Arhivă : Evenimente Înapoi

AUDIO. GALERIE FOTO. Succes la Expo Milano pentru Orchestra Română de Tineret

Publicat: joi, 30 Iulie 2015 , ora 10.28

La concertul - eveniment desfășurat în 29 iulie 2015, cu ocazia Zilei României în cadrul Expoziției de la Milano au participat Oltea Șerban Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România și Elena Postelnicu, corespondent Radio România în Italia.

Ziua României a fost marcată printr-o serie de evenimente culturale și un forum economic, în aceeași zi în care a fost sărbătorită Ziua Imnului Național. Ceremonia dedicată Zilei României s-a desfășurat în prezența unei delegații oficiale conduse de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a oficialilor italieni, a reprezentanților presei române și internaționale și a vizitatorilor.

Oltea Șerban Pârâu: "A fost o zi sărbătorească ieri la Milano; a fost lume multă de dimineață până seara și la pavilionul României, și în zonă, pentru că această sală de concert, Auditorium, unde s-a ținut concertul pentru care am venit aici, cel susținut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, a avut loc într-un spațiu apropiat de pavilionul României. Așadar, prezența publicului la momentul central din punct de vedere cultural al zilei nu a fost dificil de obținut.

Într-adevăr, Auditorium este un spațiu mai puțin obișnuit pentru un concert, care semăna mai mult cu cel pentru un concert în aer liber, dar Orchestra Română de Tineret și-a gândit programul adaptat acestei situații.

Dacă acum două săptămâni îi auzeam cu Simfonia întâi de Mahler, acum iată-i într-un program cât se poate de accesibil, cu arii și uverturi din opere și cu două lucrări românești reprezentative - 3 Dansuri românești de Rogalski la început și la final Rapsodia întâi de Enescu. Evident, succesul a fost pe măsură, soprana Anita Hartig (pe care publicul din România de altfel nu a avut ocazia să o vadă prea des în ultimul timp deoarece evoluează mult la Viena, la Metropolitan Opera din New York, pe scene importante ale lumii) a încântat publicul prezent cu ariile pe care le-a cântat. Într-adevăr este o voce cu totul și cu totul specială pe care sperăm să o auzim cât de curând și pe scenele noastre. Lumea a fost încântată.

Așa cum ne obișnuiește, Orchestra Română de Tineret a oferit nu mai puțin de trei bisuri sub bagheta lui Cristian Mandeal. Așadar, seara a fost la înălțime, așa cum se așteptau organizatorii atunci când i-au invitat. Să nu uităm că în cazul acestui concert, în afară de Ministerul de Externe, foarte mult au contribuit la realizarea evenimentului Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Lanto Communication și, nu în ultimul rând, Radio România, care i-a ținut la curent pe cei de acasă cu tot ceea ce s-a întâmplat la Milano în jurul acestui eveniment cultural central al Zilei Naționale a României la Expo Milano 2015.»

 ***

Impresiile vizitatorilor au fost surprinse în reportajul realizat de Elena Postelnicu, corespondent Radio România în Italia. 

"Părintele Robert Popa, părintele paroh al comunității greco-catolice românești din Milano: Vroiam să spun că este un moment edificant, deoarece să te găsești aici în mijlocul acestei expoziții internaționale, cred că astăzi ne-am hrănit spiritual din frumos. Știm foarte bine că frumosul ne duce tot timpul către transcendental. De aceea a fost un moment edificant, chiar am observat lumea din Auditorium, deosebit de încântată, ceea ce cred că este un lucru benefic pentru acești tineri minunați care, repet, ne-au încântat.


Emoții și lacrimi și pentru artiștii români din nordul Italiei. Scriitorul Viorel Boldiș trăiește de 20 de ani la Brescia, iar pictorița Cristina Lefter, de 15 ani, la Milano:

Scriitorul Viorel Boldiș: Foarte frumos. Evenimente, ca și acest eveniment de astăzi, reușesc să arate oarecum că alta este România, nu cea care e arătată mai mult cu degetul în presă, în mass-media italiană. Astăzi a fost un lucru frumos și să sperăm că evenimente de asemenea anvergură să aibă loc cât mai des, nu doar cu ocazia unei zile, ca și astăzi, ziua României la Expo. Orice eveniment cultural este binevenit pentru că acum noi știm că aportul economic al românilor la economia Italiei este foarte important. Nu vreau să dau cifre, dar dacă nu mă înșel, peste 1% din PIB-ul italian se datorează mâinii de lucru a românilor și așa că e bine să ne  facem simțită și prezența noastră culturală.

Pictorița Cristina Lefter: Mi-a plăcut foarte mult concertul și mă simt extrem de onorată să fi putut asista. Chiar sunt bucuroasă că am putut fi aici prezentă, nu doar atât la concert, dar și cu expoziția cu care suntem, toți acești șase artiști români care reprezentăm pavilionul României în incinta Expo Milano 2015."




Fotografii realizate de Virgil Oprina