Este cel mai important compozitor român al tuturor timpurilor, un violonist de excepţie şi pedagog pe măsură, fiind mentorul unor solişti de renume. George Enescu a pus, practic, România pe harta marilor valori ale muzicii clasice, componistic şi interpretativ; trebuie să fie pentru noi mai mult decât o figură din istorie - o statuie pe un soclu - şi mai mult un model de om care şi-a slujit ţara pe care a iubit-o atât de mult, cu instrumentele pe care le avea la îndemână: pana, arcuşul, bagheta.

George Enescu s-a născut în 19 august 1881. La 4 ani începea să cânte la vioară. La 8 ani, pe când debuta la Viena, presa l-a numit "Un Mozart român" şi i s-a prezis un viitor strălucit. Era "student" doar de un an la Conservatorul vienez; de fapt, un copil mult prea mic în comparaţie cu cei care urmau cursurile universităţii. După absolvirea cu medalia de argint, George Enescu își continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899). În 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul "Concertelor Colonne" din Paris cu Suita simfonică "Poema Română". Este acelaşi an în care începe să dea lecții de vioară şi recitaluri la București. Admirat de Regina Elisabeta a României, George Enescu era deseori invitat să cânte în Castelul Peleș din Sinaia.

Ajungem în 1900 şi la cuvintele pe care le conţinea publicaţia Le Figaro: "Tânărul compozitor e remarcabil şi excepţional dotat." Cuvinte scrise despre George Enescu - Compozitorul Săptămânii la Radio România Muzical.

Un portret al celui care afirma despre el însuşi următoarele: "În lumea muzicii, eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, pianist, violonist şi profesor". Tot el spunea: "Muzica este adevărul meu. Muzica este o limbă a omeniei şi fraternităţii, nu o stare, ci o acţiune".

Portretul lui George Enescu, stins din viaţă în 4 mai 1955, îl puteţi asculta în cadrul emisiunii Arpeggio, între 5 şi 9 mai, de la ora 12.00. Iată şi câteva dintre gândurile celor care l-au întâlnit pe marele George Enescu, printre ei şi câţiva dintre discipolii săi.

Ion Voicu: "Cred că era prin anul 1942, când Enescu, după un concert, a voit să mă asculte şi m-a chemat la dânsul acasă. Eram timorat de faima şi personalitatea sa. Simţeam că această întâlnire va fi pentru mine un exament hotărâtor. Enescu s-a aşezat totuşi la pian şi m-a acompaniat întreg concertul din memorie. N-am mai trăit de atunci un moment atât de emoţionant, atât de copleşitor în compania unui alt muzician."

Yehudi Menuhin: "Pentru mine va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de o inegalabilă frumusețe. Enescu va rămâne pentru mine <<Absolutul>> prin care eu judec pe alţii".

Pablo Casals: "Enescu a fost cel mai impresionant fenomen muzical de la Mozart incoace".