Samson şi Dalila de Camille Saint-Saens a deschis noua stagiune a Operei bucureştene sâmbăta trecută, în 5 octombrie. O premieră în regia lui Giandomenico Vaccari, cu două voci foarte bune în rolurile titulare: Samson a fost tenorul leton Aleksandrs Antonenko, iar Dalila - o mezzo-soprană veritabilă, Orsolya Veress.

Antonenko este foarte solicitat de marile teatre de operă, cântând atât la Londra, Viena, Paris, Zürich, Dresda şi Verona, cât şi pe scena Metropolitan din New York. M-am bucurat, deci, să am ocazia să-l ascult la Bucureşti pe acest tenor cu voce puternică, penetrantă, foarte egal lucrată pe registre, deşi poate uşor strâns la gât în acut pe alocuri. Un cântăreţ inteligent care transmite emoţie, căruia i-am iertat, de aceea, două "rupturi" de sunet. Încă mai mult mi-a plăcut Orsolya Veress, cum nu se poate mai potrivită partiturii Dalilei. Ea a fost, spre deosebire de Antonenko, constantă în prezenţa vocală, fără scăpări evidente; e o plăcere să asculţi această voce cărnoasă, bogată în armonice, puternică fără a forţa. Insist pe această idee, de vigoare a vocilor celor doi interpreţi, şi pentru că regizorul - foarte neinspirat - i-a plasat pe amândoi, în momente-cheie, în timpul ariilor importante, foarte în spate pe scenă; o alegere care i-ar fi pus în dificultate pe alţi cântăreţi.

S-a cântat bine şi chiar foarte bine, vocile fiind, de altfel, punctul de atracţie într-o montare foarte colorată, eclectică în sensul nefericit al cuvântului. Am înţeles dorinţa de a separa vizual cele două tabere - evreii şi filistenii, însă contrastul mi s-a părut mult prea puternic, nereuşit, până la urmă, aşa cum neinspirate şi de un gust cel puţin îndoielnic mi s-au părut şi proiecţiile video. Jenant, atât pentru cei doi cântăreţi, cât şi pentru noi, cei din public, a fost contactul fizic dintre cei doi iubiţi, în actul II al operei.

Prima seară de premieră - pentru că a existat şi o a doua, cu o altă distribuţie - i-a adus pe scenă şi pe baritonul Ştefan Igant în rolul Marelui preot, pe basul Filip Panait în Abimeleh, pe basul Marius Boloş în partitura unui bătrân evreu şi pe tenorul Andrei Lazăr în rolul solului. Vlad Conta a dirijat cu precauţie, aş spune, o partitură complexă, în care şi corul este semnificativ. Numeroasele momente contrapunctice au fost frumos interpretate de ansamblul pregătit de Daniel Jinga.

Am apreciat, de asemenea, momentele coregrafice, realizate de ansamblul de Balet al operei Naţionale Bucureşti în coregrafia atrăgătoare a lui Davide Bombana.

Samson şi Dalila - o falsă poveste de dragoste, sau cel puţin unilaterală, dacă vreţi, având în vedere faptul că din perspectiva Dalilei totul este un joc, o capcană în care plănuieşte şi reuşeşte să-l prindă pe Samson. O producţie pe care merită să o ascultaţi cu o distribuţie foarte bună; din păcate nu v-aş recomanda să o şi vedeţi...

Următorul spectacol îi aduce, în 22 noiembrie, în rolurile titulare, pe tenorul Călin Brătescu şi pe mezzo-soprana Antonela Bârnat; iar în 12 decembrie aceeaşi Antonela Bârnat îl va avea partener de scenă pe tenorul Daniel Magdal.