Pianistul Ștefan Doniga la Radio România Muzical și un inedit jurnal al unui turneu ieșit din comun

Ziua # 17 - Adevăratul secret al lui Marco Polo

Ne-am imaginat, la Santiago, un final grandios pentru turneul nostru în jurul lumii. Dar nu ne-am imaginat că va fi chiar așa! O sală de 900 de locuri, plină-ochi. Restul nici nu mai contează, dar a fost oricum superlativ: o sală de teatru în stilul colonial al anilor 1930 cu o acustică excelentă, un pian de concert impecabil, o echipă tehnică de profesioniști unul și unul, fiecare pasionat de partea lui de treabă și tot așa.

Noi nu am știut până am ajuns în culise că sala e full. Ni se spusese că "la Teatro Oriente vine public, e bine" dar nu ne gândeam ce înseamnă asta. Din spatele cortinei însă am simțit acel vuiet inconfundabil, acea respirație uriașă și am înțeles. Mi-am adus aminte de versurile lui Sorescu: "mă așez în fața bibliotecii ca la marginea mării." Acolo, în spatele cortinei, m-am simțit la marginea mării.

Impresia a fost aceea de eveniment în Festivalul Enescu, la care vine publicul pentru că este Festivalul și asta e mai mult decât de ajuns. Punct. Nu pe invitații, prietenii, relații. Evident, nu era doar astfel, relațiile și implicarea au contat enorm. Altfel nu se producea contactul cu administrația teatrului. Dar au fost factorul declanșator. Ambasada noastră din Chile a știut exact ce butoane să apese ca apoi bulgărele să plece singur. Și s-a dus...

Diana și cu mine am cântat ca și când ar fi fost începutul, nu sfârșitul turneului. Atâta plăcere, inspirație, prospețime... Niciun fir de oboseală, de rutină. Am cântat chiar mai mult decât era programat, și nu vorbesc de bisuri. A fost un vis.

În clipa asta, scriind cuvintele de mai sus, îmi dau seama că le-am mai scris. Și la Sydney a fost un vis, ziceam, într-o galerie de artă. Dar și recitalul de la Auckland a fost un miracol, cu biserica plină de oamenii aceia minunați. Și Hamilton, cu dotările incredibile. Și Barcelona, cu farmecul nebun, Vall d'Uixo cu marea de copii, El Verger cu tot orășelul la concert, Rafelbunyol cu atâția români nerăbdători să ne cunoaștem...

Pare că rețeta unei călătorii împlinite este să te lași surprins de lucrurile frumoase. Să nu te opui noului, să nu ai așteptări și nici prejudecăți. Să ai încredere că atunci când vii încărcat de frumusețe, vei descoperi frumusețe. Secretul bucuriei călătorului îndepărtat pare să fie liniștea și încrederea. Încrederea în el, în frumusețea lui și a oamenilor. Și cu cât mergi mai departe, cu atât bucuria uluirii va fi mai mare.

Iar noi am mers cel mai departe.