Arhivă : Cronici Înapoi

EXCLUSIV. Finala concursului George Enescu - sectiunea pian

Publicat: luni, 29 Septembrie 2014 , ora 16.18
Câștigătorul Concursului Internațional George Enescu la secțiunea pian, spaniolul Josu de Solaun, își mărturisește pasiunea pentru muzica lui George Enescu.

Anvergura personalității enesciene, dar și marii pianiști pe care România i-a dăruit lumii, sunt motivele care l-au adus la București pe Josu de Solaun. A venit și a câștigat cel mai important premiu al Concursului Enescu. L-am admirat de altfel în semifinală, interpretând Sonata op.24 nr.1 în fa diez minor de George Enescu, într-o accepțiune care ne-a făcut să redescoperim noi fațete ale acestei partituri - deopotrivă incisivă, dar și cu infinite subtilități și culori, mai ales în partea finală. Am vibrat în fața acestei poetici enesciene, dar am rămas înmărmuriți în fața celei de-a doua piese din programul pianistului spaniol - incredibila Fantezie baetica de Manuel de Falla, cred, cea care i-a adus de fapt lui Josu de Solaun, marele premiu. Este una dintre cele mai dificile partituri din literatura pianistică, de o complexitate și o amplitudine greu de descris, de asemenea foarte rar auzită pe o scenă de concert din România. Aceasta a permis o desfășurare a calităților, temperamentului și creativității artistului.

A urmat apoi finala - mai exact Concertul nr.1 pentru pian și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretat de două ori, sâmbătă 27 septembrie pe scena Ateneului Român. Inițial în accepțiunea lui Vassilis Varvaresos, pianist din Grecia, câștigătorul premiului al III-lea. Dacă Varvaresos ne-a oferit o versiune incisivă, agresivă chiar, potrivit unui discurs în care simți că el, protagonistul trebuie să impresioneze cu orice preț (chiar și cu prețul unor decalaje pentru care nu a fost întru totul în culpă),Josu de Solaun a apărut mult mai destins, matur, imprimând discursului o elocvență traversată de un sentiment de căldură interioară. A permis muzicii să vorbească în tonalități profunde. Aspectele de virtuozitate și de strălucire nici nu sunt de pus în discuție. A cucerit desigur publicul, dar nu în măsura în care a făcut-o Ilya Rashkovskyi, pianistul rus distins cu premiul al II-lea în marea competiție. El a "cântat" Rahmaninov - cel de-al treilea Concert în re minor pentru pian și orchestră cu o sensibilitate și o nonșalanță ce au deschis în modul cel mai direct o cale de comunicare cu publicul. Ilya Rashkovskyi și-a "magnetizat" publicul. Însă după cum declara după competiție președintele juriului, pianistul Jean Claude Pennetier, "au fost luate în considerație toate etapele concursului, nu doar această seară. Sunt premiile I și II ale întregului concurs, nu doar ale acestei probe finale. Poate că sunt lucruri pe care publicul nu le-a înțeles. Noi am avut o viziune generală asupra a tot ceea ce s-a realizat aici".

Și tot Jean Claude Pennetier a afirmat: "A fost un concurs cu un nivel foarte înalt și mai ales foarte strâns între toți candidații, ceea ce înseamnă că această competiție atrage enorm. Regret că nu au fost candidați francezi, sunt puțin trist. Va trebui să le spun - trebuie să veniți la București. Trebuie să vă prezentați la acest concurs foarte bun".

Toate aceste cuvinte cu greu pot reda atmosfera serii - deopotrivă concurenți, juriu și public vibrând la unison, ca și când emoțiile concurenților ar fi fost îmbrățișate de întregul auditoriu... și mai puțin de marea noastră Orchestră a Filarmonicii "George Enescu". Trebuie să spunem oare că ne-am fi dorit să o simțim la fel de implicată în derularea uneia dintre cele mai frumoase finale ale acestei ediții a Concursului Internațional "G. Enescu"?

Alături de cei trei finaliști, a urcat pe scena Ateneului Român pentru a fi premiată și pianista Adela Liculescu, care a ocupat un loc în semi-finala Concursului Internațional "George Enescu". Ea a primit un premiu special din partea Fundației Culturale Erbiceanu, pentru cel mai bine clasat concurent român în această competiție.

Tot atunci au fost decernate și premiile pentru Concursul de Compoziție, câștigate de doi tineri creatori români. La secțiunea simfonic a fost premiată lucrarea "Tectonum" de Sebastian Androne, pe care o vom asculta în Concertul de deschidere din ediția 2015 a Festivalului Internațional "George Enescu", Alexandru Ștefan Murariu primind premiul secțiunii camerale pentru lucrarea "El Niño" .

Pentru final ne oprim din nou la una dintre ideile formulate de președintele juriului Jean Claude Pennetier, la secțiunea pian: "Sunt toate condițiile pentru a fi fericiți - în această sală cu o acustică atât de minunată, în care timp de o săptămână am avut ocazia să ascultăm atâția tineri pianiști care au talent. Și ar fi o mare greșeală să ne gândim că doar ultimii trei sunt muzicieni adevărați. Toți ne-au oferit clipe extrem de frumoase".


Marina Nedelcu