Fără îndoială, soprana născută în Odessa, în 1959, rămâne o voce de colecţie, un reper în diapazonul timbral al glasurilor feminine din secolul XXI. Puţine soliste au fost şi sunt capabile să aibe performanţe de notorietate în repertoriul liric, lirico-spint şi cel dramatic, pe aproape toate scenele mari ale lumii. Aşadar, amatorii de operă au intrat în sala Operei Naţionale, sâmbătă 8 februarie 2020, cu multe aşteptări, mai ales, că programul promitea un regal, format din nouă arii grele şi lungi, pornind cu Bal mascat, trecând apoi, prin: Nabucco, Macbeth (două),Gioconda, Adriana Lecouvreur, Manon Lescaut, Tosca şiAndrea Chenier. Cine a mai întâlnit o asemenea rezistenţă şi o asemenea dedicaţie, să cânţi mult şi epuizant, înainte cu numai cinci zile de premiera operei Turandot, în care Maria Guleghina face rolul titular?!...

Am zis că, dificultăţile din aria de debut s-au datorat faptului că vocea era neîncălzită şi am aşteptat, mai ales că "tunul" viscolit al unui asemnea timbru, părea să aibă nevoie de timp pentru fluidizare. Şi au venit Ben io t'inveni/ salgo gia din Nabucco şi Nel di della vittoria/Una macchia din Macbeth. Un diamant vocal cu strălucire densă, pătrunzătoare până în carne, dar şi cu multe "pete de umbră": intonaţii pe muchie de cuţit, acute frânte, înghiţite sau sticloase, registrul grav fără culoare sau apăsat prea mult pe piept, fraze nesusţinute, treceri bruşte între nuanţe, o dicţie aproape bălmăjită. Când începea însă, să te doară sufletul că această fenomenală soprană nu mai cântă acum, la peste 60 de ani de viaţă, ca acum 10-20 de ani, Maria Guleghina te surprindea cu un sunet înalt eteric, diminuat imperceptibil, cu un legato mângâietor sau cu un recitativ dramatic frisonant. În aceiaşi parametri s-a desfăşurat şi partea a doua a concertului, dedicată verismului, un "clocot" temperamental cu infinite exprimări de lumini şi întuneric. O voce intensă, o nestemată saturată de carate, dar, pe care timpul a început să-şi pună patina. Câştigul serii a fost, însă, ocazia de a cunoaşte o artistă internaţională de excepţie, pe care ne-am fi dorit-o oaspete, în urmă cu mai mulţi ani. Aşadar, o bijuterie de admirat doar în cutie!

Pentru că Maria Guleghina a polarizat interesul general, nu fac decât să amintesc că, Orchestra Operei Naţionale şi Corul au fost dirijate de italianul Alberto Veronesi şi că au mai avut intervenţii episodice: Antoanela Bârnat, Marius Boloş şi Adrian Ionescu.

Foto: Sebastian Bucur/ Opera Națională București