În amintirea unui album legendar apărut cu 50 de ani în urmă, Asociaţia Jazzmine World a organizat un turneu în patru oraşe din România, într-un proiect care i-a avut ca protagonişti pe violonistul Alexandru Tomescu, pe Pandit Udhai Mazumdar, discipol al legendarului Ravi Shankar, la rândul său venind cu doi dintre elevii săi - Rohan Dasgupta la sitar şi Bhaskar Das la bansuri, flautul de bambus indian, Udhai Mazumdar fiind interpret la tabla.

A fost evocată ieri seara (23 octombrie), o prietenie cum doar în lumea muzicală poate exista - între marele violinist Yehudi Menuhin şi maestrul de necontestat al sitarului Ravi Shankar. Exponenţi a două culturi muzicale atât de diferite, s-au întâlnit în anii '60, au cântat împreună pe scena Festivalului de la Bath şi au lansat trei albume sub titlul "West meets East", considerate un incipit pentru curentul world music. Pentru primul album apărut în 1967, care a înregistrat cele mai multe vânzări din istoria casei de discuri "Angel Records", cei doi au câştigat un premiu Grammy. Acest material a inspirat concertul care a avut loc la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti. Am ascultat ragas compuse de Ravi Shankar, Sonata a III-a "în caracter popular românesc" de George Enescu, pe care Yehudi Menuhin a inclus-o în primul album "West meets east" ca expresie a exotismului occidental, sonată interpretată de Alexandru Tomescu în tonuri impetuoase, savuroase, cu adevărat aşezând-o într-o simbioză cu ragas-urile indiene, o descoperire care nu diminuează, ci duce cu gândul la universalitatea muzicii enesciene - Alexandru Tomescu, acompaniat discret şi rafinat de pianista Sânziana Mircea. La final am remarcat o piesă tribut adusă de Pandit Udhai Mazumdar maestrului său, Ravi Shankar.

Extrem de binevenite explicaţiile muzicale generoase oferite de artiştii prezenţi pe scenă, mai mult decât atât fascinantă această muzică modală cu ale sale linii melodice care variază la nesfârşit într-un continuum alimentat din sine însuşi, dar şi dintr-un flux ritmic luxuriant! Artiştii indieni ne-au împărtăşit firesc, zâmbindu-şi unul altuia, misterele acestei lumi muzicale care învăluie, seduce şi poate conduce către o formă de extaz. Virtuozităţile nu se discută, ele răvăşesc. Nu a lipsit, cum era firesc pentru un concert de succes, bis-ul - o piesă de Constantin Dimitrescu reinterpretată strălucit în stil indian.

Alexandru Tomescu, aţi oferit o nouă surpriză publicului român prin acest concert exotic. Ce înseamnă pentru dumneavoastră întâlnirea cu Menuhin, Enescu, Shankar?

Sigur, am păşit cu emoţie pe acest drum deschis în urmă cu 50 de ani de Yehudi Menuhin, şi în mod evident am trăit întreaga emoţie pe care a resimţit-o Menuhin, atunci când a făcut aceşti primi paşi. El a fost practic un pionier. Muzica indiană este de o cu totul altă factură, Udhai Mazumdar îmi spunea că de fapt în India nici nu există partituri, şi aceste partituri occidentale prin care noi ne simţim confortabil, sunt o apariţie recentă pentru ei. Este o muzică extrem de precisă, tabla ţine un ritm atât de riguros, ca un mecanism. Evident sunt obişnuit să-mi aştept partenerii de scenă, să le dau răgazul să respire. Acest lucru nu se poate întâmpla în muzica indiană, pentu că dacă ai ezitat o secundă, dacă ai clipit deja ai ieşit din ritm. Deci, pentru prima dată în cei … 35 de ani de când cânt la vioară a trebuit să găsesc acea disciplină a unui ritm de fier. Pe lângă aceste momente extrem de măsurate, de precise, există acele introduceri, acele preludii în care sunetele temei sunt explorate de fiecare instrument în parte, deci este o muzică foarte diversă, foarte contrastantă, şi, lucrul care m-a convins la fiecare concert, foarte pe gustul publicului din România. Concertul de la Bucureşti a fost primul sold out  la sfârşitul lunii septembrie, la fel şi la Cluj, Timişoara şi la Piteşti. A fost un experiment pe care l-am realizat anul acesta, fără îndoială, îl vom repeta şi îl vom dezvolta în anii care vin.

