Faima talentului său componistic l-a purtat pe Domenico Cimarosa la două dintre cele mai importante curți imperiale ale Europei finalului de secol XVIII. Dar până în 1787, când - la cei 37 de ani - a fost invitat de Ecaterina a II-a a Rusiei să preia postul deținut de Giovanni Paisiello la Sankt Petersburg, Domenico Cimarosa îsi câștigase prestigiul ca autor de opere mai ales comice dar și "seria" prezentate și la Roma dar și la Florența, Milano, Vicenza sau Torino, după mai multe succese obținute la Neapole, orașul în care a studiat de la 12 ani la Conservatorul Santa Maria di Loreto. Unii biografi afirmă că cele 32 de sonate pentru instsrumente cu claviatură ar fi fost scrise în perioada petrecută în Rusia (când nu a avut decât două comenzi de opere). Patru dintre aceste sonate au fost reunite și aranjate de Arthur Benjamin în 1949 în varianta unui concert pentru oboi și coarde, lucrarea cunoscând o largă popularitate prin liniile sale melodice. Operele sale au fost foarte mult apreciate și la Viena, la curtea împăratului Leopold al II-lea iar montările in Italia au adus o nouă glorie acestui autor, în ultimii ani ai veacului 18.