Pentru a patra oară în Stagiunea de marţi seară, pianistului Daniel Dascălu a revenit în 2 februarie pe podiumul Sălii mici a Ateneului Român. Cu evoluţii solistice sau în formulă camerală Daniel Dascălu a adus de fiecare dată programe interesante, atent gândite şi bine studiate. Este şi cazul recitalului de aseară care a cuprins două sonate: Sonata op. 110 în La bemol major de Ludwig van Beethoven şi Sonata D. 894 în Sol major de Franz Schubert. Un program, după cum ne-a mărturisit Daniel Dascălu, deţinător a peste zece distincţii naţionale în cadrul competiţional, destinat altor concursuri cărora speră să le cucerească laurii:

"Schubert este un mare admirator al lui Beethoven și cumva continua pe filiera lui, chiar și începutul sonatei în Sol major, e o speculație, dar primul acord în Sol major mi se pare luată din concertul nr. 4 de Beethoven. Sunt piese cu caracter intim în principal. Nu sunt piese de virtuozitate a la Liszt sau Chopin, sunt piese de trăiri interioare și cu foarte rare explozii."

Foarte concentrat mi s-a părut Daniel Dascălu, un instrumentist matur care a afişat o tehnică pianistică bună şi o gândire muzicală bine conturată îmbinată cu o abilă utilizare a mijloacelor instrumentale. Atras de prezenţa numelui său pe afişul stagiunii de marţi, publicul a umplut cocheta sală găzduită de cupola Ateneului Român, Daniel Dascălu înscriindu-şi şi de această dată evoluţia pe o traiectorie ascendentă a carierei sale pianistice.