ACUM:
16.00
În universul muzicii (R)
Urmează: 17.25 Promo
Apoi: 17.29 Promo RRM

Arhivă : Cronici Înapoi

Festivalul Händel de la Karlsruhe - 40 de ani de existență

Publicat: marți, 21 Martie 2017 , ora 13.32
An de an, în luna februarie, viața muzicală a orașului german Karlsruhe intră în sărbătoare. De 40 de stagiuni, în preajma zilei de naștere a celebrului și prolificului compozitor baroc - 23 februarie - aici se desfășoară un festival internațional care îi poartă numele și care s-a constituit într-un căutat loc de întâlnire atât pentru cei mai mari interpreți ai muzicii epocii, cât și pentru melomanii care au încă destul de puține ocazii să savureze capodopere ale istoriei muzicii universale, cu un parfum și atmosferă, cu totul speciale. Timp de două săptămâni și jumătate, ediția 2017 a festivalului a adus în fața publicului patru orchestre: Capela Bavareză de Stat și încă trei ansambluri specializate în muzica barocă, Deutsche Händelsolisten, Il pomo d'oro și Armonia Atenea. Simpla enumerare a cântăreților și dirijorilor ale căror nume sunt înscrise pe afișe în acest februarie 2017 este suficientă pentru ca împătimiții muzicii compozitorului german să aprecieze și să onoreze cum se cuvine festivalul: Max Emanuel Cencic, Vivica Genaux, David Hansen, Sandrine Piau, Anna Devin, Ed Lyon, Terry Wey, Sine Bundgaard, Vince Yi, dirijorii Christopher Moulds, Peter Neumann, George Petrou... Momentul de maxim interes al ediției a fost premiera dramei muzicale Semele - o versiune nouă ce urmează celei din 1982 - un spectacol ce poartă semnăturile lui Floris Visser și Gideon Davey, un regizor olandez și un scenograf și creator de costume englez de imensă reputație în lumea europeană a teatrului muzical baroc. În trei reprezentații extraordinare, a fost reluat spectacolul cu Arminio (premiera 2016) cu celebrul contratenor Max Emanuel Cencic în dubla ipostază de regizor și interpret al rolului titular. Programul ediției festive, care marchează împlinirea celor 40 de ani de existență, s-a completat cu o serie de concerte și recitaluri și s-a încheiat cu un concert al divelor susținut de soprana franceză Sandrine Piau și mezzosoprana americană Vivica Genaux.

Revin pentru a patra oară la Festivalul Händel din Karlsruhe și sper să reajung aici și pestre doi ani (când cele două spectacole de operă vor fi amândouă noi) deși voci prăpăstioase pun la îndoială existența ediției 2019, din serioase și grave motive financiare. Ar fi mare păcat ca o tradiție atât de frumoasă, cu reușite unice în contextul internațional al teatrului muzical baroc, să se piardă. Până când lucrurile se vor limpezi, pot să vă povestesc despre cele două minunate experiențe artistice pe care le-am trăit aici, la sfârșit de februarie. Ar fi trebuit să fie trei - aveam bilete și pentru Arminio! - dar o regretabila confuzie de care mă fac singură vinovată, m-a privat de bucuria întâlnirii cu un spectacol pe care toți comentatorii de specialitate, germani și străini, l-au apreciat ca EXCEPȚIONAL. Păcat.

M-am bucurat însă de Semele și de concertul divelor.

Să le iau, pe rând.

În spectacolul din seara zilei de 28 februarie am avut parte de distribuția de premieră a operei Semele cu Jennifer France în rolul titular. Deosebit (pentru mine, mi se întâmplă pentru prima oară) a fost faptul că, din cauza unei severe indispoziții vocale, s-a recurs la soluția de compromis prin care, titularul rolului Athamas, Terry Wey s-a aflat pe scenă și și-a jucat personajul, în timp ce contra-tenorul Robin Blaze, adus în mare graba, a cântat partitura, plasat, împreună cu pupitrul său pentru note, într-un colț în avanscenă. După șocul surprizei, m-am obișnuit și totul a decurs perfect, ca la o sincronizare de film. Apreciez în superlative, felul în care cei doi muzicieni s-au armonizat, s-au completat și s-au achitat de sarcinile dificile ce le-au revenit.