Cum aţi colaborat cu muzicienii indieni?

Ne-am înţeles foarte bine, pentru că împărtăşim aceleaşi valori. Ei mi-au spus că nu au mai colaborat până acum cu muzicieni occidentali, aşa că a fost un experiment şi pentru ei. Am avut emoţii, trebuie să recunosc, pentru că este o muzică pe care nu am mai parcurs-o niciodată şi nu eram aproape deloc familiarizat cu ea, însă în clipa în care intri în această dimensiune spirituală pe care ţi-o dă muzica, deja poţi să începi să te mişti în libertate, să fii în largul tău, chiar şi în aceste condiţii extrem de constrângătoare. Ne-am împrietenit şi este foarte important să existe această bună relaţie de prietenie între oamenii care apar pe scenă, pentru că lucrul acesta se simte şi în muzică.

Pandit Udhai Mazumdar, la rândul său ne-a oferit un scurt interviu:

Este un lucru bun, acest proiect iniţiat de Asociaţia Jazzmine, este un lucru bun pentru muzica clasică indiană, pentru muzicieni, pentru Alexandru şi pentru muzicienii din vest. A avut loc acest eveniment, după cum ştiţi, acum 50 de ani, şi între timp a fost un mare gol. Au mai existat astfel de concerte în Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii, dar nu şi în Europa de Est. Deci este o decizie importantă acest revival, de asemenea apariţia a noi piese compuse de cvartetul nostru. Suntem foarte fericiţi, este un lucru foarte bun.

Ne puteţi dezvălui câteva detalii legate de experienţa dumneavoastră muzicală alături de legendarul Ravi Shankar?

În India există un sistem de studiu al muzicii cu totul diferit faţă de vest. Nu trebuie să mergem la o Academie de Muzică sau la o Universitate. În schimb avem un sistem care se numeşte "tradiţia profesor - discipol". Este foarte vechi, de aproximativ 5000 de ani. Potrivit acestuia, studentul trăieşte în casa maestrului, nu înveţi acolo doar muzica, sau oricare altă artă, înveţi un mod de a trăi, cum să-ţi dirijezi viaţa, cum să fii o fiinţă bună, cum să fii smerit, dacă vrei să fii muzician, cum să fii un muzician. Poate vrei să ieşi pe scenă şi eşti încă neşlefuit, grosolan, mândru, şi muzica va suna ca atare, iar oamenii nu vor agrea nici muzica ta, nici pe tine. Este ceea ce am făcut eu cu maestrul meu, am învăţat totul, este de fapt viaţa adevărată, să fii muzician.

Să înţeleg, dacă eşti o persoană mândră, nu ai cum să interprezi bine muzica…

Ei bine, poţi să fii mândru de muzica ta, este frumos, dar trebuie să fii umil, pentru că în cele din urmă, nimic nu este permanent. Astăzi am putut să cânt, prin harul Domnului, prin binecuvântările maestrului, dar mâine nu ştiu sigur dacă voi putea face la fel. Deci sunt încă recunoscător, sunt încă smerit pentru că am putut susţine, pentru că toţi am putut susţine un asemenea concert frumos. Şi nu este vorba doar despre noi. Se întâmplă!

Care este lucrul cel mai preţios, în sens strict muzical pe care maestrul dumneavoastră, Ravi Shankar vi l-a transmis?

Ori de câte ori studiezi, şi acest lucru ar trebui să se întâmple în fiecare zi, trebuie să revii la lucrurile de bază. Sunt cele mai importante. Restul vine de la sine.

Care este diferenţa principală dintre muzica clasică occidentală şi muzica clasică indiană?

Cea mai importantă diferenţă este faptul că noi nu folosim armonia, nu avem orchestre simfonice, lucrăm cu muzică modală, avem scări melodice, structuri ritmice pe care lucrăm şi mereu rămânem legaţi de tonică. Când cântăm o compoziţie, un raga, niciodată nu schimbăm tonica. Acestea sunt cele mai importante noţiuni, în câteva cuvinte.

Cum a decurs colaborarea cu violonistul Alexandru Tomescu?

A fost extraordinar să lucrăm cu el. Este un muzician fantastic, o fiinţă umană bună, ospitalier, dincolo de muzică, ne-a întrebat de fiecare data dacă avem nevoie de ceva, cât suntem în România. Ne-a deschis propria casă pentru a repeta acolo, am trăit o experienţă minunată împreună, pe care sperăm să o repetăm.