La Opera din Brașov, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet a debutat cu o gală a tinerelor talente, proiect deosebit de interesant și chiar inedit, pentru că, în compania orchestrei teatrului-gazdă, sub bagheta experimentatului Dorel Munteanu, pe scenă au evoluat studenți și masteranzi ai Universităților sau Academiilor de muzică din București, Cluj, Iași, evident și din Brașov, publicul întâlnindu-se astfel cu "generația de mâine" a liricii românești, parte abia la început de drum, parte deja binecunoscuți, precum tenorul ieșean Florin Guzgă, aplaudat în numeroase spectacole, cu performanțe unanim apreciate.

O continuare firească a fost... următoarea Gală, cea a soliștilor (în parte) consacrați, invitați din țară și din străinătate, cântând alături de același ansamblu, dar și de cor (pregătit de Ciprian Țuțu), la pupitru aflându-se, de această dată, Traian Ichim, dirijând cu nerv și vizibilă plăcere un repertoriu divers și solicitant, în mare parte pregătit special pentru acea seară. După uvertura la opera Luisa Miller de Verdi, în care instrumentiștii s-au "încălzit" treptat, am ascultat 4 soliști cu glasuri frumoase, cu o pregătire tehnică variabilă, asemeni capacității de a înțelege și de a interpreta cu adevărat pagini din creația lirică italiană sau franceză. Astfel, soprana Tina Munteanu și-a pus în valoare timbrul generos în lucrări ce depășesc sfera repertorială de până acum, optând pentru arii destinate sopranelor lirico-spinto, începând cu Forța destinului, urmând La Wally, trecând la Madama Butterfly, pentru a culmina cu aria finală din Manon Lescaut; și am remarcat o accentuare și o diversificare a paletei expresive, subliniate prin mijloace menite totodată să-i menajeze glasul, apelând la sonuri estompate, uneori abia șoptite sau semi-parlate, reliefând sensul cuvântului și trăirea personajului întrupat, glasul desfășurându-se în plinătatea lui doar spre finalul ariilor - o construcție bine gândită, condusă cu mare atenție, lăsând să se bănuiască o anume precauție, care sper să fie doar conjuncturală.

O altă soprană cu un potențial deosebit - Evghenija Jeremic din Serbia -, etalând un material vocal de calitate, robust, amplu și strălucitor, egal în registre și cu siguranță în acut, parcurgând cu aplomb arii din Ernani, Vecerniile siciliene sau Traviata, dar și din Faust, a convins că se poate impune în viitor, dar și că, pentru moment, parcurge partiturile nediferențiat stilistic, linear ca expresie și intensitate, preocupată doar de acuratețea redării și rezolvării scriiturii cu aplomb și incisivitate. Pe coordonatele începutului, dar poate mai puțin sigură pe intonație și pe realizarea unitară a demersului solistic, soprana Erin Wakeman din SUA a ales arii cu o coloratură bogată, reliefându-și astfel "punctul forte" al performanței vocale, timbrul agreabil, limpede și dezinvoltura contra-acutului contribuind la prezentarea unor pagini spectaculoase din Rigoletto, Lucia din Lammermoor, Povestirile lui Hoffmann, un plus de contur expresiv regăsindu-se în Candide, păstrând însă elementele monocolore în cânt, compensate printr-o gestică simpatică. La polul opus, mezzosoprana Maria Jinga - născută la Brașov, solistă a Operei Naționale -, a cucerit, încă de la primele măsuri, prin calitatea glasului încărcat, prin siguranța tehnică, anvergura și eleganța cântului, plină de farmec în Bărbierul din Sevilla, sensibilă și interiorizată în Werther, poate mai puțin insinuantă și pătimaș-învăluitoare în Carmen (Habanera) sau în Samson și Dalila, păstrând însă permanent "linia mare", arcuirea frazelor și trăirea adecvată fiecărei secvențe în parte. Iar tenorul Cristian Bălășescu de la Opera din Timișoara a convins, încă o dată, că vocea sa plăcută, cu acut pregnant, a căpătat un plus de consistență și culoare prin abordarea unor roluri de rezistență în ultimii ani, acomodându-se atât cu țesătura gândită pentru glasurile lirice, cât și cu cea concepută pentru tenori spinto-dramatici, trecând, și în acea seară, de la aria din actul IV al operei Rigoletto la cea din Elixirul dragostei, schimbând total "registrul" în Turandot, remarcându-se prin capacitatea de a răspunde cu siguranță unor solicitări extrem de diferite și dificile.

În partea a doua a programului deosebit de ofertant, prezentat de Marius Constantinescu de la TVR, corul și-a etalat calitatea și buna pregătire în Dansurile polovțiene din opera Cneazul Igor de Borodin, realizate cu strălucire și rigoare, precum și în intervențiile ce au însoțit fie ariile de Offenbach, Bizet sau Puccini, fie, la final, celebrul Brindisi din Traviata, interpretat alături de toți soliștii oaspeți, spre încântarea spectatorilor care, timp de aproape 3 ore, s-au bucurat de un regal al marii muzici de operă, "șlagărele" succedându-se ca într-un caleidscop echilibrat și atractiv, așa cum se cuvine în orice gală care... se respectă; mai ales în condițiile în care întreg festivalul stă sub semnul candidaturii orașului la titlul de Capitală europeană în 2021.