ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Deschiderea stagiunii la Ateneul Român

Publicat: luni, 6 Octombrie 2014 , ora 13.08

Începutul lunii octombrie a marcat, la Ateneul Român, deschiderea stagiunii simfonice a Filarmonicii bucureștene, printr-un concert care, chiar și involuntar, a amintit melomanilor din generația matură obiceiul (devenit... obligatoriu...) din trecutele decenii de a inaugura și încheia stagiunile din toată țara cu mereu aceeași Simfonia IX de Beethoven. Desigur, de această dată a fost doar o coincidență, iar faptul că partitura este, dintotdeauna, un "șlagăr", a atras un public numeros, bucurându-se de frumusețea muzicii, observând sau nu abordarea foarte personală a dirijorului Cristian Badea, căruia orchestra, corul (pregătit de Iosif-Ion Prunner) și cvartetul solistic i-au răspuns cu corectitudine, chiar dacă intențiile sale interpretative corespundeau doar în parte concepției pe care o așteptau.

Cu o gestică amplă și incisivă, dirijorul a impus, încă de la primele măsuri, o manieră surprinzător de agresivă, aproape milităroasă, fraza amplă devenind adesea mai curând sacadată, planurile în sonuri estompate neavând un relief sau o expresivitate anume, așteptând parcă izbucnirile în forță care nu făceau decât să sublinieze tentația exploziilor cu multe alămuri. Nefirești au fost și tempii aleși, partea a doua derulându-se extrem de rapid, deși era un elegant Scherzo, nicidecum un prestissimo, pentru ca, după o secvență în care însăși "linia mare" a scriiturii impunea un suflu mai apropiat de cantabilitatea imaginată (și notată) de compozitor în Adagio, să revină la mișcarea deosebit de alertă, succesiunea intervențiilor suflătorilor fiind uneori năucitoare, renunțându-se la expresivitate pentru un fel de "radiografie" a structurii în sine, interesând precizia intrărilor și a atacurilor, în detrimentul conferirii unor sensuri interpretative; singurul moment realizat pe coordonatele așteptate a fost cel al corzilor grave, sunând încărcat și dens, apăsător și majestuos; dar apropierea finalului a "inspirat" un accelerando care a pus la grea încercare și corul (reușind să sune bine, dar ca într-un marș contra-cronometru) și soliștii vocali, neavând nici timpul necesar pentru a rosti textul sau pentru a respira firesc, totul ca într-un vârtej pe care, sincer, nu l-am înțeles, dar poate urmărea un plus de spectaculozitate prin... alergare. În cvartet s-au regăsit soliști binecunoscuți, cu glasuri calitative, alcătuind în general un ansamblu echilibrat și omogen, soprana Irina Iordăchescu și mezzosoprana Aura Twarowska relaționându-se bine și ca sonoritate, tenorul Marius Budoiu apelând la emisia deschisă cu care ne-a obișnuit, în timp ce basul Marius Boloș a rezolvat corect (și) solo-ul, amploarea vocală nefiind sinonimă însă cu anvergura, integrându-se la rândul său în demersul unui cvartet (totuși) sui-generis.

Chiar dacă și interpreții și parte dintre spectatori au fost nedumeriți și decepționați de versiunea atât de precipitată și "bătăioasă" a Simfoniei, aplauzele au fost prelungi, revenirile la rampă constituind un semn al succesului, la debutul unei stagiuni care sper să fie bogată în oferte de reală calitate.

Anca Florea