Nu este prima producție Disney pe care asociația vieneză Vereinigten Bühnen o preia la Teatrul Ronacher. În 2015 publicul din capitala austriacă s-a putut bucura de un foarte frumos spectacol de musical Mary Poppins inspirat de producția cinematografică Disney. Iar acum, din luna octombrie a anului trecut, pe aceeași scenă, se joacă, zi de zi, Cocoșatul de la Notre Dame, un spectacol copiat și el după filmul omonim, de desene animate (1996). Muzica îi aparține celebrului compozitor Alan Menken - cel care semnează coloanele sonore ale multor producții cinematografice de mare succes, printre acestea Mica sirenă, Alladin, Frumoasa și Bestia, Pocahontas sau Sister Act -, deținător al mai multor premii Oscar, Grammy, Emmy și Tony, și ea stă la baza musicalului de astăzi.

Povestea este inspirată din romanul lui Victor Hugo adaptat pentru scenă de Peter Parnell. Textele cântecelor sunt cele originale, create pentru film de la fel de celebrul Stephen Schwartz (Pocahontas, Prințul din Egipt), și el deținător a numeroase premii iar regia poartă semnătura lui Scott Schwartz, autorul versiunii americane - etalon de pe Broadway. Artistul a creat apoi spectacolul în Germania, în Japonia și acum, la Viena. Musicalul se joacă pe scenele lumii din 1999.

Povestea este bine cunoscută: Quasimodo, un cocoșat urât la vedere dar cu inima caldă și bună, crește, ferit de ochii lumii, în clopotnița catedralei Notre Dame din Paris. Doar arhidiaconul Frollo, o înaltă față bisericească, știe de existența lui și acesta îi interzice orice relație cu lumea. Singurii prieteni ai lui Quasimodo sunt garguiele de pe acoperișul catedralei și păsările care poposesc uneori pe turnuri. Dar Quasimodo este tânăr, plin de viață și, fără să-și dea seama că nu este la fel cu ceilalți, coboară totuși din clopotniță ca să ia parte la o colorată Sărbătoare a nebunilor. Așa cum e de așteptat, mulțimea își bate joc de el și, o singură voce îi ia apărarea, vocea Esmeraldei, o frumoasă țigancă ce își câștigă greu traiul alături de o trupă de actori ambulanți. Ea îl salvează pe cocoșat conducându-l din nou în clopotnița salvatoare. Frumusețea și bunătatea fetei îl impresionează profund pe Quasimodo. Dar mai sunt doi oameni care nu rămân nepăsători în fața ei - tânărul locotenent Phoebus și însuși arhidiaconul Frollo.

Situații disperate îl aduc pe Quasimodo în situații extreme în care trebuie să aleagă între supunerea și recunoștința datorate lui Frollo, cel pe care îl consideră salvatorul său, dar care se dovedește un om rău, lipsit de scrupule, un fals cucernic și un răzbunător crunt, și respectul și grija față de Esmeralda, implicit față de Phoebus, tânărul pe care fata îl iubește. Acțiunea poartă spectatorul prin interioarele uriașe ale catedralei Notre Dame, pe străzile animate ale Parisului, în tabăra țiganilor…

În programul de sală există un paragraf care explică prezența acestui cuvânt, țigan, pe scenă, astăzi, când "corectitudinea politică" unanim impusă nu îl mai acceptă. Dar această "corectitudine politică" nu poate atinge o poveste ce se petrece în secolul al XV-lea și în care atitudinea/percepția locuitorilor capitalei franceze față de țigani explică mare parte dintre reacțiile mulțimii care determină puternic desfășurarea faptelor. Explicație cu care sunt întru totul de acord și care ar trebui să protejeze de imixtiuni false extreme și în alte capodopere ale teatrului liric precum Carmen de Georges Bizet și nu numai.

Distribuția versiunii vieneze a Cocoșatului de la Notre Dame este excelentă. Rolurile sunt grele și solicită intens atât componenta actoricească cât și pe cea vocală. În rolul titular, David Jakobs are nevoie de adevărate abilități de acrobat: se agață de funiile clopotelor, merge șchiopătând pe cornișele înguste gata-gata să cadă în hăul de dedesubt, se apleacă peste parapeți marcați cu garguie, fără să țină cont de cocoașa enormă care îl pune în pericol... și în acest timp cântă și trăiește intens o învălmășeală pestriță de sentimete din care, mare parte, nu le înțelege prea bine. Excelentă prestația actorului cântăreț! Nu mai puțin fascinantă este evoluția sopranei Abla Alaoui/ Esmeralda care cântă și dansează cu o grație coborâtă parcă din 1001 de nopți dar, în același timp, în situații extreme, dă dovadă de un curaj și o forță impresionante. Vocea fetei se face și ea purtătoare de sentimente puternice și diverse, de la milă - față de cocoșat - la ură și dispreț - față de Frolo; de la revoltă - față de felul în care este tratată de mulțime - la dragostea pătimașă ce poate merge până la sacrificiu (față de Phoebus).

Andreas Lichtenberger/Frollo își folosește cu măiestrie și aplomb toate calitățile pentru a întrupa veridic, vocal și scenic, un personaj odios, puternic prin răutatea lui fără de limite. Înalt, frumos, cu adevărat cuceritor, Dominik Hees/Phoebus este un bun june-prim. Deosebit de interesantă mi s-a părut evoluția corului (Chorverband Österreich) care, în partitură este prezent ca un cor antic. Plasat, în etaje, în fundalul scenei, pe spații suprapuse ca un adevărat ansamblu bisericesc de epocă, acest cor comentează evenimentele. Dar, în numeorase momente, membri ai ansamblului se desprind agil din întreg și, îmbinând vocea cu dansul, devin, după cerință, păsări zburătoare sau garguie împietrite în cele mai ciudate poziții.

Și despre această producție vieneză de musical pot spune că este un adevărat SPECTACOL, că turnurile catedralei se ridică majestuos copleșind scena pentru ca apoi să coboare la fel de elegant cedând locul clopotelor uriașe care dispar și ele, atunci când acțiunea se petrece în stradă. Mișcările pe verticală - decoruri și interpreți - sunt rapide și copleșitoare.

Cocoșatul de la Notre Dame este o poveste complexă în care luminile și umbrele se înfruntă crunt și periculos. Cu o interpretare impecabilă, Orchestra Scenelor Reunite condusă ferm de Michael Römer este mereu prezentă, punctând și susținând desfășurarea acțiunii scenice. Iar spectacolul, în întregul său, merită din plin atenția și aplauzele publicului.

Seară de seară, Cocoșatul de la Notre Dame se joacă la Teatrul Ronacher din Wiena, deseori cu casa închisă. Sala are 1000 de locuri pe scaune și 40, în picioare. Prețurile sunt între 8 (în picioare), 80 și 159 de euro.