ACUM:
16.00
În universul muzicii (R)
Urmează: 17.25 Promo
Apoi: 17.29 Promo RRM

Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Stagiunea de marți seara - 17 ianuarie 2017

Publicat: miercuri, 18 Ianuarie 2017 , ora 13.31

Primul recital din 2017 al Stagiunii de fiecare marți a adus-o pe scena Sălii mici a Ateneului Român pe pianista Andra Demidov. Laureată a numeroase concursuri, ea a câștigat în 2015 și Premiul I în cadrul Festivalului de Muzică Ungară derulat la București. În 2014, Andra Demidov a obținut titlul de doctor în muzică. O interpretă matură, mi s-a părut Andra Demidov, cu un bogat traseu concertistic, cu recitaluri și numeroase participări la festivaluri și cursuri de măiestrie atât în țară, cât și peste hotare.

Andra Demidov a ales să prezinte un program integral Ludwig van Beethoven, care a cuprins Sonata în mi bemol major, op.7, 32 variațiuni în do minor și Sonata în fa minor, op.57 "Appassionata". Tânăra pianistă a afișat un tușeu cald, o bună tehnică pianistică, nerv și ritm, toate acestea învăluite într-o delicatețe feminină.

A fost aplaudată cu entuziasm și rechemată de mai multe ori la rampă de cei aflați în sală, deopotrivă melomani și muzicieni, precum soprana Angela Șindeli: "E o îndrăzneală să-l abordezi pe Beethoven și mi se pare că pianista Andra Demidov a reușit în această seară să ne transpună în muzica lui, în lumea lui. Impresionant! Cel puțin Appassionata mi se pare un monstru, o provocare pentru orice pianist, iar Andra ne-a convins în această seară!"

Un program Beethoven abordat cu dezinvoltură, virtuozitate, robustețe ce ne dezvăluie prin evoluția Andrei Demidov trăsăturile unei muziciene mature, cu experiență concertistică.

Reportaj realizat de Jeanine Costache