Semele este o partitură cu un statut aparte pe lista compozițiilor lui Georg Friedrich Händel. Este oratoriu și operă- sau operă și oratoriu - în același timp. După ce, la Londra, compozitorul a fost preocupat mult timp de lucrări în stil italian și oratorii biblice, deosebit de apreciate, începând cu anul 1743 interesul său se redirecționează către subiecte inspirate de mitologia greacă. Așa ajunge să scrie Semele (cu libretul în limba engleză și prima audiție concertantă la 10 februarie 1744 la teatrul Covent Garden din Londra), lucrarea care povestește despre nefericita muritoare care, îndrăgostită de Jupiter și iubită de acesta, începe să își dorească nemurirea și cade jertfă propriilor sale ambiții nepermise, sacrificiu la care contribuie substanțial și gelozia soției zeului zeilor, Junona. Salvat va fi totuși copilul acestei legături vinovate, cel care va deveni veselul și iubitul zeu Dyonisos. Povestea este plină de acțiune, desfășurarea partiturii însă marchează momentele cheie cu numeroase, minunate dar și extrem de dificile arii. În condiții destul de vitrege, câțiva regizori de teatru muzical baroc s-au încumetat totuși să pună în scenă Semele, fie în stil tradițional, fie în manieră modernistă. Olandezul Floris Visser face parte din cea de a doua categorie iar revizitarea pe care o face capodoperei cu ochii și mintea unui creator inspirat și mai ales plin de umor din secolul 21, a dus la crearea unui spectacol primit cu ovații chiar și de către cei mai puriști handelieni. Căci întotdeauna, un profesionist adevărat schimbă inteligent și credibil povestea, îmbrăcând-o în haine noi, având însă cea mai mare grijă să nu atingă, să nu deranjeze în niciun fel, muzica. Este o condiție obligatorie pe care Floris Visser a respectat-o cu sfințenie chiar dacă, Semele a lui se desfășoară acum în Biroul oval din Casa albă de la Washington iar personajele principale capătă, în sugestia clară ca lumina zilei, nume noi ca președintele Bill Clinton/ Jupiter, soția lui Hillary Clinton/Junona și micuța practicantă Monica Lewinski/ Semele. Sigur, jocurile între putere și iubire sunt caracteristice tuturor timpurilor. Și, dacă Handel ar fi asistat la celebrul sex-scandal de la Casa albă, s-ar fi simțit și el, probabil, inspirat. Construcția regizorală este impecabilă și plină de umor : Biroul oval se preschimbă, pe rând, în capelă de biserică, unde se oficiază căsătorii sau cuibușor de nebunii în care zeul/președintele își ascunde noua iubită. Costumele sunt cele ale Americii timpului inclusiv uniforma de comando pe care Junona/Hillary Clinton o îmbracă și o căptușește cu arme de foc înainte de a pleca la atac (scenografia și costumele Gideon Davey). Fiecare scenă este gândită în cele mai mici detalii. La fiecare apariție a lui Jupiter/Bill Clinton spațiul este împânzit de oameni de ordine și escorte super vigilente; plecările și sosirile lui se fac într-o limuzină autentică, adusă lin pe scena rotativă, păzită și ea de oameni în costume negre, cu ochelari mari de camuflaj și receptoare radio în mâini; răpirea Semelei se face printr-un atac de trupe special, care sparg plafonul capelei, coboară pe frânghii și, spre stupoarea mirelui și a tuturor invitaților, o ridică pe mireasa amețită până la înălțimea unui helicopter cu lumini orbitoare și zgomot asurzitor, care se pierde apoi, în depărtare. Și desigur, exemplele ar putea continua. Nu degeaba, comentatoarea Catherine Jordy de la Forumopera.con Le magazine du monde lyrique și-a intitulat sugestiv articolul publicat in 25 februarie 2017 Mission impossible a la Maison blanche ! În acest context însă, muzica se simte foarte bine, jocul rafinat la cântăreților subliniază arcuirile melodice, armoniile dulci din ariile celor doi îndrăgostiți, accentele agresive din partitura Junonei/Hillary Clinton… Iar vocile, splendide, conduse cu inteligență și măiestrie, impecabil stilistic, întregesc imaginea unui spectacol muzical superb. Substanțial este și rolul ansamblului instrumental, celebru de pe acum, Deutschen Händel-Solisten sub bagheta maestrului Christopher Moulds, în cadrul căruia instrumente de epocă sunt mânuite cu talent, măiestrie și mai ales știință și dragoste, de muzicieni virtuozi.

Aceleași aprecieri pot fi rostite și la adresa instrumentiștilor din ansamblul Armonia Atenea care, sub conducerea dirijorului grec afirmat ca fin cunoscător și interpret al muzicii lui Georg Friedrich Händel, George Petrou, au acompaniat concertul numit cu fastul cuvenit Primadonnen! cu care s-a încheiat cea de a 40-ea ediție - sperăm sincer că nu și ultima!- a Festivalului Internațional Händel de la Karlsruhe. Am ascultat două mari voci ale spectacolelor baroce programate invitate astăzi pe cele mai ambițioase scene de teatru liric din lume, soprana franceză Sandrine Piaustand și mezzosoprana americană, specializată în roluri în travesti, Vivica Genaux. Programul a cuprins arii și duete din operele lui Händel interpretate de cele două absolute Barockdiven cu nerv, sentiment, expresie și necesara acrobație vocală presupuse de partiturile maestrului german. Au fost două ore de încântare absolută care au făcut și mai profund și mai dureros regretul că nu am reușit să văd și Arminio!

Badisches Staatstheater Karlsruhe

Semele

Dramă muzicală de Georg Friedrich Händel HWV 59

Libretul de William Congreve inspirit din Metamorfozele lui Ovidiu.

Semele: Jennifer France
Jupiter/Apollo: Es Lyon
Ino: Dilara Baștar
Juno: Katharine Tier
Athamas: Terry Wey - joc/ Robin Blaze - voce
Cadmus: Edward Gauntt
Iris: Hannah Bradbury
Somnus: Yang Xu
Cupid: Ilkin Alpay

Conducerea muzicală: Chrstopher Moulds
Dirijorul corului: Carsten Wiebusch
Regia: Floris Visser
Scenografia și costumele: Gideon Davey
Cristina Sârbu