Arhivă : Cronici Înapoi

Lansarea volumului "The life and times of the first Tosca - Hariclea Darclée" ilustrată cu un concert inedit

Publicat: luni, 29 Mai 2023 , ora 16.51

La Banca Națională a României a avut loc luni, 29 mai 2023, un eveniment extraordinar. René Seghers (organizator de spectacole de operă și concerte) a prezentat un amplu volum biografic pe care l-a dedicat sopranei Hariclea Darclée, după o cercetare și o documentare ce au însumat 22 de ani de lucru. De asemenea, autorul olandez a inclus în desfășurătorul evenimentului și două momente muzicale inedite - mai întâi, două cântece compuse de Eugen Ceaur Aslan și, respectiv Grigori Ventura pentru soprana Hariclea Darclée; partituri interpretate de soprana Mădălina Barbu; iar apoi, arii din opera "Enoch Arden", dedicată sopranei Hariclea Darclée de Alexis Catargi - compozitor și diplomat român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea; solistă - soprana olandeză Barbara Schilstra. A acompaniat pianista Liana Mareș.

Sala de Marmură a Băncii Naționale a României a găzduit astăzi un eveniment extraordinar, în deschiderea acestuia vorbind Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Acesta a amintit că, de-a lungul timpului, instituția pe care o conduce a sprijinit financiar Concursul Internațional de Canto "Hariclea Darclée" de la Brăila, apreciind eforturile regretatei soprane Mariana Nicolesco, fondatoarea competiției; de asemenea, acesta a amintit și că angajații și colaboratorii BNR păstrează vie amintirea concertelor de Crăciun pe care Mariana Nicolesco le organiza la sediul băncii, prezentând tineri artiști lirici. Astfel a argumentat Guvernatorul BNR Mugur Isărescu decizia de a găzdui evenimentul ce a debutat cu prezentarea unui amplu volum biografic al Haricleei Darclée, realizat de René Seghers după 22 de ani de cercetare și documentare.

Al doilea discurs a fost susținut de Anthony van der Heijden, o personalitate a domeniului bancar, principalul sponsor al cărții. Menționez și aportul financiar acordat de Constantin Erbiceanu, Președintele Fundației Culturale Erbiceanu, prezent și dumnealui la eveniment.

A venit apoi rândul lui René Seghers să povestească în detaliu istoria acestui volum, pornind de la curiozitatea sa de a afla "cine este această Hariclea Darclée?!". O simplă întrebare care a declanșat o cercetare ce a durat 22 de ani, timp în care René Seghers a descoperit-o pe diva română a secolului trecut, cea pentru care mari compozitori ai timpului au creat opere pe care artista le-a interpretat, dând viață pentru prima dată unor personaje devenite celebre, precum Tosca, Iris sau Wally. Astfel, René Seghers a călătorit în locurile în care Darclée a cântat, a identificat afișe și fotografii din acea epocă, a ajuns la București, iar apoi la Brăila. Căci, fără să știe cum, imediat ce a sosit în București a fost căutat de soprana Mariana Nicolesco care l-a condus la Brăila și astfel a adunat și mai multe informații prețioase. În Capitală a vizitat arhive și biblioteci, identificând partitura operei Enoch Arden de Alexis Catargi, precum și discul înregistrat de Darclée în 1910 pe care se regăsesc două cântece - Cântecul fluierașului de Gheorghe Stephănescu și Vai mândruțo, dragi ne-avem de Gheorghe Dima; înregistrările au fost difuzate în cadrul evenimentului.

Volumul scris de René Seghers are în jur de 500 de pagini și include 200 de fotografii colorate digital, fiind editat în limba engleză și tipărit în condiții grafice excepționale. Am avut ocazia de a vedea cartea și de a urmări câteva extrase proiectate în timpul prezentării. Câteva exemplare au fost oferite în cadrul lansării, printre beneficiari regăsindu-se Guvernatorul BNR, Managerul Operei Naționale București sau Doinița Ciocan - viceprimar al Brăilei, care a anunțat că în acest an nu va avea loc Festivalul Internațional "Hariclea Darclée", dar că autoritățile locale doresc continuarea Festivalului, precum și a Concursului, astfel că vor găsi o soluție pentru anul următor. Iar unul dintre obiectivele lui René Seghers a fost atins, căci, așa cum mi-a spus în interviul acordat zilele trecute (vezi aici), a căutat să co-intereseze Operele din România în prezentarea operei redescoperite de el, Enoch Arden. Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București a anunțat că va include în proiectele instituției acest titlu, cu prilejul centenarului Puccini (în 2024 se vor împlini 100 de ani de la moartea compozitorului), ținând cont că opera creată de compozitorul român Alexis Catargi este în stil verist. Proiectul se va derula în cadrul Studioului Experimental de Operă și Balet "Ludovic Spiess", făcând parte din programul Opera rara al studioului. Daniel Jinga a mai spus că partitura operei Enoch Arden va fi tehnoredactată și că va căuta o soluție pentru finalul acesteia, întrucât manuscrisul actului al III-lea încă nu a fost identificat (probabil va fi creat un final, în stil).

Pe parcursul cercetărilor sale, René Seghers a descoperit partiturile originale a două cântece create pentru Darclée de doi compozitori români - Serenada de Eugeni Ceaur Aslan și Epistola de Grigori Ventura. Prima partitură a descoperit-o pe un site internațional de licitații, iar a doua i-a fost oferită de o persoană care l-a contact prin e-mail, auzind că este în căutarea oricăror detalii despre Darclée.

Astăzi, cântecele au fost interpretate de soprana Mădălina Barbu, acompaniată de pianista Liana Mareș, readucând astfel la viață două bijuterii camerale care nu au mai fost auzite de public de peste un secol.

La final, la pièce de résistance a constituit-o interpretarea a două arii din opera Enoch Arden compusă de Alexis Catargi pe un libret în lima italiană (O mio crudo martirio și O, sposo mio) despărțite de un Intermezzo instrumental. Cu siguranță, opera a fost gândită pentru o reprezentare internațională, doar că nu a avut această șansă. Partitura a fost cântată la București în 1906, Hariclea Darclée întruchipând în premieră absolută personajul Annie Lee; din nefericire, nu există înregistrări. Am putut asculta acum aceste fragmente grație sopranei olandeze Barbara Schilstra (excelentă alegere a lui René Seghers), o tânără artistă necunoscută publicului larg, în curs de afirmare, dar care a impresionat audiența cu vocea sa caldă, vibrantă, cu un volum generos și un fach vocal potrivit redării acestei partituri ce pare a fi extrem de complexă. Barbara Schilstra activează în cadrul companiei de operă a lui René Seghers, iar printre rolurile interpretate de ea până în prezent se numără și Saffi, dificilul rol din opereta Voievodul țiganilor Johann Strauss-fiul (ceea ce explică și unele inflexiuni din vocea artistei, tipice stilisticii acestui gen). La pian s-a aflat Liana Mareș, experimentata muziciană a Operei bucureștene, care a interpretat și Intermezzo-ul, sonoritatea partiturii indicând o orchestrație densă, bogată, ce se subscrie unei melodici încântătoare.

Pentru ca munca depusă de René Seghers să fie încununată de un succes total, mai rămâne de îndeplinit un obiectiv - traducerea și editarea unei versiuni românești a acestui volum biografic, în condiții grafice care să mențină calitatea cărții, dar care să permită achiziționarea de către publicul larg.

Florica Jalbă