Arhivă : Recomandări Înapoi

Cinci programe speciale la Concertele Radio România Muzical, 6 - 10 aprilie 2015

Publicat: vineri, 3 Aprilie 2015 , ora 12.00

Printre programele pregătite pentru dumneavoastră în Săptămâna Mare se numără cinci ediții speciale ale emisiunii Concertele Radio România Muzical, în care vă propunem (de la ora 17.05) tot atâtea înregistrări ale unor intens aplaudate evenimente muzicale ale acestui început de an.

Trei dintre ele au fost organizate chiar de Radio România Muzical! Astfel, luni, 6 aprilie, ascultați concertul aniversar prin care postul nostru de radio și-a sărbătorit "majoratul"! Pentru a marca acest eveniment, în 24 martie, la Muzeul Național Cotroceni, pianista Sînziana Mircea a adus în fața publicului creații ale repertoriului romantic, semnate de Frederic Chopin, Franz Schubert și Modest Musorgski.

Marți, 7 aprilie, aveți ocazia să vă întâlniți pe calea undelor cu violonistul Răzvan Stoica și a sa vioară Stradivarius! Alături de sora lui, pianista Andreea Stoica, interpretul a susținut Concertul Extraordinar de Anul Nou organizat de Radio România Muzical tot în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni (13 ianuarie). În program, cunoscute opusuri de Franz Schubert, Maurice Ravel, Astor Piazzolla, Fritz Kreisler și Henryk Wieniavski.

Miercuri, 8 aprilie, la Concertele Radio România Muzical, un program inedit! Ansamblul Imago Mundi interpretând muzică veche românească la Muzeul Național Cotroceni (înregistrare din 26 februarie). O frumoasă și emoționantă călătorie în lumea sonoră a trecutului, în care vă poartă Oana Ivașcu - oboi, Daniel Ivașcu - percuție, Adrian Buciu - flaut, Andreea Țimiraș - violoncel, Cătălin Ștefănescu - chitară, cobză, mandolină și Ștefan Barbu - vioară.

Orchestra Română de Tineret se află în prim planul edițiilor de joi, 9 și vineri, 10 aprilie. Sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, ansamblul a colaborat pentru prima dată în 15 februarie cu Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, reunindu-se pentru un concert găzduit de Centrul Național de Artă Tinerimea Română. În program - lucrări semnate de compozitori clasici, romantici, dar și muzică românească! Acest concert vi-l propunem joi, 9 aprilie, iar săptămâna se încheie la Concertele Radio România Muzical vineri, 10 aprilie, cu înregistrarea concertului susținut de Orchestra Română de Tineret la Ateneul Român în 21 martie. Solistă - pianista bulgară Plamena Mangova. Publicul a aplaudat atunci opusuri de Mozart, Beethoven și Brahms, interpretate de apreciatul ansamblu sub bagheta lui Cristian Mandeal.

Petreceți, așadar, după-amiezi plăcute ascultând Concertele Radio România Muzical, de luni - 6 aprilie până vineri - 10 aprilie, începând cu ora 17.05!


Andreea Chiselev