Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Săptămâna Brâncoveanu la Radio România Cultural

Publicat: joi, 7 August 2014 , ora 14.27
În săptămâna în care se împlinesc 300 de ani de la martirizarea lui Constantin Brâncoveanu, Radio România Cultural difuzează, de luni (11 august) și până vineri (15 august), de la ora 16,00, o serie de emisiuni dedicate Domnitorului.

Istoricul Răzvan Dolea invită publicul Radio România Cultural la o călătorie în timp în urmă cu mai bine de 300 de ani, pentru a cunoaște mai bine o întreagă perioadă istorică, moștenită de urmași peste veacuri ca epocă a lui Constantin Brâncoveanu.

Luni, 11 august, de la ora 16,00, academicianul Răzvan Theodorescu vorbește despre importanța și moștenirea pe care a lăsat-o românilor domnia lui Constantin Brâncoveanu, informații pe care reputatul academician le va susține într-o sesiune de comunicări la Universitatea Columbia din New York.

Marți, 12 august, cunoscutul specialist în trecutul Bucureștiului, istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului de Istorie al Municipiului București, ne va purta printre momente și monumente care leagă istoria Capitalei de domnia lui Constantin Brâncoveanu. O abordare pe mai multe direcții de analiză care arată că, la cumpăna secolelor al XVII - lea și al XVIII - lea, Bucureștiul devenise un important centru și focar de cultură, dar și un punct de intersectare a acțiunilor politico-diplomatice în această parte a Europei.

Seria de emisiuni dedicate Anului Brâncoveanu continuă, miercuri, 13 august, când, îndrumați de doctorul Octavian Buda, titularul catedrei de Istorie a Medicinei de la Universitatea Carol Davila, intrăm pe tărâmul investigației istorice: un caz de plagiat intelectual mai puțin cunoscut datând din secolul XVIII. Doctorul Iacob Pylarino "protomedicul" Curții lui Constantin Brâncoveanu, care a avut un rol important și în organizarea Spitalului Colțea, a publicat în 1715 o lucrare privind "altoirea", adică vaccinarea, împotriva variolei. Peste 8 decenii, în 1796, englezul Edward Jenner publică o lucrare pe aceeași temă, rămânând creatorul metodei vaccinării ...

Joi și vineri, cunoscutul istoric Dan Falcan va încadra epoca lui Constantin Brâncoveanu în contextul istoriei europene și a celei naționale. O abordare istorică amplă, cu multe note originale, pornind de la "chestiunea orientală" care atunci se năștea, trecând prin "așezămintele brâncovenești" și blestemul Saftei Brâncoveanu, până la distrugerile din perioada comunistă. Un moment special va fi dedicat pelerinajului din 21 mai 2014, când bucureștenii au arătat că ar vrea să adauge încă un patron spiritual și sfânt protector capitalei: pe Sfântul Constantin Brâncoveanu.

Anul 2014 a fost declarat "Anul Brâncoveanu", pentru a marca 300 de ani de la tortura Brâncovenilor, având în vedere importanța și contribuția majoră a domnitorului în istoria și cultura națională.