Pianistul Ștefan Doniga la Radio România Muzical și un inedit jurnal al unui turneu ieșit din comun.

Ziua # 3 - The butterfly effect

Citeam cu câteva zile în urmă despre un teribil cutremur în Maroc. Mi-a atras atenția, între alte știri, din compasiune, evident, dar și pentru că acum un an umblam chiar prin locurile respective. Apoi am închis feed-ul de știri și am continuat cu chestiunile zilnice.

Am început turneul, am ajuns în Spania. După primul recital, am plecat spre El Verger, pentru următorul. Acolo - surpriză: nu mai putem cânta la Sala Conservatorului, unde trebuia să avem și o conferință pe teme muzicale. De ce? Pentru că seismul din Munții Atlas, despre care citeam cu zile înainte, s-a simțit până aici iar în structura clădirii Conservatorului au apărut mici fisuri. Și aici nu se joacă nimeni cu siguranța publică, sub niciun motiv. Așa că s-a decis de urgență închiderea completă a clădirii și mutarea activității în Casa de Cultură. Un sediu superb, o sală de spectacole minunată, cochetă dar... FĂRĂ PIAN!

Am fost anunțați cu doar câteva zile înainte de recital de această mutare. Serviciul transportării pianului de concert de la Conservator, dincolo de faptul că ar fi echivalat, ca preț, cu un pian (modest) nou, se putea face doar peste o săptămână, de specialiști din Valencia. Păi și noi...? Singura soluție a fost un pian electric, de excelentă calitate. Știam modelul, filmasem de multe ori cu așa ceva. A fost adus imediat. Dar repertoriul a trebuit adaptat, nu toate piesele din programul de turneu fiind "suportate" de un pian (solid, dar) electric. Noroc cu "jobenul" celor peste 25 de turnee anterioare din care Diana și cu mine putem extrage cam orice, oricând.

Recitalul a fost minunat. S-a auzit perfect în sală, publicul - numeros, generos, cald, încântat de noutatea muzicii și de prospețimea interacțiunii. Am simțit că a fost un succes, ceea ce face mai mult decât orice odihnă ulterioară. La final, toți cei cu care am stat de vorbă se mândreau cu prietenii lor români, pe care îi scuzau că nu au ajuns la recital." Probabil sunt încă în vacanță, în țara lor", spuneau.

Dar dincolo de toate mi-a dat fiori un gând: cât suntem de legați și dependenți, prin fire neștiunte, de tot ceea ce se întâmplă în lumea asta. Efectul de fluture (inversat în cazul nostru, e drept) este, deci, cât se poate de real: o dramă de la mii de kilometri mi-a schimbat mie programul de recital... Cât suntem de fragili, cât e de imprevizibil totul, cât de caraghioase ajung să pară toate zbaterile de a plănui ceva.

Ne rămâne doar șansa enormă de a ne bucura de prezent. De frumusețea pe care o avem pentru o clipă și de binecuvântarea de a o dărui.