S-a lansat cântând Bach pentru cei care iubesc jazzul, acest discipol al lui Yves Nat, care după ce a absolvit Conservatorul Naţional din Paris, şi-a diversificat experienţa muzicală călătorind - în Orientul Mijlociu, în America Latină. Dar tot Europa i-a oferit şansa de a deveni celebru. Pianistul pasionat de jazz, a revenit la prima sa iubire, muzica clasică şi şi-a construit un limbaj propriu. A început cu Bach, în 1959, în formulă de trio: Jacques Loussier - pian, Pierre Michelot - contrabas, Christian Garros - baterie şi percuţie. Rezultatul? Peste 6 milioane de albume vândute şi turnee în lumea largă mai bine de 15 ani.

Muzica nu se adresează neapărat uneia dintre cele două tabere, ci tuturor celor care păstrează vie curiozitatea de a experimenta, de a încerca noi formule. Iniţial a fost ca şi când s-ar fi deschis o poartă către o formă de artă ce refuza clasificările. Desigur acum, după mai bine de 50 de ani, astfel de tratări nu mai constituie o surpriză, ideea însăşi nu ne mai miră. Dar în continuare atrage, prin acest gen de întâlniri contrapunctice - între discursul clasic şi cel al jazz-ului tradiţional.

Întrebat într-un interviu care este punctul maxim în muzică, Jacques Loussier declara: "perfecţiunea sau căutarea perfecţiunii care niciodată nu poate fi atinsă, de asemenea a-ţi asuma riscuri în improvizaţie".

Revenim la acest moment al începutului - albumele "Play Bach" ale anilor 1959, 1960, în principal oferindu-ne o lectură specială asupra "Clavecinului bine temperat"... cu un bas continuu în ritm de swing à la Jacques Loussier .

Jazz a la carte, sâmbătă şi duminică, 14 şi 15 iunie, de la ora 12.30.