ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Premieră la Opera Națională București - Tosca de Giacomo Puccini

Publicat: luni, 16 Iunie 2014 , ora 10.21

Cu ocazia ultimei premiere a stagiunii 2013 - 2014, Opera Națională București prezintă din nou publicului o imagine ce se dorește strălucitoare, chiar opulentă: ni se propune un spectacol realizat de actorul, regizorul german de operă și directorul de teatru din Berlin, Alfred Kirchner, versiunea scenică a celebrei Tosca de Puccini, realizată deja în 2001 la Frankfurt și refăcută apoi în 2009 pe scena de la Volksoper din Viena. Bucureștiul este deci cea de a treia scenă lirică ce preia Tosca în viziunea unui regizor pe care presa internațională îl numește one of the most successful and renowned directors in the opera world!/ unul dintre cei mai de succes și mai renumiți directori de scenă din lumea operei contemporane. Impresionant și... incitant demers.

Mărturisesc faptul că am căutat cu mare curiozitate în marea bibliotecă Internet recenzii ale acestui spectacol prezentat în două centre muzicale de mare prestigiu dar... comentarii consistente nu am prea găsit. Poate nu am căutat eu destul de bine...

Premiera a fost anunțată în București - și nu numai- după toate regulile artei: panouri strălucitoare, comunicate de presă consistente, interviuri scrise sau în format video cu protagoniștii... au prezentat, repet, cu opulență, spectacolul din seara zilei de vineri, 6 iunie. Informațiile despre montare ca și prezentarea distribuției promiteau un eveniment major în viața de teatru muzical a capitalei. În rolurile principale, soprana georgiană Iano Tamar, cu o biografie consistentă - rețin doar că, în stagiunea trecută a cântat Lady Macbeth pe scena de teatrului La Monnaie din Brussels și că, în viitorul apropiat va fi din nou Tosca la Opéra-Bastille din Paris, Lady Macbeth tot la Paris, Amneris la Zürich și Elisabetta din Don Carlos la Viena; tenorul italian Lorenzo Decaro (Cavaradossi) cunoscut mai mult pe scenele italiene (în ultimii ani a cântat câteva spectacole cu Tosca pe scenele de la La Fenice din Venezia, la Bonn și la teatrul Coccia di Novara, de trei ori Manon la Vilnius, de patru ori I Vespri Siciliani la Teatro Municipale din Piacenza, la Valli di Reggio Emilia și la Modena, de cinci ori Aida la Palermo…) și a debutat la La Scala din Milano în luna aprilie a anului 2012, înlocuindu-l în ultima clipă pe celebrul Marcelo Alvarez; mexicanul Luis Ledesma (Scarpia), cotat ca având o voce sublimă și o prezență scenică formidabilă a cântat în 2013 în Tosca la operele din Atlanta și din Santa Barbara.

Cu o astfel de carte de vizită, nu este de mirare că, la premiera de vineri, sala a fost plină - amănunt deloc de neglijat - cu tineri care și-au dorit să participe la un astfel de eveniment semnalat cu majuscule. Pentru ei - o confirmă numeroasele minute de aplauze de la final! - seara a fost un real succes, la care au avut privilegiul să fie de față în sala copleșită de istorie a Operei Naționale București. Atunci mai are oare importanță că, de fapt, acest spectacol este, din toate punctele de vedere, un eșec!? O regie/mișcare gândită de un om de teatru parcă împotriva cântăreților. Un decor ce se dorește "altfel" dar și el -mai ales în primul act - incomod cântăreților. Costume ce deranjează pe toată lumea - mă refer mai ales la rochia Floriei Tosca din actul secund, cu o trenă de, probabil, cinci metri de care se împiedică toți, inclusiv cea care o poartă și care nu își justifică sub nicio formă existența, chiar dacă același regizor îi dă (ei, trenei!) un oarecare rol (pe care nu l-am înțeles prea bine) în actul III. O orchestră ce îmi amintește (aproape) în fiecare clipă că multe instrumente de suflat sunt construite din… tablă, iar corzile sunt de fapt, sârme… La pupitrul ONB, din nou dirijoarea de origine canadiană Keri-Lynn Wilson plină de nerv și, când mânuiește bagheta, ea însăși un spectacol. Din păcate maestra nu se sfiește să acopere vocile cu o sonoritate groasă și păstoasă și ignoră atât scriitura genială a partiturii pucciniene ștergând orice detalii (sunt uimită că nu s-a pus de acord cu cântăreții nici măcar în felul în care să fie interpretate appogiaturile pe care Puccini le-a gândit și înscris foarte atent în partitură), cât și intențiile interpreților, pe care ar trebui să îi asculte și să îi acompanieze. Vocile anunțate cu surle și trâmbițe s-au dovedit a fi departe de ceea ce ne fusese promis și… dar mă opresc aici căci întrebarea a fost retorică și răspunsul se impune de la sine: nu, în cazul unui succes de public ca acela repurtat de această Tosca la premiera de vineri de la București, aceste detalii chiar nu mai contează… Organizatorii au avut exact ce și-au dorit - un "EVENIMENT" cu sală plină.

Cristina Sârbu