De ce 384? Pentru că Madama Butterfly de Puccini în regia lui Josef Gielen a fost prezentată pe scena Operei de Stat din Viena de 384 de ori. Iar spectacolul la care am asistat în seara zilei de vineri, 9 noiembrie, a fost, din toate punctele de vedere, impecabil. Este modelul ideal al unui spectacol liric, în care regizorul respectă întru totul indicațiile de timp și de loc ale acțiunii; nu modernizează, nu actualizează, ci dorește - în cazul operei Madama Butterfly - să recreeze pentru ochiul spectatorului din toate timpurile un colț japonez mirific, o casă de hârtie deasupra mării, personaje reale care își poartă dezinvolt kimonourile multicolore în pași minusculi, trăiesc după legi doar de ele cunoscute, într-un spațiu aparent liber dar de fapt înconjurat de nevăzute ziduri uriașe și plătesc cu viața atunci când încearcă să ignore trecutul, aspirând spre un viitor nepermis. Atât i-a fost de ajuns regizorului pentru a imagina spectacolul a cărui imagine servește minunat muzica și povestea. Iar reușita lui este confirmată de cele 384 de reprezentații și de faptul că Opera de Stat din Viena - căreia nu îi sunt străine excentricitățile și experimentele, dovada Otello despre care am vorbit nu de mult și Lohengrin-ul despre care am scris zilele trecute - nu renunță la această montare. Ar fi și păcat.

Povestea germanului Josef Gielen (1890 Köln - 1968 Viena) este interesantă și încărcată. A fost actor, regizor și director al celebrului Burgtheater din capitala austriacă. A studiat la Bonn și Munchen istoria artei, literele și teatrologia. A debutat ca actor. În 1921 începe să regizeze spectacole de teatru la Dresda, unde atrage atenția compozitorului Richard Strauss. Convins de talentul tânărului, acesta nu ezită să îi încredințeze premierele absolute al operelor sale Arabella (1933) și Femeia tăcută (1935). În 1937, din cauza războiului Josef Gielen pleacă la Viena unde, timp de doi ani, lucrează la Burgtheater. Căsătorit cu o evreică, va fi nevoit apoi să emigreze în America de Sud. Din 1939 va lucra pe scena celebrului Teatru Colon din Buenos Aires. Va reveni la Viena în 1948 și va fi din nou director la Burgtheater până în 1954, o perioadă de profunde modernizări a activității celebrei instituții de cultură. Pe lângă noutățile impuse de modă, sub conducerea lui Josef Gielen tradiția își păstrează totuși importanța și ponderea acumulate din anul inaugurării, 1888. Între 1957 și 1960 Gielen va fi și director artistic al Operei de Stat din Viena și va realiza spectacole lirice și pe alte mari scene europene, printre acestea, Amsterdam, Londra, Paris, Milano, Florența. Longevivul spectacol cu Madama Butterfly a fost creat la Viena în 1957.

Am citit câteva cronici recente. Montarea este deseori acuzată de sărăcie, butaforie excesivă, de prea mult praf așternut și neșters, în timp. Pe mine acest spectacol m-a încântat. Decorurile naturaliste, gândite și realizate de Tsugouharu Foujita (1886 Tokyo - 1968 Zurich) sunt opera unui artist cu totul special - pictor, desenator, gravor, ceramist, fotograf, cineast, stilist francez de origine japoneză. A fost prieten cu Picasso, Amedeo Modigliani, Chaïm Soutine, André Derain, Maurice de Vlaminck, Fernand Léger, Juan Gris, Henri Matisse. Integrat într-un Montparnasse devenit legendă, pictorul japonez începe o carieră fulminantă care îi va aduce, în 1925, distincția franceză Cavaler al Legiunii de onoare. Va călători mult, va avea succes în întreaga lume, dar va reveni în Franța unde, în 1955, primește cetățenia. Dar Tsugouharu Foujita nu își uită rădăcinile iar tradiția picturii japoneze transpare în multe dintre lucrările sale, vizând mai ales grija pentru detaliu. De aceea, scenografia imaginată de artist pentru Madama Butterfly este atât de frumoasă, de impresionantă în întregul ei ca și în fiecare detaliu în parte. Pictând-o, artistul reface de fapt atmosfera unui univers în care se regăsește mereu și în care se simte confortabil.

