Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România aniversează majoratul Gaudeamus Cluj-Napoca

Publicat: marți, 4 Aprilie 2017 , ora 15.43

Gaudeamus Cluj-Napoca a ajuns în această lună la vârsta majoratului. Pentru toate zecile de mii de volume pe care am putut să le răsfoim aici, pentru miile de lansări pe care le-a găzduit, și mai ales pentru sutele de ore de Bucurie pe care ni le-a adus în acești ani, merită o sărbătoare de neuitat.

Radio România, reprezentat de Centrul Cultural Media și Radio Cluj, vă invită așadar, între 5 și 9 aprilie în Piața Unirii, la un festin literar pentru toate vârstele și gusturile, oferit de cel mai longeviv și mai important eveniment din Transilvania, dedicat Cărții: Gaudeamus Cluj-Napoca. În meniu: peste 60 de standuri și mii de volume care abia așteaptă să fie luate cu asalt de cititori, zeci de evenimente - majoritatea lansări și prezentări de carte, muzică bună și o tombolă cu premii pentru cumpărătorii de carte.

Program de vizitare: miercuri - sâmbătă, orele 10:00-20:00, duminică orele 10:00-15:00. Accesul este liber, atât pentru pasionați, cât și pentru curioși

Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 5 aprilie, la ora 11:00.

Președintele de onoare al ediției va fi poetul Ion Cristofor.

Gaudeamus Cluj-Napoca 2017, repere statistice:

- peste 70 de expozanți reuniți în 64 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piața de carte și educație din România: edituri, agenții de difuzare de carte, muzică și produse multimedia, instituții de învățământ, edituri străine reprezentate de distribuitori de carte. Prezența editurilor de top din România și a celor mai importanți distribuitori naționali de carte străină este garanția pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât și din cel al diversității domeniilor abordate;

- o suprafață de peste 600 mp de standuri, care egalează recordul înregistrat la ediția precedentă;

- aproape 90 de evenimente adresate publicului.

Proiecte Radio România derulate la Gaudeamus Cluj-Napoca:

· Faza locală a Concursului Național de Lectură Mircea Nedelciu,organizată de Radio Cluj - vineri, 7 aprilie, la ora 16:00.

· Invitați de nota 10: Olimpicii României,proiect prin care postul public de radio promovează și recompensează performanțele obținute pe plan internațional de către reprezentanții la vârf ai învățământului românesc. Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 10:30, sunteți așteptați să îi cunoașteți pe Invitații de nota 10 la Gaudeamus Cluj-Napoca, elevi din județul Cluj premiați la olimpiade internaționale: Ferencz Pèter (Școala Gimnazială Unguraș), Ambăruș-Egyed R. Ágnes (Liceul Unitarian János Zsigmond, Cluj-Napoca), Balázs Hanna Imola (Liceul Teoretic Apáczai Csere János) și Finta Klára Enikö (Liceul Unitarian János Zsigmond). Premii oferite de Dacia și Restaurant Shanghai.

· Cărțile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donații din partea expozanților și a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice.

Premiile Gaudeamus Cluj-Napoca 2017 vor fi decernate duminică, 9 aprilie, începând cu ora 12:00, astfel:

· Trofeele Gaudeamus (acordate editurilor - locurile 1, 2 și 3) și Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului;

· Trofeele Presei - decernate jurnaliștilor pe secțiunile publicații, radio, TV și online, tot prin Votul Publicului;

· Premiul Educația - decernat unei instituții de învățământ în semn de apreciere a modului de promovare a ofertei sale educaționale la Gaudeamus Cluj-Napoca;

· Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către Lions Club Genesis Cluj;

· Premiile Tombolei Gaudeamus, acordate pe baza tragerii la sorți a buletinelor de vot al publicului și care constau în sume de bani (oferite de Lions Club Genesis Cluj) și în obiecte de mobilier (oferite de Casa Augustin);

· Premiile Concursului Național de Lectură Mircea Nedelciu, oferite de Lions Club Genesis Cluj și Restaurant Shanghai.

Gaudeamus Cluj-Napoca este una dintre cele mai vechi și de impact componente ale Programului Lectura, proiect de anvergură națională inițiat și derulat de Radio România cu scopul declarat de a susține cultura scrisă din țara noastră prin evenimente de tip expozițional, dedicate în principal cărții și ofertei educaționale. Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994-2017, însumează 97 de evenimente organizate sub brandul Gaudeamus, circa 9.700 de expozanți, 2.813.000 de vizitatori și peste 11.600 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: Gaudeamus Internațional (23 de ediții), Caravana Gaudeamus (Cluj-Napoca - 18 ediții, Craiova - 16 ediții, Litoral - 8 ediții, Oradea - 3 ediții), Gaudeamus Carte Școlară (14 ediții) și o serie de proiecte culturale conexe.

Calendarul Programului Lectura 2017 mai cuprinde: Oradea (10-14 mai), Litoral (11-15 august), Gaudeamus Carte Școlară (14-24 septembrie) și Gaudeamus Internațional (22-26 noiembrie).

Gaudeamus Cluj-Napoca - un eveniment Radio România

Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale și Dacia. Parteneri: Lions Club Genesis Cluj, Casa Augustin, Restaurant Shanghai, Merlin's Vitamin Aqua. Parteneri media: mediaTRUST, Cluj.com.

Detalii privind această ediție a Caravanei Gaudeamus Cluj-Napoca, la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact: Connie Chifor. (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro)