ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Bucharest Music Film Festival aduce Orchestra Națională Radio în aer liber!

Publicat: sâmbătă, 21 Iunie 2014 , ora 15.59

O nouă ediție Bucharest Music Film Festival  s-a deschis publicului bucureștean vineri, 20 iunie 2014, în piața George Enescu. Organizat de ARCUB, festivalul ajuns la cea de-a IX-a ediție și propune un nou concept în ceea ce privește programul concertelor. Dacă în anii trecuți promovarea muzicii clasice era obiectivul principal, în 2014, pe scena din centrul Capitalei poate fi ascultată o serie de artiști contemporani, care se străduiesc să reinveteze noțiunea de concert simfonic. Alături de dirijori și orchestre de renume pe scenă vor urca nume consacrate venite din sfera genurilor rock, folk sau jazz.

Proiectele concepute special pentru a fi prezentate în cadrul festivalului dau o nouă perspectivă asupra muzicii clasice și nu numai. Dintre ele amintim trupa VUNK care concerteză alături de Camerata Regală și de Bucharest Jazz Orchestra sau Nicu Alifantis într-o nouă ipostază alături de grupurile Momentum Orchestra și Jazzapella.

Dacă în prima seară fanii lui Fredy Mercury au putut asculta piesele legendarei trupe Queen într-un nou aranjament instrumental al Cvartetului Mercury, cea de-a doua seară continuă în stil clasic. În 21 iunie 2014, începând cu ora 19.30, membrii Orchestrei Naționale Radio împreună cu violonistul Răzvan Stoica sunt conduși de dirijorul Tiberiu Soare pe un itinerariul muzical ce cuprinde lucrări de G. Bizet, C. Saint-Saens, P.I. Ceaikovski, W.A. Mozart sau G. Rossini.

Pe parcursul celor zece zile ale festivalului pe scenă mai pot fi urmărite ansambluri dintre care amintim Filarmonica George Enescu, Bucharest Jazz Orchestra, Spirit of Vienna Orchestra Symphactory Orchestra, Romanian Radio Brass Quintet, Klasikvm Ensemble, Sonomania, cvartetele Capriccio, Subito, Artmusik, Grupul Vocal Acapella și Duo Cello Jaya. Alți muzicieni de valoare prezenți în festival vor fi soliștii Teodor Ilincăi, Julia Koci, Andreas Jankowitsch, Nicu Alifantis, Zoltan Nagy, Matei Ioachimescu, Silviu Dumitrache.

În plus, la sfărșitul fiecărei seri vor avea loc proiecții cinematografice menite să aducă în atenția persoanelor aflate în piața George Enescu, producții impresionante și educative dar și concerte și musicaluri de pe marile scene ale lumii.

Theodora Radu