Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România Cultural deschide sezonul de toamnă dintr-un liceu de elită din București

Publicat: sâmbătă, 12 Septembrie 2015 , ora 9.52

Espresso, singurul matinal cultural national din România, își așteaptă publicul cu ghiozdanul făcut pentru a începe școala așa cum se cuvine. Luni, 14 septembrie, între orele 7.15 - 9.00, realizatorii emisiunii Espresso, Diana Joicaliuc și Dan Vasiliu, vor transmite în direct de la Colegiul Național "Tudor Vianu" din București o ediție specială, alături de invitații lor, elevi, profesori și părinți.

Într-o lume în care educația este esențială, România obține rezultate importante la olimpiadele internaționale, dar nu reușește să-i țină pe olimpici în țară. În unele școli se discută despre introducerea tabletelor și a cataloagelor online, dar în altele elevii sunt nevoiți să învețe în condiții improprii, în timp ce rata abandonului școlar e în creștere.

Ca și până acum, în acest nou sezon, Radio România Cultural va aloca spații extinse știrilor și emisiunilor educaționale, dedicate tinerilor ascultători și formatorilor, și va derula în continuare proiectele deja binecunoscute: "Ora de educație muzicală" și "Ora de educație teatrală".

Grila de toamnă a Radio România Cultural propune ascultătorilor, pe lângă emisiunile consacrate, și alte noutăți care vor avea ca prioritate informarea rapidă, profesionistă și complexă a ascultătorilor despre cele mai importante evenimente culturale din țară și străinătate.

De asemenea postul va rămâne cea mai mare scenă on-air a țării. Aici se va putea asculta stagiunea curentă a Orchestrelor și corurilor radio, teatru radiofonic, seri de operă și transmisii de la importante evenimente artistice naționale și internaționale.