ACUM:
15.20
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Concertele roz (R)
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Prima ediție a unui eveniment intitulat Neamț Piano Festival

Publicat: sâmbătă, 16 Septembrie 2017 , ora 8.51

Între 15-17 septembrie 2017 la Piatra Neamț are loc prima ediție a unui eveniment intitulat Neamț Piano Festival, organizat de tânărul pianist român Daniel Petrică Ciobanu, câștigătorul celui de-al doilea loc și al premiului publicului la prestigiosul concurs Arthur Rubinstein.

În acest context, înainte de începerea primului concert înscris în agenda acestui festival, s-a desfășurat o conferință de presă, la care au participat Daniel Petrică Ciobanu și invitații săi. La această întâlnire s-au declarat următoarele:


Daniel Petrică Ciobanu, pianist și organizator: "Bine ne regăsim aici la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Mă bucur că am reușit să ne întâlnim din toate colțurile lumii pentru prima ediție, inaugurală a Neamț Piano Festival. Încă mă simt ca într-un vis pentru că îmi văd aici cei mai apropiați prieteni, de fapt aceștia fac parte din familia mea artistică, iar acum sunt atât de aproape, acasă la mine. Sunt cum se spune Over the mood și abia aștept să începem festivalul cu primul concert în care voi interpreta Tablourile dintr-o expoziție împreună cu Cristina Giurgea- regizor și Radu Barbu- video mapping. Pe lângă celelalte concerte, am un anunț de ultimă oră. Mâine, sâmbătă 16 septembrie 2017, la ora 11.00 va avea loc și un master class pentru copii extrem de talentați și interesați de a cânta pe scenă și de a schimba idei despre muzică. Deasemenea, este foarte important că se va cânta pe un pian de categoria D. Așa că,vă rog să veniți cât mai deschiși posibil, fără nicio inhibiție, fără a fi speriați de cele două cuvinte: muzica clasică. Ideea festivalului este aceea de a crea o familie, o comunitate, care să se bucure și să se întâlnească pentru artă, pentru muzică, mai ales că vom avea ocazia de a asculta atâtea interpretări din diferite culturi. Abia aștept să pornim în acest pelerinaj artistic."


William Kunhardt, dirijor: "Sunt din Londra și este o bucurie să fiu aici. Sunt bucuros că oamenii din generația mea, cea tânără creează evenimente și nu rămân doar la stadiul de interpretare instrumentală. Mă bucur că tinerii muzicieni construiesc lucruri noi în industria mondială a artei. Așa că este o plăcere să fiu aici și să sprijin acest proiect."


Luka Okros, pianist: "Și eu sunt din Londra, dar de origine din Georgia și sunt foarte onorat să fiu aici. Când am primit invitația m-am și gândit că este un lucru minunat, uimitor pentru că într-adevăr generația noastră trebuie să fie mai activă. Sunt pentru prima dată în România. Sper ca să ne bucurăm cu toții de acest festival și să ne revedem cu bine la următoarea ediție."


Ksenia Fedoruk, pianistă: "Sunt ruso-germană și este o idee minunată acest festival. Nu este deloc ușor să organizezi așa ceva și mai ales să faci ceva nou în acest domeniu. Sper ca să resimțiți energia noastră."


Anna Dmytrenko, pianistă
: Sunt de origine din Ucraina și sunt pentru prima dată în România. Sper ca acest festival să fie ceva extraordinar, un melanj de culturi exprimate prin artă. Sper să reprezinte o mare reușită. Sunt încântată de ideea recitalului de sâmbătă 16 septembrie, intitulat Dance, unde o am ca parteneră pe Ksenia (pian la patru mâini)."


Petras Geniusas, pianist: În primul rând sunt profesor de pian și sunt pentru a șasea oară în România. De data aceasta la Piatra Neamț, pentru uimitorul și fantasticul meu prieten- Daniel Petrică Ciobanu. Mă bucur că sunt aici și fac parte din acest proiect. Voi realiza ceva interesant cu Luiza Zan. De fapt, un melanj între jazz și muzica clasică, ceva experimental, de fapt un jazz adevărat. Sper să fie o simbioză plăcută și să aducă o stare de relaxare."

Octavia Galescu