Pianistul Ștefan Doniga la Radio România Muzical și un inedit jurnal al unui turneu ieșit din comun

Ziua # 16 - Înapoi în vis

Recitalul de la Sidney a fost un vis. Un asemenea eveniment organizat atât de frumos într-o galerie de artă clasică dintr-o uriașă instituție de cultură are ceva ce nu poate oferi o scenă de filarmonică, oricare ar fi ea. Are acea aristocrație a concertelor de demult, a saloanelor marilor palate în care și pentru care o bună parte din muzica omenirii a fost făcută. Cea mai bună parte. O întoarcere în vremurile de glorie a frumuseții artei, o suspendare din timp. Asta am simțit: atemporalitate.

Sydney e cu totul, de fapt, un vis. O uriașă metropolă, doldora de valori, care te cucerește mai ales cu acele simboluri lângă care, când ajungi, tocmai fiindcă sunt atât de celebre, totul capătă o aură de ireal. Ca atunci când am ajuns prima dată lângă turnul Eiffel, m-am întrebat și aici: e chiar Opera sau doar imaginea din mintea mea? A trebuit de-a dreptul să pun mâna pe clădire ca să spun ca Arghezi "este" și să revin din trecut la bucuria realității.

Și chiar în clipa asta mi se împlinește încă un vis, vechi, de pe când trăiam fascinat fiecare pagină a lui Jules Verne. Undeva, aproape de coasta Antarcticii (se pare că așa duce cel mai scurt drum de la Sydney la Santiago de Chile) tomai trec peste linia de schimbare a datei. Și mulțumită ignoranței lui Phileas Fogg, știu precis ceva ce mă uluia din copilărie: că în momentul ăsta, față de acum un minut, e ieri.

Și uite-așa, toate salturile simbolice înapoi au devenit realitate: m-am întors, la propriu, în timp. Chiar dacă doar cu 24 de ore. Einstein avea, măcar parțial, dreptate: dacă ajungi să călătorești suficient de departe, poate că nu te întâlnești cu tine însuți, dar ai șansa să îți întâlnești cele mai frumoase visuri.