ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Operă, fado, oaspeți și artificii în aer liber

Publicat: luni, 15 Septembrie 2014 , ora 13.58

Așa cum și-a obișnuit publicul de câțiva ani, Opera din Iași a deschis stagiunea printr-un concert în aer liber, propunând, sub genericul Magia serii în sunet și lumină, un program care, având în prim-plan o solistă pornită cândva din acel oraș, devenită, de multă vreme, o prezență constantă pe marile scene ale lumii - soprana Elena Moșuc -, a reluat cumva formula Operafado lansată chiar de ea, în luna aprilie, în compania interpretului portughez de fado Goncalo Salgueiro, menționată atunci ca fiind o premieră mondială, inclusă în stagiunea curentă a teatrului. Dorind să reediteze succesul acelui demers, cei doi au reluat acum doar parte dintre piese, seara aducând și noutatea orchestrării unor melodii special pentru gala inaugurală, oaspeții extrem de îndrăgiți la Iași (și nu numai) cântând și solo și în duet, spre încântarea miilor de spectatori care i-au aplaudat entuziast.

Adresându-se cu dezinvoltură celor de "acasă" (la propriu și la figurat), Elena Moșuc a subliniat faptul că alăturarea celor două "specii" muzicale se datorează faptului că ele sunt surprinzător de apropiate în planul sensibilității, al trăirii intense a sentimentelor, dragostea ardentă și suferința unor eroi frământați de gânduri și sentimente fiindu-le comune. Și tocmai de aceea, programul a cuprins multe arii și melodii ce reliefează asemenea stări, soprana abordând și aria mare din Traviata de Verdi (partener excelentul tenor Florin Guzgă) sau Valsul Julietei din Romeo și Julieta de Gounod, dar și momente dintr-un repertoriu total diferit celui cu care și-a obișnuit admiratorii, trecerea către partiturile destinate sopranelor lirice pline sau chiar spinto-dramatice remarcându-se în ultima vreme, cântând în acea seară pagini din creația pucciniană - aria Musettei din Boema și chiar aria din Tosca -, ceea ce o determină să acopere sunetele mult mai subliniat ca altădată, glasul său sunând însă generos, amplu și expresiv. Tentația de a-și pune în valoare acutul și supra-acutul, ca în vremurile în care era o redutabilă soprană de coloratură, s-a făcut din nou simțită, poate ușor hazardat, iar oboseala unui demers solicitant (trecând de la vorbire la cânt) i-a afectat și respirația, deși s-au folosit permanent microfoane, ceea ce desigur diminuează efortul cerut, în mod normal, pe o scenă de operă, cu acustică naturală... și atât, dar riscă să evidențieze eventuale neîmpliniri. Dar s-a simțit bine deopotrivă în nostalgicele piese de fado (alegând, spre exemplu, celebra melodie Solidao, poate ca omagiu adus îndrăgitei Amalia Rodrigues), duetele sale cu Goncalo Salgueiro, cuceritoare în sine, punând parcă deliberat față în față maniera specifică și atât de diferită în care se cântă opera și fado. Solistul, etalându-și glasul tenoral plăcut, respirația impresionantă, muzicalitatea și suplețea cu care brodează "fiorituri" și melisme de mare efect, trecând lejer de la vocea plină, cu acut sigur, la falset, a stârnit aplauze și ovații în melodii triste, visătoare sau expansive, pline de viață, parte acompaniate de orchestra Operei, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, parte împeună cu cei doi chitariști din Lisabona care ne-au încântat și în precedentul concert. Și pentru că, la prima sa apariție în fața publicului nostru, a avut un succes aparte cu o melodie populară românească, acum ne-a surprins extrem de plăcut cu la fel de cunoscuta Mă dusei să trec la Olt din repertoriul Mariei Tănase, evident tratată în maniera sa interpretativă, acompaniat de chitare, spre deliciul lor și al miilor de spectatori. S-au adăugat și piese "surpriză" cumva "la cererea fanilor", soliștii regăsindu-se și în duetul din Don Giovanni de Mozart, în care, de asemenea, fiecare cânta în felul său, tenorul permițându-și mici "licențe" ce au făcut deliciul celor prezenți, pentru că totul a avut un farmec și o spontaneitate ce se regăsea și în prezența lor scenică elegantă și charismatică.

După mai bine de o oră și jumătate, concertul, care a inclus și secvențe orchestrale precum Preludiul la opera Carmen de Bizet sau uvertura operetei Liliacul de Strauss, s-a încheiat cu Brindisi din Traviata, o altă surpriză fiind preluarea replicilor tenorului de către... Goncalo Salgueira, păstrând însă modul său de a cânta, fără a dori să încerce o apropiere efectivă de stilul operei - ceea ce cu siguranță a fost apreciat de toată lumea -, autenticul tenor verdian care o însoțise pe soprană în marea arie, Florin Guzgă, urcând pe scenă de această dată alături de alți soliști ai Operei, pentru a susține ansamblul; așa încât, la final, măcar pentru o clipă, i-am reascultat și pe Mihaela Grăjdeanu, Irina Scafaru-Roșu, Laura Scripcaru, Simona Titieanu, Ana-Maria Donose, Florentina Onică, Adrian Ionescu, Octavian Dumitru, Andrei Fermeșanu, Andrei Apreotesei. Orchestra a sunat bine, dirijorul a convins, încă o dată, că se poate adapta rapid oricărui gen muzical și oricărei combinații instrumentale, acompaniind cu siguranță lucrări atât de diverse, dar foarte atractive și pentru un public neavizat, care poate în acea seară a descoperit că... opera este accesibilă și frumoasă. Lasere, confetti, focuri de artificii au împlinit atmosfera unei gale pe gustul tuturor, cu interpreți de cotă care au reușit să transmită o stare de bine și pe podium și în public, managerul Beatrice Rancea deschizând astfel stagiunea sub auspicii deosebit de favorabile (și) sub aspectul impactului puternic prin care, firesc, își dorește să atragă cât mai mulți spectatori în sala Operei; acolo unde, în aceste zile, se pregătește noua montare cu Lucia din Lammermoor de Donizetti, în regia lui Andrei Șerban, care a urmărit, o vreme, din "culise", derularea unei manifestări la care a asistat cu reală plăcere și primarul Gheorghe Nichita, constant admirator și suporter (moral și financiar, Primăria fiind acum partener direct) al performanțelor artiștilor Operei și invitaților care, și în acea seară, au dovedit că știu să facă... spectacol!

Anca Florea