Arhivă : Recomandări Înapoi

Dirijorul finlandez Sakari Oramo – invitat la “Poveștile de succes ale muzicii”

Publicat: duminică, 8 Februarie 2015 , ora 22.35

În muzică, miracolele individuale pot apărea indiferent de sistem dar nu rezistă dacă nu se produc într-un context favorabil. Bineînțeles, prima condiție rămâne individualitatea, elementul personal. A stârnit multe artificii legenda conflictului dintre Mozart și Salieri, ultimul având acum o foarte probabil nemeritată aură demonică, ceea ce ocultează un alt fapt a cărui analiză ar fi cu mult mai benefică: acela că Salieri s-a impus ca unul dintre muzicienii clasici remarcabili, peste medie, fără a fi însă genial. Clasicismul s-a clădit pe efortul unor asemenea artiști, meșteșurari desăvârșiți în domeniul lor, pe generații după generații care au făcut posibilă dacă nu apariția, în mod sigur înflorirea creativă a unor nume ca Mozart sau Beethoven. Așadar vrem, nu vrem, suntem ceea ce suntem, în foarte mare măsură, și datorită a ceea se întâmplă în jurul nostru - în muzică nu a fost niciodată altfel.

Miracolul școlii muzicale finlandeze

În 1897, cu doi ani înainte de prima sa simfonie, Jean Sibelius primea din partea statului finlandez, prin votul senatului, o rentă pe viață, cu scopul, simplu, de a se putea ocupa doar de creație, de a-și fructifica talentul fără să piardă timp. Faptul e simptomatic pentru claritatea și consecvența cu care Finlanda a mizat pe cartea culturii și a educației o lungă perioadă. Iar rezultatele în zona muzicală sunt unele la care noi, și nu numai noi, îndrăznim doar să visăm astăzi. Mari dirijori, care conduc orchestre de faimă din Europa și America (Esa-Pekka Salonen - dirijor principal al orchestrei "Philharmonia", fost director artistic al Filarmonicii din Los Angeles, Mikko Franck - director artistic al Orchestrei Naționale a Belgiei și al Operei Naționale Finlandeze, Jukka-Pekka Saraste, deja prezent la "Poveștile de success…", director artistic al Orchestrei Simfonice din Toronto și dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii din Köln), Osmo Vänskä - dirijor principal al Orchestrei simfonice BBC Scoția și, deloc în cele din urmă, Sakari Oramo. Finlanda a dat cel puțin un mare nume al componisticii contemporane - Kaaja Saariajo, o personalitate a cântului coral - Erkki Pohjola și un faimos grup vocal a capella - Rajaton. În 21 ianuarie 2015, Filarmonica din New York l-a anunțat pe Esa-Pekka Salonen drept compozitor în rezidență pentru următoarele 3 stagiuni.

Sakari Oramo: "Cred că totul are legătură cu importanța lui Sibelius și a muzicii sale, cu rolul lui în identitatea noastră națională."

Este, ca și Salonen sau Saraste, discipol al marelui profesor Jorma Panula. Are meritul de a fi consolidat, după Sir Simon Rattle, prestigiul Orchestrei Simfonice din Birmingham, cu care a și concertat în Festivalul "Enescu". Pentru Oramo, acum dirijor principal al Filarmonicii Regale din Stockholm, școala finlandeză de dirijat se definește prin claritate și prin experiența studiului nemijocit cu orchestra pe care o au exponenții ei. Ne-a acordat o jumătate de oră din timpul său pentru a-i cunoaște povestea pe care v-o recomandăm, fără rezerve, dacă doriți să înțelegeți ce înseamnă să fii unul dintre cei mai bine cotați dirijori ai anului 2015.

Sakari Oramo la "Poveștile de succes ale muzicii", în 15, 22 februarie și 1 martie, ora 10,30.

Ștefan Costache