La Craiova s-a pus în scenă, în 2 februarie 2019, Don Carlo de Giuseppe Verdi. Nu a fost vorba de o premieră, aceasta având loc la începutul lui octombrie 2016, ci de o reluare cu o distribuţie internaţională foarte bună. Spectacolul a putut fi urmărit la Sala Cercului Militar din Craiova, clădirea instituţiei lirice fiind în continuare în renovare.

Opera lui Verdi are două versiuni, cea originală, o comandă a Operei din Paris, fiind cântată în limba franceză, dar revizuită apoi de compozitor şi transformată şi într-o variantă italiană. La Craiova am ascultat versiunea italiană, condusă din fosă de Cristian Sandu, care a reuşit să ţină bine în mână orchestra şi soliştii.

Regia este semnată de Rareş Zaharia, care a realizat o montare modernă, minimalistă, în colaborare cu foarte inventiva scenografă Barbara del Piano. Accentul cade pe jocuri de lumini, menite să construiască atmosfera specifică fiecărei scene, pe costume - în mod deliberat amestecate ca stiluri şi provenienţă istorică - şi pe câteva elemente de mare efect: pardoseala neagră în care se oglindeşte întreaga acţiune a operei, ramuri albe de copaci, amintind, între altele, permanent de întâlnirea dintre cei doi îndrăgostiţi, Don Carlo şi Elisabetta de Valois, din pădurea de la Fontainebleau; mi-a plăcut foarte mult şi felul în care arată scena în momentul în care regele Filip cântă celebra arie "Ella giammai m'amo" - el stă pe un tron încadrat de o ramă imensă, lăsând senzaţia că e un tablou vivant. Efectul este exceptional! Şi pentru că am amintit acest faimos moment - el a fost interpretat cu multă sensibilitate şi inteligenţă muzicală în producţia de la Craiova de către basul Italian Carlo Colombara.

Distribuţia a fost, de altfel, valoroasă. În rolul titular, al lui Don Carlo, l-am ascultat pe tenorul spaniol David Banos, cu o voce foarte frumoasă şi bogată în armonice, pe care a simţit nevoia, însă, să o forţeze, poate dintr-un reflex, din nevoia de a-şi arăta puterea, poate din cauza unei efect acustic al sălii? Partenera lui a fost soprana italiană Joanna Parisi, excelentă în rolul Elisabettei di Valois. Celor doi le este refuzată din start fericirea, deşi se iubesc. Din considerente de natură politică ei ar fi trebuit să se căsătorească unul cu celălalt, însă Elisabetta este nevoită să devină soţia tatălui lui Don Carlo, aceasta fiind subiectul principal al operei. O altă surpriză plăcută a serii a fost, din punct de vedere vocal, baritonul Argentinian Leonardo Lopez Linares, care a jucat rolul celui mai bun prieten al lui Don Carlo, Rodrigo de Posa. De altfel, în treacăt fie spus, întotdeauna am avut senzaţia că povestea centrală din Don Carlo nu este atât dragostea interzisă dintre Don Carlo şi Elisabetta, ci prietenia extraordinară dintre erou şi Rodrigo, care îi stă alături în cele mai dificile momente. Mult mai puţin reuşită a fost interpretarea rolului Principesei Eboli, oferită de soprana spinto (potrivit decrierii de pe site-ul cântăreţei) Lisa Houben, în a cărei voce s-au făcut auzite foarte multe probleme de ordin tehnic - una dintre ele fiind diferenţa enormă dintre registre.

Per total seara a fost o reuşită, atât datorită interpreţilor, cât şi montării. Punerea în scenă aerisită a lăsat loc muzicienilor să se desfăşoare liber, oferind, însă, în acelaşi timp, numeroase referinţe culturale.