ACUM:
21.18
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.43 Sunete contemporane Creații contemporane românești
Apoi: 0.13 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Recomandări Înapoi

Brad Mehldau și Renée Fleming: 'Love Sublime' - Arpeggio, 13 martie 2015

Publicat: luni, 9 Martie 2015 , ora 11.20

Intră sub sfera ineditului, din mai multe puncte de vedere, acest album "Love Sublime". Este în primul rând încercarea unui mare pianist de jazz de a se exprima pe teritoriul muzicii clasice - nu este nicidecum primul artist care abordează acest capitol, nu este nici prima sa experiență de acest fel. Brad Mehldau se mișcă dezinvolt între muzica lui Schubert, Brahms, Duke Ellington, Cole Porter, Thelonius Monk, John Coltrane, Radiohead, Led Zeppelin și propria sa muzică - un pianist elegiac, capabil de exprimări elevate, intense, cu profunzimi dincolo de registrul obișnuit al jazzului. Are o mare deschidere către concepte ca ritm, timp, armonie. Și este mereu spontan. Declara la un moment dat: "îmi place să cânt, să uit ceea ce am cântat și să merg mai departe".

Al doilea element inedit în istoria noastră este întâlnirea dintre acest uluitor muzician de jazz, Brad Mehldau și soprana Renée Fleming. Și suntem într-o situație ingrată poate - de a povesti marelui public de operă cine este Brad Mehldau, și iubitorilor jazzului cine este Renée Fleming… Nu facem acest lucru, gândind pozitiv și cu încrederea că cele două "stiluri" nu se exclud total, mai ales în orizontul de preferințe al unui meloman care apreciază și demersul contemporan și trăiește în consonanță cu timpul său (aici fiind inclus fără discuție și jazz-ul).

Privim faptele. Corporația Carnegie Hall a oferit această oportunitate muzicianului american de a compune o serie de piese pentru soprana Renée Fleming. A fost luată ca reper "Cartea orelor: Poeme de iubire către Dumnezeu" de Rainer Maria Rilke, despre care Brad Mehldau a scris și un eseu, nu doar muzică, și la sugestia sopranei Renée Fleming au fost alese și trei dintre poemele lui Louise Bogan din ciclul "The blue estuaries". Albumul se încheie cu "Love Sublime", piesă care a dat și titlul acestui album, compusă pe versurile cântăreței și poetei olandeze Fleurine. Este singura lucrare care se inspiră din jazz - "este vorba despre o flexibilitate în frazare care îi este proprie sopranei Renée Fleming", declară Brad Mehldau, "și este dovada experienței sale în acest teritoriu al jazzului". De-altfel există înregistrări cu Renée Fleming cântând în maniera Cassandrei Wilson (cu totul de nerecunoscut ca timbru și interpretare).

Vorbim în esență despre lieduri pentru voce și pian, într-un discurs sofisticat, angrenat în sfera muzicii contemporane, pagini prezentate în primă audiție în mai 2005, la Zankel Hall din New-York, în timp ce albumul la care ne referim a apărut un an mai târziu sub sigla Nonesuch. "Love sublime se inspiră mai mult din muzica secolului al XIX-lea", scrie Brad Mehldau în prezentarea albumului. "Este omagiul meu adresat artei cântului ca gen, tot ceea ce am absorbit și iubit mai mult din acest procedeu al expresiei muzicale… A fost o mare plăcere să lucrez cu Renée. Eu am scris muzica, dar ea a adus-o la viață."

(Arpeggio - CD review, 13 martie 2015, ora 11,30)


Marina Nedelcu