În seara de 23 mai, anul curent, am avut plăcerea de a asista la recitalul sopranei Caroline Markos, al pianistului Bogdan Dulu şi al violoncelistului Cristian Markos, recital ambiţios prin spectru stilistic ce s-a desfășurat în sala "Pyatt" a Şcolii de Muzică a Orchestrei Simfonice din Vancouver. Cu această ocazie am redescoperit nu numai trei tineri interpreţi valoroşi, sofisticaţi, pasionaţi de arta lor şi în plină afirmare - dintre care pianistul Bogdan Dulu şi violoncelistul Cristian Markos s-au născut şi au urmat studii muzicale în România - dar şi trei promotori entuziaşti ai muzicii clasice în maniere profund personale. Astfel, protagonista serii şi proaspăta absolventă a programului de Master în interpretare vocală al Universităţii Manitoba din Canada - soprana canadiană Caroline Markos - îşi propune să contribuie la renaşterea muzicii clasice atât prin calitatea interpretărilor sale cât şi - printre alte strategii - prin relaţia caldă cu publicul pe care o creează prin prezentarea verbală a pieselor pe care le tălmăceşte. Pianistul Bogdan Dulu - în prezent doctorand la Universitatea British Columbia, la clasa Profesoarei Emerite Jane Coop, promovează muzica clasică nu numai prin solistică şi colaborare cu alţi muzicieni în America de Nord, Europa, Asia şi Africa, dar şi prin pledoarii radiofonice pe diferite meridiane ale lumii şi prin angajarea în variate proiecte manageriale cu profil muzical. Cel de-al treilea protagonist al recitalului amintit, violoncelistul Cristian Marcos, îmbină activitatea de membru al Orchestrei Simfonice din Vancouver (din anul 1999), de solist şi partener de dialog cameral, cu aceea de profesor şi de clinician la noua Şcoală de Muzică a Orchestrei Simfonice din Vancouver precum şi la Academia de Muzică din Vancouver.

Dar, să revin la recitalul tinerei soprane Caroline Markos care şi-a fermecat şi electrizat publicul prin interpretarea rafinată şi dezinvoltă a unui program variat sub aspect stilistic, de mare impact emoţional, inedit şi bine gândit în sensul creării de momente expresive contrastante și de propunere a diferite tipuri de discurs muzical-poetic. Acest recital a fost un adevărat maraton pentru cântăreaţă, deoarece aceasta a ales să introducă fiecare piesă sau grupaj de piese din program printr-un comentariu muzicologic accesibil, prin care a transmis, dincolo de informaţia bine documentată, propria aventură a pătrunderii în universul fiecărei partituri şi al fiecărui text poetic. Cu excepţia pauzei dintre cele două părţi ale recitalului, maratonul verbal-muzical nu a permis publicului - în rândul căruia am recunoscut mulţi membri ai comunitătii româneşti din Vancouver - să se desprindă de dialogul dintre soprana Caroline Markos şi pianistul Bogdan Dulu - în prima parte a recitalului - şi dintre aceştia şi violoncelistul Cristian Marcos în cea de-a doua parte a recitalului.

Acest dialog a debutat prin tălmăcirea Ciclului de şase lieduri Fiançailles pour rire/ Logodnă capricioasă compus în anul 1939 de francezul Francis Poulenc pe versurile prietenei sale Louise de Vilmorin. Ciclul ilustrează dorinţa compozitorului de a da credibilitate liedurilor sale pentru voci feminine prin folosirea unor poeme scrise de femei - aceasta în contextul în care două treimi din creaţia sa de lied- sau altfel spus de melodie franceză - a fost dedicată baritonului Pierre Bernac. Pe lângă o voce minunată de soprană lirică, bogat timbrată, agilă şi cu registre vocale egale şi consistente - voce cizelată de profesoarele canadiene Tracy Dahl şi Monica Huisman de la Universitatea Manitoba -, Caroline Markos şi-a încântat şi totodată surprins audienţa prin frumuseţea şi ştiinţa frazării şi prin versatilitatea şi maturitatea abordării pieselor muzicale. Spre deosebire de mulţi interpreţi care se încălzesc şi îşi încălzesc treptat publicul la începutul recitalului, soprana Caroline Marcos şi pianistul Bogdan Dulu au intrat imediat în universul expresiv vizat, captivând de la început audienţa prin eleganţa dialogului, tonul dulce-amar al meditaţiei poetice şi prin multitudinea micro-tonurilor expresive cerute de cele şase poeme de sine stătătoare şi de binecunoscuta inventivitate melodică a compozitorului francez. Ironia uşor melancolică din "La dame d'André"/"Doamna lui André", intensitatea nuanţată la nivel de cuvânt şi armonie din melodia "Dans l'herbe"/"În iarbă"- în care este descrisă chemarea înăbuşită şi zadarnică a iubitului mort în pădure -, apoi starea de zbor punctată de contrapunctul plin de strălucire al acompaniamentului pianistic din "Il vole"/ "El zboară", melancolica şi strania auto-contemplare a poetei aflate în propriul coşciug din "Mon cadavre"/ "Cadavrul meu", senzualitatea contemplării unui act muzical din "Violon"/ "Vioară" şi delicatetea gestului de a oferi flori din "Fleurs"/"Flori" - toate aceste stări au fost redate cu maturitate, subtilitate şi farmec discret. O combinaţie surprinzătoare, luând în considerare faptul că cei doi muzicieni se află la începutul carierei lor.

