ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Vară Magică la Ateneul Român - Orchestra Națională de Tineret a Moldovei

Publicat: joi, 17 Iulie 2014 , ora 9.22

Ateneul Român a fost miercuri, 16 iulie 2014, din nou gazda unei seri de Vară Magică. Cel de-al doilea concert inclus în programul seriei de evenimente organizată de Lanto Communication, aflată la cea de-a treia ediție, a adus în fața publicului numeros Orchestra Națională de Tineret a Moldovei dirijată de Gabriel Bebeșelea. Solistul ansamblului a fost Dumitru Pocitari, cel care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de coarde de Felix Mendelssohn și aranjamentul Anotimpurilor la Buenos Aires de Astor Piazzola, realizat de Leonid Desiatnikov.

"E prima colaborare cu Gabriel Bebeșelea și sunt foarte bucuros să mă aflu aici. Publicul mi se pare foarte cald, foarte primitor și am simțit asta din prima clipă când am ieșit pe scenă." - violonistul Dumitru Pocitari

Programul a fost completat de Simfonia de cameră de Dmitri Șostakovici și Serenada pentru orchestră de coarde de Piotr Ilici Ceaikovski.

A fost un concert reușit al tinerilor muzicieni din Republica Moldova, răsplătit cu aplauze ce au durat minute în șir, la sfârșitul celei e-a doua seri de Vară Magică la Ateneul Român.

"Este o orchestră plină de energie. Au cântat toți la un nivel foarte înalt."

"Bebeșelea este un dirijor care promite forte mult. Deja are foarte multă experiență."

"Ne bucurăm de acest program. Este plăcut să urmărești o orchestră tânără, entuziasmată, care este condusă de un dirijor la fel de tânăr, cu un gest atât de clar. Se potrivesc foarte bine. M-a surprins concertul pentru vioară ales de solist. Pentru noi a fost o primă audiție."

Criticul muzical Dumitru Avakian: "Trebuie observat faptul că relația dintre dirijorul nostru și ansamblul tinerilor de la Chișinău a fost una într-adevăr eficientă. Un program cu probleme de ordin profesional foarte bine rezolvate, lucrări într-adevăr importante, care arată valoarea ansamblului."

Dirijorul Vlad Conta: "Îmi face foarte mare plăcere să-i ascult. Pentru mine e prima dată. Și, în afară de entuziasmul care e firesc pentru o orchestră de tineri și de plăcerea cu care cântă, nivelul mi se pare excepțional. Toată orchestra e foarte faină, bineînțeles și maestrul Bebeșelea - cred că se înțeleg bine. Domnul Pocitari, acest tânăr, este fascinant, îmi place foarte mult!"

Reportaj realizat de Lucian Haralambie