Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Gala Premiilor Radio România Cultural 2018 - Premiile speciale

Publicat: luni, 26 Februarie 2018 , ora 9.17

Actrița Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeș-Bolyai și Filarmonica George Enescu primesc cele trei distincții speciale la Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment care va avea loc luni, 19 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon din București.

Premiul RADIO ROMÂNIA 90 îi va fi acordat actriței Tamara Buciuceanu-Botez, figură reprezentativă a Teatrului Național Radiofonic, o voce de patrimoniu a tezaurului cultural al Radio România, o actriță ale carei valențe depășesc granițele comediei care a consacrat-o. Tamara Buciuceanu-Botez, cu un an mai mică decat Radio Romania, a definit excelența în teatru, radio, televiziune și cinematografie, prin roluri rămase pentru multa vreme în memoria colectivă a națiunii noastre.

Premiul CENTENAR va fi oferit Universității Babeș-Bolyai din Cluj, cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din Transilvania, pentru modalitatea exemplară în care își îndeplinește misiunea didactică și de cercetare într-un orizont multicultural și multilingvistic, continuând tradițiile unei școli ardelene de elită, un "model de universitate romanească", așa cum își dorea încă din 1919 Sextil Pușcariu, rector al universității.

Premiul EXCELENȚA ÎN CULTURĂ îi revine Filarmonicii George Enescu, simbol al culturii românești. Fondată în urmă cu un secol și jumătate, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale și popularizării capodoperelor muzicii clasice. De un secol și jumătate, Filarmonica George Enescu este scena cea mai râvnită și vârful de lance al artei muzicale din România.

Celor trei premii speciale li se vor adăuga alte 8 categorii de premii pentru cele mai importante realizări culturale ale anului 2017. Aceste categorii sunt: film, teatru, literatură, educație, știință, muzică, arte vizuale și implicare civică.

A XVIII-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct on air și online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.