Arhivă : Evenimente Înapoi

'Săptămâna Internațională a Muzicii Noi' la Sala Radio

Publicat: joi, 21 Mai 2015 , ora 11.38

Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio se alătură "Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi" (SIMN) - eveniment ajuns la ediția 25!

Organizată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, SIMN este cel mai important festival din România dedicat creațiilor recente și ocupă deja un loc semnificativ în viața muzicală internațională. Ediția a 25-a a "Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi" (SIMN), ce se va desfășura între 22-29 mai, cuprinde o suită variată de evenimente. Alături de nume ale compozitorilor români confirmați deja pe plan internațional, vor reprezenta creația autohtonă și cei mai importanți artiști ai tinerei generații.

Miercuri, 27 mai, ora 19.00, la Sala Radio, sunteți invitați la concertul Orchestrei de Cameră Radio, ce se va derula sub bagheta lui Gheorghe Costin, dirijor al Filarmonicii "Banatul" - Timișoara. Soliști serii vor fi violoncelistul Mircea Marian și Alexandru Matei - la percuție. În programul concertului veți asculta: Ulpiu Vlad - Sonorități și anemone II, concert pentru violoncel și orchestră de coarde, Adrian Iorgulescu - Concert pentru percuție și orchestră de coarde, George Balint - Istorie, pentru orchestră de cameră și Wolfgang Rihm - Erscheinung.

Cel de-al doilea eveniment de la Sala Radio înscris în "Săptămâna Internațională a Muzicii Noi" este concertul Orchestrei Naționale Radio, desfășurat vineri, 29 mai, ora 19.00, sub conducerea muzicală a dirijorului Adrian Morar. Le veți aplauda ca soliste pe Raluca Stratulat - vioară și Andreea Țimiraș - violoncel.

Veți asculta în repertoriul serii Simfonia a IV-a semnată de Ștefan Niculescu, compozitorul omagiat în cadrul celei de-a 25-a ediții a evenimentului. Muzicianul este și primul director artistic al SIMN și fondator al acestei manifestări. Pe lângă lucrarea menționată, programul serii mai cuprinde: Dan Dediu - Concert pentru vioară, violoncel și orchestră, Marc Mellits - Brick și Octavian Nemescu - Muzica primelor 14 minute ale unei ore fatale.

Între cele două evenimente menționate, joi, 28 mai, ora 19.00, la Sala Radio, în seria "Ansambluri corale de prestigiu", Corul Preludiu al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, dirijat de Voicu Enăchescu, se întâlnește pe scenă cu unul dintre cei mai mari pianiști români din toate timpurile: Valentin Gheorghiu. Pe lângă ipostaza sa de interpret, de această dată îl veți aplauda pe artistul român și în calitatea sa de... compozitor! Lucrarea sa - Eminesciana pentru cor și pian - va fi interpretată în primă audiție absolută. O serie de alte partituri semnate de compozitori români vor fi de asemenea cântate pentru prima oară, cu această ocazie, în fața publicului de la Sala Radio.


Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.