Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Se lansează noile abonamente la Sala Radio!

Publicat: luni, 5 Septembrie 2016 , ora 13.04

Luni, 5 septembrie 2016, se pun în vânzare abonamentele pentru stagiunea toamnă-iarnă a Orchestrelor și Corurilor Radio, care se întorc în forță cu o serie de concerte pe placul oricărui meloman! Fie că sunteți genul clasic sau modern, dacă iubiți muzica de calitate, atunci cu siguranță veți agrea oferta de la Sala Radio, de la clasic, la jazz și până la armonii corale !

Vedete ale scenei românești și internaționale vor fi din nou prezente pe scena Sălii Radio. Pe 19 și 20 septembrie, primele evenimente camerale sunt recitalul extraordinar Vioara lui George Enescu și concertul și lansarea de album Editura Casa Radio - ArgEnTango "Piazzolla o poveste autentică"- Live la Sala Radio.

Stagiunea simfonică se deschide cu un concert aniversar Leontina Văduva și invitații ei, pe 7 octombrie, dirijor al Orchestrei Naționale Radio fiind Gabriel Bebeșelea. Vor reveni pe parcursul toamnei mult așteptatele turnee Duelul Viorilor, Flautul fermecat, Vă place... Un alt moment de vârf al sezonului este pe 21 octombrie, când celebrul David Grimal va putea fi ascultat în Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms alături de Orchestra Națională Radio. Iar evenimentele nu se opresc aici.

Achiziționând un abonament la concertele de la Sala Radio, aveți acces la toate recitalurile camerale, concertele Orchestrei Naționale și Orchestrei de Cameră Radio, dar și la concertele Big Band-ului Radio din stagiunea acestei toamne de la Sala Radio.

Vă așteptăm așadar din 5 septembrie la casa de bilete din strada General Berthelot 60-64 pentru a vă asigura locurile cele mai bune! Pentru detalii puteți contacta casa de bilete la telefon: 021-303.14.28 sau 021-314.68.00.

Biletele și abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor și Corurilor Radio se vor achiziționa on-line doar prin rețeaua Eventim (www.eventim.ro).

Abonamentele de acces cu preț întreg sunt disponibile și pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești, Humanitas și la casa de bilete a Sălii Radio. Cele cu preț redus se pot achiziționa numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie și a cărții de identitate.

Programul este:

- de luni până vineri, între orele 9.00-18.00;

- în zilele de concert/spectacol din timpul săptămânii: 09:00-20:00;

- în zilele de concert/spectacol din weekend: 09:00-12:00 și 15:00-20:00 (casa este închisă sâmbătă și duminică în zilele fără concert).

Abonamentele sunt valabile la toate concertele și recitalurile din stagiunea Orchestrelor și Corurilor Radio, cu excepția concertelor Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Prețurile la abonamente (perioada septembrie-decembrie 2016):

- Abonamente de acces:

- categoria I - 515 lei

- categoria a II-a - 412 lei

- categoria a III-a - 309 lei

- Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenți)

- categoria I redus - 309 lei

- categoria a II-a redus - 247 lei

Preturi bilete la concerte și recitaluri:

- Bilete pentru concertele simfonice, populare și corale (Orchestra Nationala Radio, Orchestra de Camera Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Corul de Copii Radio)

categ. I - 30 Lei

categ. a II-a - 25 Lei

categ. a III-a - 20 Lei

Elevi, studenți, pensionari (doar locuri din zonele de categ a III-a) - 12 lei

- Bilete pentru jazz și coral (Big Band-ul Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Corul Academic Radio)

categ. I - 20 Lei

categ. a II-a - 15 Lei

categ. a III-a - 10 Lei

Elevi, studenți, pensionari (doar locuri din zonele de categ a III-a) - 6 lei

- Recitaluri camerale

categ. I - 20 Lei

categ. a II-a - 15 Lei

categ. a III-a - 10 Lei

Elevi, studenți, pensionari (doar locuri din zonele de categ a III-a) - 6 lei

- Concerte si recitaluri extraordinare

categ. I - 50 Lei

categ. a II-a - 40 Lei

categ. a III-a - 30 Lei

Elevi, studenți, pensionari (doar locuri din zonele de categ. a III-a) - 18 lei

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.