Arhivă : Recomandări Înapoi

Pianistul Andrei Vieru în direct la Interviurile RRM - 9 octombrie 2014

Publicat: luni, 6 Octombrie 2014 , ora 12.43

În primăvara acestui an pianistul Andrei Vieru a fost distins cu Premiul Casanova acordat scriitorilor europeni de limbă franceză pentru cel de-al doilea volum de eseuri Éloge de la vanité publicat la Editura Grasset (2013). Această recunoaștere ne incită spre detectarea celor mai intime resorturi din gândirea sa, din percepția fascinant exprimată despre personalități și fenomene ce ne marchează viața.

Prima sa carte, apărută în 2007 sub titlul Ecleziastul vesel poate fi citită și în limba română, grație Editurii "Curtea veche"(în traducere proprie). Elogii și comparații cel puțin măgulitoare (Cioran, Ionesco, Paul Celan…) au curs în recenziile presei franceze și a celei românnești, astfel că Andrei Vieru se află într-o postură fără precedent din istoria artei interpretative.

Nu cunosc vreun alt contemporan care să exceleze cu atât de mult har și succes în domenii complementare, dar diferite totuși, dacă punem la socoteală și cercetările din sfera matematicii, ca și expozițiile de pictură pe care le semnează. E mult, nu-i așa ?

Fără îndoială că în modelarea personalității sale, atât de pregnante și complexe, a contat familia: tatăl - Anatol Vieru, compozitor și profesor de marcă; mama - Nina Vieru muzicolog; unchiul - Sorin Vieru, filozof; sora - Lena Vieru - pianistă și artist plastic.

Înainte de toate primează arta sa pianistică, de care ne bucurăm ascultându-i albumele: Johann Sebastian Bach - Clavecinul bine temperat, Variațiunile Goldberg și Arta fugii, Ludwig van Beethoven - Variațiunile pe o temă de Diabelli, ca și Cd-ul imprimat cu Dan Grigore, profesorul său de la conservatorul bucureștean, cu Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgski și Ritualul primăverii de Igor Stravinski, ar fi câteva exemple.

Rar îl auzim live în sălile noastre, nu știm de ce suntem privați de marele său talent ! Sper să aflăm multe detalii din viața și cariera lui Andrei Vieru, invitat special al emisiunii Interviurile Radio România Muzical, joi 9 octombrie, de la orele 19,00.

Monica Cengher