Arhivă : Cronici
Înapoi
AUDIO. Stagiunea de marți seara la Ateneul Român - 15 mai 2018

Chiar dacă publicul nu a prezentat interes pentru recitalul muzicianului german, m-am bucurat să mă aflu în 15 mai la Sala mică a Ateneului Român pentru că am putut să ascult un pianist cu o gândire muzicală bine conturată combinată cu un ton expresiv și tumultuos. Jonathan Zydek este un muzician care caută combinațiile timbrale ideale pentru stilul interpretat, lucru remarcat și de violonista Cornelia Bronzetti, cea care l-a recomandat pentru un recital în cadrul seratelor de marți:
"Este absolut extraordinar de talentat. Are o paletă de sunete, de culori, de nuanțe, de frazare, de tip de căldură sau de incisivitate nelimitată. Extraordinar de mult mi-a plăcut! Foarte bine ales repertoriul, pentru că și la Beethoven sunt piese care necesită foarte multă gândire și foarte mult talent și o concentrare pe toate amănuntele și la Chopin de asemenea, pentru că Chopin are și piese mai lejere."
După un recital interesant și bine studiat, cu un program Beethoven - Chopin, pianistul Jonathan Zidek se va afla și săptămâna viitoare pe podiumul Sălii mici a Ateneului Român, de data aceasta într-o formulă camerală alături de violonista Daria Varlamova.