgă a lui Saint-Saens. Și se accentua pe rolul compartimentului coardelor Orchestrei Simfonice din Chicago evoluând sub conducerea lui Daniel Barenboim. Iar publicația Hifi News and Record Review din același an (doar unul după cel al înregistrării) considera această interpretare drept una "de lux" luând în considerare deopotrivă sunetul cald, catifelat, mătăsos al acelorași instrumente din orchestră, dar și întregul despre care găsea că este perfect balansat. "Saint-Saens - spune cronicarul - cere forțe largi, iar în această înregistrare calitățile lor coloristice, scara dinamică și respirația sonoră sunt fin captate, cu abundență de detalii sonore în ampla varietate de texturi a simfoniei… Este evident că Barenboim savurează partitura și o respectă, tratând-o ca pe o capodoperă, iar rezultatul este nu doar impresionant ci și palpitant..."

Avem această înregistrare în care Daniel Barenboim recreează Simfonia a treia de Camille Saint-Saens cu Orchestra Simfonică din Chicago și Gaston Litaize la orgă.

Cutia cu amintiri - de ascultat duminică 17 mai 2015 la ora 15,53.



Veronica Zbarcea
veronica.zbarcea@radioromania.ro