ACUM:
16.00
În universul muzicii (R)
Urmează: 17.25 Promo
Apoi: 17.29 Promo RRM

Arhivă : Cronici Înapoi

'Omagiu lui Dinu Lipatti' la Bruxelles

Publicat: vineri, 27 Ianuarie 2017 , ora 13.25

În deschiderea recitalului "Omagiu lui Dinu Lipatti", organizat în 26 ianuarie 2017 de Institutul Cultural Român din Bruxelles la Espace Senghor, a rostit un scurt cuvânt evocator pianistul Corneliu Gheorghiu. Fostul profesor de la Conservatorul Regal din Bruxelles, care l-a cunoscut bine pe Lipatti, urmărindu-i concertele, primind de la el îndrumare artistică și imprimându-i lucrările, a amintit de contactul uman pe care Lipatti îl crea cu publicul său și de tehnica fabuloasă care se punea în slujba celei mai pure interpretări.

Violonistul Virgil Boutellis-Taft și pianista Angela Drăghicescu și-au început recitalul cu Balada lui George Enescu, o lucrare clasico-romantică ale cărei pasagere inflexiuni de virtuozitate s-au stins imediat într-o atmosferă lirică, liniștită.

În Sonatina pentru vioară și pian de Dinu Lipatti, interpretată în primă audiție belgiană, s-au împletit mici fraze contrastante ca stare și tempo, aluzii la muzica populară românească ori un pronunțat caracter folcloric și o construcție ascendentă foarte bine gradată.

În Dansul macabru de Camille Saint-Saëns, violonistul Virgil Boutellis-Taft a arătat energia necesară unei interpretări antrentante, mai înainte reținută de o anumită tinerețe - nu doar reală, ci și artistică. Angela Drăghicescu l-a însoțit, ca pe tot parcursul recitalului, fidel și expresiv, cu o evidentă cunoaștere a relației pe care o cere muzica de cameră între partenerii de scenă.

Pianista a cântat apoi Nocturna în fa diez minor de Lipatti, în care atmosfera tipică genului a coexistat cu frecvente schimbări de armonie, sonorități de tipul lui Fauré și o monotonie de acorduri cu efect hipnotizant.

Mai ales minunata parte a doua din Sonata "în caracter popular românesc" de George Enescu îmi imaginez că atrage atât de mulți violoniști din lumea muzicală internațională. Fragilă și instabilă, amar-resemnată și ezoterică, este lesne de înțeles de ce ar putea fi considerată o provocare pentru orice violonist care nu a crescut în spațiul de unde se trage și unde se cântă această muzică.

După un discursul sonor enescian atât de neașteptat, Dansurile românești de Béla Bartók au părut aproape clasice, reflectând cu toate acestea diversitatea de temperament și bogăția melodică ale muzicii noastre populare.

Maria Monica Bojin