ACUM:
15.20
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Concertele roz (R)
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Christian Zacharias - o repetiție cu public deosebită!

Publicat: luni, 20 Martie 2017 , ora 16.16

Mi-aș fi dorit să fiu în situația de a scrie despre unul dintre cele două concerte ale stagiunii Filarmonicii "George Enescu" în care solist și dirijor a fost Christian Zacharias. Cum locuri nu mai erau de mult și cum nu am avut nici măcar siguranța că voi putea pătrunde în sală m-am bucurat de o șansă rară pentru melomanii noștri: accesul la ultima repetiție, cea joi dimineață, la care s-a permis accesul publicului (situație rară la noi).

Elevi, studenți, profesori , copii de vârsta claselor primare dar și portrete cu părul încărunțit de trecerea anilor s-au regăsit în logile și stalurile Ateneului Român, cu interesul evident de a trăi acest eveniment. O atmosferă destul de apropiată de cea a serilor sub cupola monumentalului edificiu cultural bucureștean: au fost aplauze la sosirea oaspetelui în scenă, după încheierea fiecărei părți a "Imperialului" beethovenian, la începutul și finalul pauzei... ca și cum cei din sală erau martorii unui "produs interpretativ" deja construit, căruia dirijorul-pianist îi șlefuia ultimele detalii. De fapt, "Imperialul" și-a derulat cursiv fiecare parte, revenindu-se apoi la câteva aspecte interesante ale reliefării unor linii, de reformulare a echilibrului între diferite zone le orchestrei... Respectul publicului față de cei de pe scenă s-a concentrat în liniștea ascultătorilor iar gestul lui Christian Zacharias de a se adresa publicului cu...scuze: pentru Simfonia de cameră nr.2 de Arnold Schoenberg se va lucra mai mult la detaliu, pe partide instrumentale, pe fragmente mai mici, căci lucrarea era total necunoscută orchestrei iar partitura a ajuns la București foarte târziu m-a impresionat prin atitudinea generoasă, prin... felul în care Maestrul a făcut această simbolică "reverență" în fața celor care participau la repetiție... Noi - cei din sală - eram de fapt instrușii iar artistul de mare prestigiu internațional ne-a prevenit, cu scuze, cu delicatețe și cu o remarcabilă probă de stimă la adresa celor aflați la Ateneu, că va urma o incursiune în atelierul de lucru al formației, al pregătirii evenimentului din seara respectivă. A fost interesant de urmărit diferențierea stilistică solicitată de muzicianul invitat pentru fiecare dintre piesele programului, un alt profil al sunetului orchestral, o conturare diferiențiată a frazării, a accentelor expresive specifice în fiecare dintre titlurile incluse pe afiș.

Cu amabilitatea-i caracteristică, Christian Zacharias a acordat la finalul repetiției câteva minute unui dialog înregistrat pentru Radio România Muzical:

Știti desigur că am venit deseori in cadrul Festivalului Enescu aici dar și că a existat însă și o mică pauză: nu mai sunt dirijorul șef al Orchestrei de Cameră din Lausanne, alături de care am concertat aici cu multă bucurie. Până să se concretizeze pentru viitor despre niște idei mai ample pentru marele dumneavoastră festival a apărut un alt tip de ocazie de a cânta la București, în orașul acesta care îmi este foarte drag; apreciez muzicienii de aici, iar Ateneul este una dintre sălile pe care le iubesc cel mai mult… este ceva cu totul deosebit.

Atunci când s-a stabilit contactul cu Filarmonica m-am bucurat mult să pot veni în desfășurarea obișnuită a stagiunii: este un loc în care revin cu mare plăcere și este ceva special să putem lucra în liniște - iar lucrurile merg foarte bine, spre satisfacția mea; este ceva deosebit să cunosc acest oraș și în afara atmosferei speciale a Festivalului "Enescu", când totul este schimbat, când este parcă o altă lume. Am acum ocazia să văd cum traiesc oamenii în mod normal zi de zi - dincolo de marele eveniment din toamnă - și putem lucra așezat unii cu alții, bucurându-ne de fiecare moment petrecut împreună.

Fotografia postată de Roza Zah.

Ați venit cu un program mai aparte, cu Schoenberg, Haydn și - în final - "Imperialul" de Beethoven... In prima parte sunt realmente în prim plan niște antiteze...

A fost o întâmplare fericită alcătuirea acestui afiș: fostul director artistic al Filarmonicii - cel care s-a stins nu de mult - a ales de pe web-site-ul meu câteva dintre lucrările pe care eu le apreciez foarte mult și ne-am decis asupra acestei Simfonii în Mi bemol major de Haydn care este aproape necunoscută; este însă o lucrare așa de reușită, cu multe subtilități interpretative și momente foarte emoționante, cu scriitura ei fără trompete sau timpani... alături de Simfonia de cameră nr.2 de Schoenberg, față de care lumea nu ar trebui să manifeste nici un fel de... "frică", căci este o lucrare extraordinar de expresivă, cu o evidentă amprentă a Romantismului târziu în epoca modernismului secolului XX - fără dodecafonism, fără spiritul acela nou... A scris această partitură foarte devreme în tinerețe și a revizuit-o și terminat-o mult mai târziu în California, unde a și compus ultima parte; chiar și atunci nu a optat pentru sistemul dodecafonic ...

Ne amintim cu toții de cuvintele lui : se mai poate scrie încă multă muyică bună în Do major !

Exact ! Pe mine mă emoționează mult această lucrare deosebită, pe care o gândesc în mijlocul acestui program care începe cu Haydn și continuă cu Schoenberg, ca o ascensiune, fiind centrul de greutate... are ceva "devastator" în finalul ei - este (până la urmă) o lucrare tragică, pe care o încadrâm între cele două opusuri în Mi bemol major: Simfonia de Haydn și "Imperialul" de Beethoven, cu nota lor pozitivă.

Am remarcat în viziunea dumneavoastră asupra acestui concert de Beethoven o amprentă interpretativă deosebită, foarte maiestuoasă, așezată ca tempo...

Se știe denumirea "Imperial" nu i-a aparținut lui Beethoven; dacă privim textul muzical atunci observăm desigur că orchestra este scrisă foarte "imperial", chiar milităros, într-o manieră ce accentuează nota masivă, militărească pe alocuri, cu acele lovituri de timpani (care amintesc de felul în care se aud timpanii într-o formație de muzică militară) dar în privința pianului este cu totul altceva: prima intrare a pianului - în piano, a doua intrare a solistului - piano, pianissimo ... aproape trei sferturi din partitura pianului - în prima parte - este realizată într-o manieră de mare subtilitate sonoră, într-o minunată scriitură de tip cameral, pe care însă nu o putem cânta mereu așa...

Ca o concluzie a acestei repetiții cu public UNICAT: au fost ceasuri ale unei lecții de interpretare muzicală dar și de atitudine atentă la detaliu, elevată în concepție, dar simplă, clară ca expresie sonoră, generoasă și foarte interesantă în formularea ei pe scenă...

Anca Ioana Andriescu