Vă recomandăm un recital pianistic în cel mai bun sens al cuvântului - cu o puternică amprentă lirică, cu un diapazon extrem de larg. Cuprinde titluri semnate de George Gershwin, Cole Porter, Nick Drake, Thelonius Monk şi Radiohead. Desigur nu ne referim la un artist din sfera clasică, ci la un muzician care îşi construieşte discursul cu accente eclectice, muzician de jazz cu un orizont atât de larg, încât înglobează în discursul său orice respiraţie muzicală. Este în primul rând un mare improvizator, care îşi etalează ideile cu o spontaneitate uluitoare… preocupat însă mereu de construcţia muzicală, de ideea care susţine o construcţie muzicală sau alta.

Preferă formula de trio, dar are şi apariţii solo, inspirat în cea mai mare măsură de Fred Hersch. De fapt pentru concertele sale solo este considerat un Keith Jarrett al generaţiei sale. Pasionat de Romantismul german, de literatură, de asemenea preţuit pentru modul în care include în jazz şi discursul pop fără a face vreun rabat asupra calităţii - pentru aceasta a devenit un model în lumea muzicală.

Adeseori susţine teme diferite simultan (cu fiecare mână), fapt ce ne poate conduce spre formulări cu fason contrapunctic, deşi este preocupat în mod special de armonie. Se declară influenţat de muzica pe care o ascultă. "Dacă studiez un Intermezzo de Brahms, îşi va găsi calea în muzica mea. Dacă este un McCoy Tyner, atunci ceea ce îi este propriu din nou se va regăsi în muzica mea."

Un artist care scrie eseuri, care este preocupat de înţelepciune, aşa cum poate fi intuită la nivel muzical. Cel mai mult îl atrage mitul lui Orfeu - acel episod în care i se permite să-şi salveze soţia din Infern cu condiţia să nu o privească până în momentul în care traversează râul Styx. "Muzica este acel moment în care el se întoarce şi o priveşte - să vezi ceva ce iubeşti pentru o clipă şi îţi este luat apoi pentru totdeauna. Este un element de nebunie - priveşti deşi ştii că nu trebuie. Muzica uneşte cumva sentimentul de obţinere cu cel de pierdere în acelaşi timp."

Brad Mehldau - îl identificăm cu Largo, The Art of the Trio, Elegiac Cycle, Places, Metheny-Mehldau sau dintr-un alt unghi, ce implică orchestra, cu Highway Rider. Pentru ultimul său album - Mehliana: Taming the Dragon, a fost nominalizat la premiile Grammy, şi a pierdut doar în faţa lui Chick Corea.

Îl identificăm şi prin acest album solo al anului 2004 - Live in Tokio, primul său titlu apărut sub sigla "Nonesuch", o luxuriantă odisee pianistică, pe care o puteţi parcurge în linii mari, duminică, 22 februarie de la ora 12,30, în Jazz à la carte.