O scenă aproape goală. Doar un trunchi putred de copac, aruncat de ape, pe un ţărm necunoscut şi pustiu. Pe un ecran ce acoperă tot fundalul scenei, se văd imense suprafeţe de apă, valuri, din ce în ce mai agitate, chipul unui bătrân ce priveşte atent derularea acţiunii, o plajă fără oameni, o plajă cu oameni… (secvenţele de film mut realizate de artiştii vizuali iranieni Shirin Neshat şi Shoja Azari).

Comentez spectacolul de balet prezentat, pe scena Operei din la Amsterdam, interpretat de compania de balet a operei în seara de joi, 26 iunie. Premiera mondială a avut loc cu câteva zile înainte, în 18 iunie şi demersul este o coproducţie cu Baletul Naţional Polonez, Teatr Wielki - Opera Narodowa.

Coregraful polonez Krzysztof Pastor (1956, Gdansk) a realizat o Furtună declarat inspirată din piesa lui Shakespeare dar, de fapt, scenariul folosit nu mai păstrează din textul original decât câteva personaje şi ideea de furtună, susţinută mai ales prin imaginile de film şi unele sonorităţi instrumentale. Pentru cineva care nu cunoaşte piesa lui Shakespeare synopsisul prezentat este (aproape) de neînţeles.

În cele circa 100 de minute fără pauză, pe scenă se desfăşoară patru secvenţe care, fiecare, încep la fel dare continuă şi se sfârşesc, diferit. De patru ori Prospero, Miranda, Ferdinand, Stephano şi Trinculo sunt salvaţi din valuri de un Ariel puternic efeminat şi un Caliban superb, expresiv, charismatic chiar… În scenă se află doi Prospero, cel tânăr, salvat din valuri, şi cel bătrân care priveşte din scenă şi de pe ecran, atent şi gânditor, la acţiunile al căror artizan este. El, Prospero cel bătrân, este interprtetat de iranianul Abbas Bakhtiari, un instrumentist - actor, virtuoz al vechiului instrument de percuţie daf - o mare tobă persană, alcătuită dintr-o piele de capră întinsă de un cerc de lemn, şi care are agăţate în interiorul ei multe şi diverse bucăţele (ineluşe) de metal - pe care l-am descoperit extrem de expresiv şi chiar neaşteptat de puternic şi de pătrunzător în sonorităţile lui. Cu acest instrument, la fiecare început de secvenţă, Prospero cel bătrân declanşează furtuna… Apoi părăseşte scena.

În prima secvenţă asistăm la un duet de dragoste între Miranda (Erica Horwood) şi Caliban (Young Gyu Choi) până când, Prospero cel tânăr (Sébastien Galtier) intervine brutal şi îi desparte pe cei doi. În secvenţa secundă asistăm la un alt duet de dragoste, acum între Miranda şi Ferdinand (Artur Shesterikov) dar Prospero cel tânăr intervine din nou, cu aceeaşi vehemenţă. Cea de-a treia secvenţă are ceva mai multă acţiune şi o notă de umor, căci narează întâlnirea dintre Caliban, Stephano (Anatole Babenko) şi Trinculo (Matthew Pawlicki-Sinclair) şi complotul lor împotriva lui Prospero - asta până când o haită de lupi fioroşi (corpul de balet cu măşti mari şi pe ecran capete, dinţi ascuţiţi, lătrături puternice dar mute, însoţite de bale curgând generos) sugerează un sfârşit nefericit pentru cei trei. Ultima secvenţă readuce în prim plan duetul de dragoste dintre Miranda şi Ferdinand ca şi consumarea erotică a relaţiei lor, explicitată fără dubiu pe ecran. La final, Prospero cel tânăr dispare şi Prospero cel bătrân rămâne stăpân absolut.

Tot ce v-am povestit se desfăşoară pe fragmente din muzică din epoci diferite, semnate de Henry Purcell, Thomas Tallis, Robert Johnson, Matthew Locke şi Michel van der Aa, la care se adaugă muzică tradiţională iraniană. În fosă s-au aflat muzicieni de foarte bună calitate, ansamblul Holland Symfonia, dirijorul Matthew Rowe şi contra-tenorul Dave ten Kate.

Corpul de balet al Operei este alcătuit din dansatori de mare clasă, perfect antrenaţi la şcoala clasică. Revin asupra lui Young Gyu Choi/ Caliban, care dansează la Amsterdam din anul 2011 şi care, cert, a dominat întreg spectacolul. Am fost curioasă să îi cunosc evoluţia şi astfel am aflat că balerinul coreean s-a antrenat la Sun Hwa Arts Tanz Akademien din Zürich, că a câştigat cu brio concursul internaţional de balet de la Varna ca şi Youth America Grand Prix din New York. O carte de vizită impresionantă ce prevede o carieră pe care aş dori să o urmăresc.

Şi totuşi, Furtuna lui Pastor. În ciuda excepţionalilor balerini cu care coregraful a avut şansa să lucreze, nu mi se poare a fi un succes pe măsura promisiunilor unei reclame entuziaste. S-a dorit un "balet magic", dar atmosfera de poveste spusă monoton, cu voce bătrână, lipsită de energie, inflexiuni sau contraste, diluează mult impactul spectacolului asupra publicului. Iar asupra profunzimii mesajului acestui demers artistic complex ce s-a dorit original şi modern, mai trebuie reflectez.