Am vorbit atât de mult despre regizor și scenograf pentru a oferi afirmației mele, dovezi în plus. Calitatea și recunoașterea internațională a celor doi sunt garanția succesului, chiar și într-un spectacol liric în care spațiul, culoarea, mișcarea, gestul, povestea trebuie susținute de muzică și cânt. Nume mari au fost înscrise, de-a lungul timpului, pe afișele cu Madama Butterfly de la Opera de Stat din Viena. A venit acum rândul dirijorului Jonathan Darlington, al sopranei Lianna Haroutounian (Cio-Cio-San), al mezzo-sopranei Elena Maximova (Suzuki) al baritonului Gabriel Bermudez (Sharpless) și al tenorului Teodor Ilincăi (B.F. Pinkerton). O distribuție de zile mari !

Mare parte din greul spectacolului este dusă extraordinar de armeanca Lianna Haroutounian. Practic, cântăreața nu mai părăsește scena - decât puține minute! - de la prima ei apariție și până la final. Parcă niciodată nu am simțit atât de puternic cât de greu este acest rol, la ce încercări fizice supune interpretul, câte trăiri emoționante, covârșitoare copleșesc personajul... Numai cuvinte de laudă pentru evoluția unei cântărețe care face față strălucit tuturor acestor provocări. Am râs și am plâns alături de ea, purtată de meandrele unei partituri geniale, unice în felul ei. Aparența lipsei de efort uimește. Sinceritatea trăirilor - fiecare gest își are justificarea, fiecare cuvânt își are sensul - convinge. Muzica și imaginea se completează perfect, într-un întreg strălucitor. Mi se pare demn de tot respectul felul în care regizorii din spatele scenei au păstrat cu sfințenie indicațiile lui Josef Gielen, pe care cântăreții le urmează întocmai. Chiar și la cea de a 384-a reprezentație.

Despre același întreg artistic fără de fisură se poate vorbi și în cazul rusoaicei Elena Maximova. Vocal impresionant, scenic uimitor - mersul japonez are, în pasul ei, farmec și eleganță cu totul speciale! Nici baritonului spaniol Gabriel Bermudez nu i se poate reproșa nimic. O voce frumos timbrată, expresivă, puternică sau discretă, un joc de scenă natural și încărcat cu tensiune nu prin gesturi în plus, ci prin trăirea intensă. M-am bucurat nespus să îl aplaud cu toată convingerea pe tenorul român Teodor Ilincăi pe scena unuia dintre cele mai mari teatre lirice din lume, într-o companie atât de onorantă. I-am apreciat desigur vocea strălucitoare, interpretarea, aceeași aparență de lipsă de efort care îi permite interpretului să acorde atenția cuvenită frazei muzicale și sensului cuvintelor. Și i-am mai apreciat în mod deosebit eleganța ținutei, prestanța americanului în uniforma de gală, urmate de abandonarea sinceră și discretă a celui îndrăgostit în apropierea iubitei. Fiecare arie dar și duetul din primul act au fost răsplătite cu aplauze.

Suveran la pupitrul orchestrei Operei de Stat din Viena, pianistul și dirijorul englez Jonathan Darlington a avut o foarte bună colaborare atât cu instrumentiștii, cât și cu vocile. Profunda cunoaștere și înțelegere a partiturii pucciniene i-au permis să o redea în întreaga ei splendoare. Iar membrii orchestrei au răspuns prompt și sensibil fiecărei solicitări. Nu trebuie uitat nici aportul consistent al corului pregătit de Martin Schebesta. Căci partitura pucciniană cuprinde una dintre cele mai mai frumoase și mai celebre pagini din întreaga istoria muzicii: corul mut.

O seară minunată. Un spectacol splendid în care ochiul, mintea și sufletul sunt mulțumite în egală măsură. O montare căreia îi dorim încă mulți ani de viață. Merită din plin.

Vineri, 9 November 2018
Madama Butterfly
Tragedie japoneză în trei acte
Dirijor - Jonathan Darlington
Regia- Josef Gielen
Scenografia - Tsugouharu Foujita
Dirijor cor- Martin Schebesta
Cio-Cio-San - Lianna Haroutounian
Suzuki - Elena Maximova
B.F. Pinkerton - Teodor Ilincăi
Sharpless - Gabriel Bermudez
Goro - Herwig Pecoraro
Orchestra Operei de Stat din Viena
Corul Operei de Stat din Viena