Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Premieră la Teatrul Național Radiofonic

Publicat: vineri, 26 Septembrie 2014 , ora 13.16

Marți, 30 septembrie, la ora 23:05, la Radio România Actualități, Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră: Dincolo de sex – comedie romantică de Arnold Johnston și Deborah Ann Percy.

Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră luni, 29 septembrie, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din București.

Piesele de teatru scrise de Arnold Johnston, ca și cele scrise în colaborare cu soția sa, Deborah Ann Percy, au fost distinse cu premii, jucate și publicate în mai multe orașe din America. Arnold Johnston și Deborah Ann Percy sunt membri ai Asociației Dramaturgilor Americani – Dramatists Guild – și ai Asociației Traducătorilor Americani – American Literary Translators Association. Ei au semnat împreună piesele Rasputin in New York, Duets: Love is Strange, dar și traduceri de teatru precum și 12 drame de câte 30 de minute, pentru Radio Kalamazoo NPR.

Piesa Dincolo de sex (Beyond Sex) a devenit scenariu radiofonic grație adaptării semnate de Rodica Suciu Stroescu, iar regizorul Vasile Manta a izbutit perfect conturarea credibilă a unei povești de viață ce pendulează de la râs la plâns, de la zâmbet la mâhnire, de la iubire la trădare. Muzica și coloana sonoră devin un comentariu sugestiv al acțiunii, amplificând inspirat emoția acestei povești care, cu siguranță, îi va încânta pe ascultătorii Teatrului Național Radiofonic.

Traducerea: Luciana Costea și Dona Roșu. Adaptarea radiofonică: Rodica Suciu Stroescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuție: Manuela Ciucur, Mihai Niculescu, Adriana Trandafir și Dan Condurache. Regia de montaj: Florina Istodor și Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Domnica Țundrea.