Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Noi recorduri de audiență la Radio România

Publicat: luni, 16 Ianuarie 2017 , ora 11.46

În cel de-al treilea val de măsurare a audiențelor radio, valul de toamnă din 2016, Radio România Actualități își menține poziția de lider de piață, înregistrând, și de această dată, cea mai mare valoare a indicatorului Market Share din România, pe toate mediile de rezidență: 15,5% la nivel național, 15,7% în mediul urban și 16,8% în București.

Mai mult decât atât, Radio România Actualități înregistrează, în acest val, peste 2.000.000 de ascultători, cel mai mare număr de ascultători înregistrat până acum, comparativ cu anii precedenți.

Creșteri de audiență înregistrează, de asemenea, Radio România Cultural și Rețeaua Studiourilor Regionale.

Audiența zilnică a programelor Radio România (Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor și Rețeaua Studiourilor Regionale) însumează 4,5 milioane de ascultători zilnic, cu peste 80.000 de ascultători noi, înregistrând astfel o cotă de piață de cca. 31,7%, cea ce poziționează Societatea Română de Radiodifuziune pe locul I.

Studiul de Audiență Radio - valul de toamnă 2016 a fost efectuat în perioada 29 august - 18 decembrie 2016 de către IMAS - Marketing și Sondaje și Mercury Research SRL, pe un eșantion de 10.161 de persoane, dintre care 7.407 în mediul urban și 2.754 în mediul rural.

Studiul a cuprins 1.371 de localități, dintre care 303 în mediul urban și 1068 în mediul rural.

Vă mulțumim!