Nu mai puţin reuşită a fost interpretarea celor două partituri mozartiene ce au urmat: Aria de concert "Se tutti I mali miei" KV 73p şi Secţiunea Alleluja din Motetul pentru soprană şi orchestră Exsultate, jubilate K 165 - ambele fiind creaţii de tinereţe ale compozitorului austriac, marcate de experienţa turneelor sale din Italia. Alternanţa dintre cântul de linie şi scriitura instrumentală cu elemente de virtuozitate a fost realizată de Caroline Markos cu naturaleţe, printr-o frazare asemănătoare vorbirii, o frazare pe care nu am întâlnit-o în multe versiuni interpretative ale acestor mici nestemate muzicale.

Prima parte a recitalului s-a încheiat cu grupajul Cuatro Madrigales Amatorios / Patru madrigale de dragoste de compozitorul şi pianistul virtuoz spaniol din secolul trecut, Joaquin Rodrigo. Acest amestec de muzică spaniolă renascentistă, populară şi modernă, a fost tălmăcit cu rafinament de soprana Caroline Marcos şi de pianistul Bogdan Dulu. Pe lângă reliefarea contrastelor dintre cele patru madrigale am remarcat lărgirea paletei expresive spre zona estetică a patosului iberic în cadrul fiecărei piese, precum şi diferenţierea coloristică a fiecărei fraze şi chiar a fiecărui cuvânt. Cuvinte de laudă se cuvin şi lui Bogdan Dulu pentru urmărirea fidelă, dar şi pentru completarea expresivă a rubato-ului cântăreţei.

Înainte de a se dedica studiului canto-ului classic după vârsta de 19 ani, Caroline Marcos s-a bucurat de success ca interpretă de jazz. Această experienţă explică versatilitatea expresivă, sinceritatea şi dezinvoltura scenică cu care aceasta a pus în valoare limbajul muzical-poetic sofisticat, capricios şi totodată mişcător al celor Four Songs for Soprano, Cello, and Piano /Patru lieduri pentru soprană, violoncel şi pian de compozitorul, pianistul şi dirijorul germano-american André Previn (1929 -) pe versuri de Toni Morrison. Cele Patru Lieduri de André Previn - compozitor care este privit ca unul dintre cei mai versatili muzicieni în viaţă -, au dobândit un plus de lirism prin partitura violoncelului, frazată cu o expresivitate apropiată de aceea a vocii umane, de Cristian Markos. Cei trei interpreţi au făcut din inspiratul ciclu de lieduri al lui Prévin, un moment culminativ al recitalului, un moment în care pianul şi violoncelul, de importanţă egală, au urmărit foarte atent bogăţia coloristică a partiturii vocale. Deşi este greu de ales între cele patru lieduri, The Lacemaker/ Dantelăreasa cu discursul lui tensionat, în care fiecare cuvânt are o altă expresie dramatică, şi mult mai liricul Shelter/Adăpost, au condus auditoriul spre noi orizonturi expresive marcate de îngânarea vocală, de cantilena violoncelului şi de dialogul dintre voce, violoncel şi pian.

După cum spuneam anterior, cei trei muzicieni au alcătuit programul lor cu simţ dramatic, propunând după culminaţia expresivă creată de interpretarea celor Patru lieduri de Previn o altă culme expresivă, cu un alt tip de discurs muzical- poetic. Este vorba despre lucrarea epico-dramatică Luonnotar/ Fiica Naturii de compozitorul finlandez Jean Sibelius pe textul Kalevalei - culegerea de texte folclorice din secolul al-XIX-lea ce reprezintă epopeea naţională a Finlandei. Primul text al Kalevalei - ce descrie naşterea lumii - a fost tălmăcit de soprana Caroline Markos şi de pianistul Bogdan Dulu într-un manieră captivantă, plină de suflu epic, de patos şi de contraste, conform stilului romantic târziu al compozitorului. Scenă după scenă, partitura sopranei - complexă şi dificilă atât sub aspect muzical cât şi lingvistic -, a fost completată minunat de acompaniamentul descriptiv al pianului, aspect ce subliniază încă o dată versatilitatea şi virtuozitatea interpretativă a lui Bogdan Dulu.

Recitalul s-a încheiat cu două binecunoscute melodii, scrise pentru voci masculine, din comediile muzicale hollywoodiene A Damsel in Distress/ O domnişoară supărată şi Delicious de George şi Ira Gershwin. Atât melodia "A Foggy Day" ("In London Town")/"O zi ceţoasă" ("în Londra") din comedia A damsel in distress - interpretată de Fred Astaire la lansarea din 1937 a filmului amintit - cât şi melodia "Blah, Blah, Blah" din filmul Delicious - al cărei text ironizează şabloanele melodiilor de dragoste din cinematografia deceniului al patrulea al secolului trecut, au fost interpretate de soprana Caroline Markos şi de pianistul Bogdan Dulu cu nonşalanţă, umor şi abilititate de a seduce un public deja impresionat de amplul spectru stilistic şi expresiv al serii muzicale.

A fost evident pentru toţi cei prezenţi în sală că atât soprana Caroline Markos cât şi pianistul Bogdan Dulu se află într-un moment al carierei lor interpretative în care excelează într-o multitudine de genuri şi stiluri, moment privilegiat la care am avut şansa de a fi martori. Exprimându-mi anumite rezerve faţă de formula unui recital în care solistul vocal vorbeşte şi apoi cântă - strategie care, deşi seducătoare, poate conduce destul de repede la oboseală vocală şi poate afecta, în timp, impostaţia si acurateţea intonaţiei -, nu-mi rămâne decât să le urez protagoniştilor recitalului la care am asistat să-şi aleagă cu înţelepciune drumul şi să continue să transmită bucuria lor de a face muzică. Această dispoziţie va conduce, cu siguranţă, la renaşterea muzicii clasice în pestriţul peisaj sonor contemporan.